top of page

SUA: „Este de neacceptat ajutorul pe care liderul chinez îl oferă lui Putin”


În condițiile în care Rusia obstrucționează exportul de cereale din porturile Ucrainei, multe țări suferă de pe urma lipsei grânelor. Războiul care se desfășoară de mai bine de 90 de zile își revarsă astfel consecințele și asupra întregii lumii, nu doar asupra ucrainenilor. La apelul mai multor lideri europeni, cu privire la permiterea navelor de export să transporte cerealele către țările care au nevoie de ele, președintele rus, Vladimir Putin a anunțat că este dispus să ajute la depășirea așa zisei crize alimentare, cu o singură condiție și anume, dacă sancțiunile impuse Rusiei vor fi ridicate.

„Ceea ce face, este un șantaj de pe urma căruia vor avea de suferit cei mai săraci oameni din întreaga lume. Este absolut îngrozitor că Putin încearcă să şantajeze lumea şi că, în esenţă, întreține foametea şi lipsa de hrană în rândul celor mai săraci oameni din întreaga lume. Pur şi simplu nu putem permite ca acest lucru să se întâmple. Putin trebuie să elimine blocada asupra cerealelor ucrainene”, a comentat Liz Truss, ministrul britanic de Externe, amintind totodată că scopul acestor sancțiuni este de a tăia finanțarea războiului dus de Moscova în Ucraina.

De acord cu oficialul britanic este și cancelarul german, Olaf Scholz. În opinia acestuia, toate eforturile de a-l opri pe Putin trebuie să continue. „Țelul nostru este foarte clar, Putin nu trebuie sub nicio formă să câștige acest război și sunt convins că nu îl va câștiga”, a punctat șeful de la Berlin.

Pe de altă parte, Statele Unite atrag atenția asupra pericolului venit dinspre China, după sprijinul oferit de Beijing, Moscovei.

În acest sens, Anthony Blinken, secretarul de stat al Statelor Unite, a declarat: „chiar dacă războiul lui Putin continuă, vom rămâne concentrați pe cea mai serioasă provocare pe termen lung la adresa ordinii internaționale, și aceasta este reprezentată de Republica Populară Chineză. China este singura ţară care are în acelaşi timp intenţia de a remodela ordinea internaţională şi tot mai multe mijloace de a o face, pe plan economic, diplomatic, militar şi tehnologic. Statele Unite vor face tot posibilul să evite un război rece cu Beijingul, dar este de neacceptat ajutorul pe care liderul chinez îl oferă lui Putin. Chiar și în timp ce Rusia se mobiliza în mod clar pentru a invada Ucraina, președintele Xi și președintele Putin au declarat că prietenia dintre țările lor era, citez, ‘fără limite’”.

Între timp, pe teritoriul Ucrainei, luptele pentru Donețk continuă cu înverșunare.

„În ultimele 24 de ore rușii au bombardat cu mortiere, dar şi cu cu arme termobarice, peste 40 de localități din Donbas. Asaltul amenința să închidă ultima cale de scăpare pentru civili. Chiar dacă, potrivit CIA, mai puțin de 40% din rachetele rusești îşi ating ţintele, armata lui Putin este pe punctul de a încercui oraşele Severodonețk și Lisihansk, ambele aflate pe malurile râului Doneţk. Ucrainenii luptă să păstreze controlul asupra unei autostrăzi de care depinde apărarea celor două orașe”, informează Protv.

Cu toate că exploziile nu se mai opresc, circa 20 de locatari din blocurile din Severodonețk refuză să plece. „Am ieșit să-mi fac ceva de mâncare, aici găteam câte ceva. Dar, când eram în scara blocului, o rachetă a lovit, chiar aici. M-am născut a doua oară”, a mărturisit un ucrainean. În ciuda faptului că orașul Harkov a fost elibearat de ruși, în regiunile din împrejurul acestuia, luptele continuă.

„Ieri și alaltăieri am fost atacați de tancuri, artilerie grea, elicoptere. Veneau destul de des cu elicopterele, dar am doborât unul și acum le este frică”, a mărturisit Dmytro, soldat ucrainean. De altă parte, Colonel Oleksandr Motuzyanyk, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării transmite că „nu e un secret că trupele rusești au obținut succese tactice temporare în unele zone, dar este greșit să interpretăm aceste acțiuni ca fiind o retragere a forțelor ucrainene. În unele zone, unitățile ucrainene rezistă, dar situația se schimbă mereu”.

Cu toate că se confuntă cu pierderi inestimabile iar țara sa este aproape complet distrusă, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a respins vehement sugestia făcută de fostul secretar de stat american Henri Kissinger, acum în vârstă de 99 de ani. El a îndemnat Occidentul să nu încerce să zdrobească forțele rusești din Ucraina, avertizând că aceasta ar avea consecințe dezastruoase pentru stabilitatea pe termen lung a Europei.

„Sper că ucrainenii să-și potrivească eroismul cu înțelepciunea”, a spus veteranul diplomaţiei americane, adăugând că rolul potrivit Ucrainei este să fie un stat tampon neutru și nu frontiera Europei.

În replică, Zelenski a reacționat dur: ”La Davos, de exemplu, domnul Kissinger (fost secretar de stat american) iese din adâncurile trecutului și spune că o parte din Ucraina ar trebui cedată Rusiei. Ca să nu se ajungă la o înstrăinare a Rusiei de Europa. Se pare că domnul Kissinger are un calendar din 1938”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page