top of page

UE amenință Ungaria cu procedura de infringement dacă nu schimbă legea anti-LGBT



Aderarea la Uniunea Europeană poate însemna atât avantaje cât și dezavantaje, iar Ungaria o resimte cel mai bine. Forțată să se conformeze standardelor europene, această țară est-europeană nu își poate permite să decidă nici măcar legile de pe teritoriul său, fără aprobarea în prealabil, a Comisiei Europene. Totuși, premierul de la Budapesta, Viktor Orban demonstrează cu fiecare zi ce trece faptul că națiunea ungară nu își va schimba principiile și tradițiile, cu costul de a satisface standardele generale, democratice și „prea libertine” ale Uniunii Europene.

În acest sens, de curând, Ungaria a propus o lege care, potrivit liderilor Blocului comunitar, discriminează persoanele LGBT. Din acest motiv, în cursul zilei de astăzi, Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a amenințat cu lansarea unei proceduri de infringement contra Ungariei.

„UE va lua măsuri dacă Ungaria nu își corectează noul cadru legal care permite adopțiile numai în cazul cuplurilor heterosexuale căsătorite și nu recunoaște identitatea persoanelor transgender. Este pus semnul egal între homosexualitate și pornografie. Această legislație folosește protecția copiilor pentru a discrimina oameni ca urmare a orientării lor sexuale. Este o rușine. Ungaria se va confrunta cu o putere deplină a dreptului comunitar dacă nu revine asupra noii legislații”, a declarat Von der Leyen în plenul Parlamentului European, la Strasbourg.

În calitate de gardian al tratatelor Uniunii Europene, Comisia Europeană poate lansa o procedură de încălcare a dreptului european (cunoscută și ca infringement), ceea ce poate duce la sesizarea Curții de Justiție a UE și ulterior, la sancțiuni.

De altă parte, Viktor Orban pare din ce în ce mai focusat pe protejarea tradițiilor creștine ale țării sale, asigurându-se că tendințele globalizării nu va afecta mentalitatea națiunii sale. În timp ce anul viitor se va confrunta cu alegeri parlamentare, Orban pare mai interesat să abordeze radical politicile sociale, într-o autoproclamată luptă de a apăra în fața liberalismului occidental, ceea ce el susține că sunt valorile creștine tradiționale ale Ungariei. Mai mult, potrivit Guvernului de la Budapesta, noua lege nu îi vizează pe homosexuali, ci urmărește protecția copiilor, ai căror părinți trebuie să joace rolul principal în educația sexuală.

La auzul veștii că Uniunea Europeană încearcă să determine Ungaria să renunțe la legea care interzice în școli materialele ce promovează homosexualitatea, ședul de cabinet al premierului, Georgely Gulyas, a transmis că liderii europeni nu vor avea niciun succes.

„Budapesta va rezista presiunii Bruxellesului de a determina Ungaria să permită prezenţa activiştilor LGBTQ în grădiniţe şi şcoli. Protejarea copiilor este unul dintre cele mai importante obiective. În afara Constituţiei din Ungaria, şi Carta Drepturilor Fundamentale din UE susţine că creşterea copiilor este datoria părinţilor. Bruxellesul nu este în măsură să spună cine ar trebui să îi crească pe copii şi nici cum”, a declarat Gergely Gulyas ca reacţie la o dezbatere din cursul dimineţii în Parlamentul European.

Încercând să ia atenția de la legea anti-LGBT, Viktor Orban se concentrează în prezent pe alte probleme importante cu care țara sa se confruntă. În cadrul unei conferințe de presă împreună cu guvernatorul băncii centrale, în centrul logistic din Budapesta al Băncii Naționale a Ungariei (MNB), liderul Ungariei a menționat că „vin vremuri primejdioase în care lumea nu își mai poate continua viața de dinaintea pandemiei, iar în asemenea vremuri este nevoie de rezerve, de acoperire și de siguranță.

„Cantitatea mare de aur este importantă pentru oameni, pentru că ei au nevoie de bani, iar pentru aceasta banii trebuie să aibă valoare. Valoarea banilor este garantată de trei factori: aurul, banca centrală şi guvernul. Vin vremuri confuze, vin vremuri periculoase, lumea nu îşi mai poate continua viaţa de dinaintea pandemiei, în asemenea vremuri avem nevoie de rezerve, de acoperire şi de siguranţă. În urmă cu câţiva ani, am observat că a început o mişcare pe piaţa aurului, că s-au schimbat politicile de cumpărare şi de stocare ale băncilor centrale. Aşa cum s-a văzut, s-a format convingerea că, deşi există bani pe piaţă şi credite accesibile din abundenţă, vor urma vremuri în care sprijinirea doar pe credit nu oferă siguranţă. Prin urmare guvernul, respectând independenţa băncii centrale, a decis ca rezervele de aur să crească şi să fie păstrate acasă, însă banca centrală a fost cea care a hotărât cu cât să crească rezervele de aur şi când să fie aduse în ţară. Procedura de a readuce în ţară rezervele de aur durează mai mulţi ani, iar în Ungaria, nu numai banii, dar şi aurul se păstrează în cele mai moderne condiţii de securitate internaţionale. Nu vorbim de o dugheană, Ungaria ocupă un loc foarte avansat şi în cursa tehnologiilor, a spus prim-ministrul, care a mulţumit guvernatorului György Matolcsy pentru faptul că MNB oferă ţării aceste rezerve, această acoperire şi securitate.

Etichete:

Comments


Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page