Tulpina Omicron este mult mai contagioasă decât Delta



Dacă în urmă cu o săptămână, planeta își făcea planuri cu privire la sărbătorile de iarnă, bucurându-se încă de libertatea de circulație în timp ce autoritățile lucrau de zor ca să țină sb control numărul noilor cazuri de contaminare cu Covid-19, astăzi, întreaga omenire fierbe la vestea că o nouă tulpină, mult mai contagioasă decât Delta se răspândește cu o viteză uluitoare pe întreg globul pământesc.

Cu peste 50 de mutații, dintre care mai mult de 30 sunt la proteina spike, varianta Omicron are o capacitate de răspândire înspăimântătoare. „Acesta este probabil virusul cu cele mai multe mutații, dintre ce am văzut până acum. Este ca un Frankenstein al virusurilor. Apare mereu ceva nou. Virusul continuă să ne suprindă”, a declarat virusologul Alex Sigal, cel care a condus echipa de cercetători care au identificat noua tulpină și care acum colaborează cu alți oameni de știință pentru a afla dacă varianta este mai transmisibilă sau dacă poate evita anticorpii.

Potrivit datelor oficiale, oamenii de știință vor putea afla în aproximativ zece zile dacă vaccinurile existente deja pe piață pot opri varianta Omicron însă Sigal este optimist cu privire la potențialul salvator al vaccinurilor actuale. „Atâta timp cât Africa rămâne în urmă în vaccinări, virusul va continua să sufere mutații”, a adăugat specialistul.

De altă parte, CEO-ul companiei farmaceutice Moderna, care a dezvoltat un vaccin anti-Covid cu același nume, a declarat că va dura luni pentru a dezvolta și livra un vaccin care vizează în mod specific această nouă tulpină. „ Doza mai mare ar putea fi făcută imediat, dar vor trece luni înainte ca varianta specifică omicronului să fie gata de livrare în cantități masive. Totuși, o doză mai mare de 100 de micrograme din doza de rapel a companiei ar putea fi gata mult mai devreme. că Moderna consideră că varianta Omicron este foarte infecțioasă, dar va dura cel puțin două săptămâni pentru a determina cât de mult au afectat mutațiile eficacitatea vaccinurilor aflate în prezent pe piață. În funcție de cât de mult a scăzut, am putea decide, pe de o parte, să administrăm o doză mai mare din vaccinul actual în întreaga lume pentru a proteja oamenii, poate persoanele cu risc foarte mare, persoanele imunocompromise și persoanele în vârstă ar trebui să aibă nevoie de o a patra doză. De asemenea, credem că este deja prezent în majoritatea țărilor. Cred că majoritatea țărilor care au zboruri directe din Africa de Sud în ultimele șapte până la 10 zile au deja cazuri în țara lor de care s-ar putea să nu știe”, a transmis Stephane Bancel.

La numai 36 de ore după ce această nouă variantă a fost descoperită, cercetătorii sud-africani au alertat întreaga omenire. Ca un bumerang, reacția mai multor țări, inclusiv Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, au decis de urgență orice intrare pe teritoriul său a călătorilor care vin din sudul Africii. „Totul este foarte confuz și lucrurile s-au întâmplat atat de repede. Am stat cel puțin 48 de ore încercând să rezervăm zboruri, care se se tot anulează apoi sau nu suntem primiți pentru că nu avem pașaport european”, spune o turistă din SUA.

De asemenea, Uniunea Europeană a luat și ea o decizie similară după ce tot mai multe state europene au confirmat prezența unor cazuri de infectare cu noua variantă, pe teritoriul lor. În cursul zilei de astăzi, Spania și Cehia au anunțat că intră în lista țărilor unde au fost descoperite cazuri de pacienți depistați cu noua tulpină.

În timp ce Olanda și Portugalia au înregistrat cele mai multe cazuri cu această mutație, țările europene au decis să ia rapid măsuri de protecție pentru a întârzia răspândirea virusului. Pentru că în prezent, se cunosc prea puține informații cu privire la Omicron, părerile specialiștilor sunt împărțite când vine vorba de gradul de periculozitate al acestei tulpini.

Trebuie să începem să gândim altfel și să începem să înțelegem că nu este vorba despre eliminarea virusului. Trebuie să acceptăm