top of page

Voluntari din peste 52 de țări s-au înrolat ca să lupte alături de Ucraina în războiul cu Rusia


De aproape o lună de zile, Rusia continuă să distrugă din temelii Ucraina, bombardând-o fără oprire. Clădiri, instituții, spații deschise, oamenii, rușii atacă tot ce le stă în cale dezbinând un popor disperat să își salveze viața. În timp ce 3 milioane de ucraineni au părăsit țara, iar peste 9 milioane și-au abandonat locuințele pentru a se adăposti din calea rachetelor, șeful legiunii internaționale din Ucraina a declarat că mii de voluntari străini s-au înrolat ca să lupte alături de ucraineni împotriva armatei ruse.

„Legiunea străină ucraineană este formată numai din cetățeni care vin din străinătate. Sunt niște ucraineni care sunt ofițeri, dar restul nu. Eu m-am născut în Franța, la Lyon, dar sunt norvegian naturalizat. Înainte de invazie lucram pentru o mare companie ucraineană. Am locuit la Kiev în ultimii doi ani. Decizia de a mă alătura Legiunii a fost una personală. Apartamentul meu, prietenii mei, toată viața mea este la Kiev. De aceea am decis să lupt. Aș dori să clarific ceva.

Noi nu suntem luptători străini. Expresia asta ne aduce în minte ISIS. Legiunea Internațională Ucraineană face parte din armata oficială de la Kiev. Nu suntem o miliție. Suntem un departament oficial, o unitate de luptă. Deși în presa internațională s-a spus că 20.000 de bărbați fac parte din legiunea internațională, mă tem că nu pot da o cifră exactă din motive de securitate. Pot spune că sunt mulți. Și pot să confirm că alții ajung în fiecare zi. Din legiunea internațională aflată în Ucraina fac parte persoane din țări europene, dar și din Asia sau America de Nord. Ultima dată când am verificat, acum două zile, aveam 52 de naţionalităţi, au venit inclusiv din Coreea de Sud. Cei mai numeroşi sunt britanicii şi americanii. Dar provin mulți și din statele baltice și din nordul Europei. Și sunt mulți din Canada. Cei mai mulți din Europa, după britanici, sunt francezi, germani și portughezi”.

De asemenea, din legiunea internațională fac parte și femei. Majoritatea au între 25 și 40 de ani. Dar acceptăm și seniori între 60 și 80 de ani. Aș spune că acoperim toată gama de adulți. Avem și câteva femei. Ultima dată când am verificat erau 3% din total”, a mărturisit Damien Magrou, 30 de ani, ofițerulul responsabil cu voluntarii străini înrolați în Ucraina.

Între timp, lupta pentru apărarea Ucrainei presupune vărsare de foarte mult sânge dar și tone de moloz căzut de la clădirile bombardate.

Potrivit ambasadei Statelor Unite ale Americii la Kiev, trupele ruse ar fi răpit 2.389 de copii din regiunile ucrainene ocupate Donețk și Lugansk și duși ilegal în Rusia. „Aceasta nu este asistență. Este o răpire”, a informat Ambasada SUA. Într-o declarație de luni, Ministerul de Externe al Ucrainei a calificat această mișcare „o încălcare gravă a dreptului internațional”.

La polul opus, rușii nu au comentat această acuzație. În schimb, au început să circule tot mai des vești despre un posibil acord de pace între cele două tabere. Totuși, potrivit Turciei care s-a angajat să joace rolul de mediator în acest război, este cale lungă până când cele două părți vor conveni asupra condițiilor de încetare a luptei.

La nivel internațional, mai multe țări au impus sancțiuni dure Moscovei sperând că presiunea economică îl va determina pe președintele rus, Vladimir Putin să oprească bombardamentele. În același timp, americanii acuză China – un vechi partener și aliat al Rusiei, că alimentează războiul, trimițând arme lui Putin.

Pe fondul acestor acuzații, Ambasadorul Chinei în SUA, Qin Gang, a declarat că ţara sa nu trimite arme şi muniţie nici Rusiei, nici Ucrainei.

„Există multă dezinformare cu privire la sprijinul militar al Chinei pentru Rusia. Dezminţim. Ceea ce trimite China sunt medicamente şi saci de dormit. Nu trimitem nici arme şi nici muniţii niciuneia dintre părţi. Țara mea este împotriva războiului şi va face tot ceea ce este nevoie pentru a detensiona această criză, cu toate că a refuzat să condamne invazia”, a dat asigurări diplomatul chinez într-un interviu acordat duminică postului CBS.

La sfârșitul săptămânii trecute, Preşedintele american Joe Biden, a avertizat într-o videoconferinţă cu omologul său chinez Xi Jinping cu privire la “consecinţele” la care se expune China dacă oferă “sprijin material” Rusiei în invazia acestei ţări asupra Ucrainei. Ambasadorul Qin Gang a calificat conversaţia dintre cei doi lideri drept “sinceră, profundă şi constructivă. Convingerea că, condamnările rezolvă problema este una naivă. Noi pledăm pentru diplomaţie. În ceea ce privește relația Chinei cu Rusia, ambele ţări menţin o cooperare comercială, economică, financiară şi energetică normală. Mai mult, relaţia de încredere dintre noi și ruși pune Beijingul într-o poziţie unică pentru a putea media în soluţionarea conflictului. China este parte a soluţiei, nu parte a problemei”, şi în timpul căreia Xi “a spus foarte clar” că Beijingul “mizează pe pace şi se opune războiului”.

Etichete:

Comments


Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page