top of page

SUA pregătesc sancțiuni Rusiei înainte de un eventual atac asupra Ucrainei



Conștienți că Rusia nu va da niciun pas înapoi la negocierile de pace pentru Ucraina, americanii se pregătesc deja să sancționeze țara lui Vladimir Putin cât mai curând, chiar și înainte să aibă loc un potențial atac asupra Ucrainei. Cu toate că încă nu s-a făcut public setul de sancțiuni pe care Statele Unite ale Americii le are în gând, senatorii republicani și democrați din Congresul american speră ca proiectul de lege în cauză, să treacă la etapa următoare.

„Ar include sancţiuni, ar include mai multă asistenţă militară, ar include ajutor împotriva atacurilor cibernetice pe care Rusia le îndreaptă împotriva Ucrainei. Şi, în acelaşi timp, vom ajuta împotriva campaniei de dezinformare prin care Rusia încearcă să destabilizeze guvernul Zelensky”, a explicat Senatorul Rob Portman.

„Nu putem avea din nou un moment Munchen. Putin nu se va opri dacă va crede că Occidentul nu va răspunde. Am văzut ce a făcut în 2008 în Georgia, am văzut ce a făcut în 2014 în urmărirea Crimeei. El nu se va opri. Negocierile bipartizane pentru sancțiuni severe au fost pe linia de plutire, în ciuda dezacordurilor cu republicanii cu privire la faptul dacă măsurile ar trebui să fie impuse înainte sau după orice invazie rusă”, a completat președintele democrat al comisiei, Bob Menendez, la CNN, referindu-se la acordul din 1938 prin care aliații au cedat părți din Cehoslovacia lui Hitler, crezând că astfel vor evita războiul.

Există o hotărâre bipartizană incredibilă pentru susținerea Ucrainei și o hotărâre bipartizană incredibil de puternică de a avea consecințe severe pentru Rusia dacă aceasta invadează și, în unele cazuri, pentru ceea ce a făcut deja. Ne bazăm pe legislația pe care atât senatorul Risch a scris-o independent, cât și eu, pe care am numit-o mama tuturor sancțiunilor. Aceasta urmează să includă o varietate de elemente, sancțiuni masive împotriva celor mai importante bănci rusești, paralizante pentru economia lor, datoria suverană a Rusiei. Acestea sunt sancțiuni care depășesc orice sancțiune pe care am aplicat-o vreodată. Există unele sancțiuni care ar putea avea loc în avans din cauza a ceea ce Rusia a făcut deja, atacurile cibernetice asupra Ucrainei, operațiunile cu steaguri false, eforturile de a submina guvernul ucrainean pe plan intern. Dar apoi, sancțiunile devastatoare care, în cele din urmă, ar zdrobi economia Rusiei și ajutorul letal continuu pe care îl vom trimite, înseamnă că Putin trebuie să decidă câți saci mortuari de fii ai rușilor se vor întoarce în Rusia.

Sancțiunile despre care vorbim vor veni mai târziu dacă va invada, unele sancțiuni vor veni în avans pentru ceea ce s-a făcut deja, dar ajutorul letal va călători indiferent de situație. Dar oamenii care spuneau că nu ar trebui să ne implicăm deloc în această chestiune vor cânta o melodie foarte diferită atunci când se vor duce să-și umple mașina cu benzină, dacă într-adevăr va avea loc o invazie. Vor exista sancțiuni care vor fi paralizante pentru Rusia, le va paraliza producția de petrol. Și, după cum știm cu toții, Rusia este pur și simplu o benzinărie care se deghizează subtil în țară. Va avea un efect devastator asupra economiei din întreaga lume”, a completat acesta.

În timp ce conflictul dintre Rusia – Ucraina –NATO a devenit un subiect de interes internațional, mai mulți lideri își exprimă îngrijorarea pentru o eventuală invazie. Interesul acestora este ca Rusia să cedeze în negocieri, iar Ucraina să se simtă liberă să adere la NATO oricând vrea.

Întrebat dacă Europa se apropie de conflict sau de o dezamorsare a tensiunilor, ministrul francez al Afacerilor Europene a declarat că sunt unele semnale că Moscova pare să încline către negocieri. „Criza nu s-a încheiat. Ceea ce ştim, pentru că lucrurile se mişcă înainte pas cu pas şi Europa e unită alături de partenerii noştri americani, e că săptămâna asta Rusia a dat unele semne că vrea să redeschidă dialogul”, a transmis Clement Beaune, ministrul francez al Afacerilor Europene.

De cealaltă parte, Rusia insistă să îi ceară lui NATO garanții de securitate, impunându-i să nu se mai extindă la granița sa și nici să nu îi permită Ucrainei să adere la Alianță, explicând că o astfel de mișcare ar transforma frontiera de vest a Rusiei într-un scut american. „Se pare că linia pe care ar trebui să o apere (NATO) se tot mută mai spre dreapta, mai spre est. Acum, s-a apropiat deja de Ucraina. Pentru noi, nu ușurează lucrurile. Linia lor de apărare a ajuns deja prea aproape de noi”, avertizează Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei. Din acest motiv, rușii nu au de gând să își mute forțele militare de la granița cu Ucraina, până când SUA nu răspunde presiunilor sale. În acest sens, la granițele Ucrainei, cei în jur de 120.000 de militari ruşi rămân mobilizaţi în sud-vestul Rusiei şi în Belarus. Pe de altă parte, în regiunile separatiste Doneţk şi Luhansk, localnicii se aşteaptă oricând la un atac.

În timp ce în Ucraina, civilii se așteaptă ca în orice moment, țara lor lor să fie atacată, weekendul trecut, câteva sute de oameni s-au adunat în centrul capitalei Kiev, pentru a mulţumi statelor vestice pentru ajutorul oferit ţării lor.



Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page