top of page

SUA au livrat atât de mult armament Ucrainei încât aproape și-a golit stocul


Teama că războiul dintre Rusia și Ucraina s-ar putea extinde și în Republica Moldovă i-a determinat pe liderii Uniunii Europene să ia în serios protecția acestei țări mici și fără apărare în fața amenințării unei țări gigant, precum este Rusia. În acest sens, la doar câteva zile după incidentele din regiunea separatistă transnistreană, care au alimentat temerile privind extinderea conflictului din Ucraina, însuși Președintele Consiliului European, Charles Michel a mers în vizită la Chișinău pentru a-și arăta susținerea față de moldoveni. În cadrul vizitei de astăzi, oficialul a subliniat faptul că „Uniunea Europeană are datoria să susțină Republica Moldova”.

„În ceea ce privește securitatea și apărarea, vom sprijini Moldova să-și întărească apărarea și să reușească să facă față consecințelor agresiunii ruse din Ucraina. Anul trecut, am anunțat un ajutor de 7 milioane de euro pentru echipamente, tehnică medicală și inginerie armată prin Măsurile din cadrul Facilității europene pentru pace. Iar în acest an plănuim să creștem sprijinul nostru pentru Moldova cu noi ajutoare militare. Bruxellesul ia în considerare un sprijin militar suplimentar pentru Moldova dar și un sprijin în faţa atacurilor ciberbetice. Mai mult, am decis să sprijinim voința liber exprimată a unor țări precum Moldova de a-și consolida legăturile cu UE și de a-și depune candidatura pentru aderare. Desigur, este un proces complex, dar vrem să sprijinim Moldova pentru a îndeplini condițiile, și asta imediat”, a transmis preşedintele Consiliului European.

Între timp, toată atenția Uniunii se concentrează pe eforturile considerabile de a ajuta Ucraina în limita permisă de Rusia. În condițiile în care liderul rus, Vladimir Putin, a amenințat statele care vor interveni în război cu consecințe nefaste, singurele opțiuni pentru a evita declanșarea unui Război Mondial au mai rămas alimentarea ucrainenilor cu armament și impunerea de sancțiuni Moscovei.

Presiunea economică rezultată de pe urma acestor decizii, este menită să îl determine pe liderul de la Kremlin să oprească războiul imediat. Totuși, în ciuda mai multor serii de sancțiuni impuse de statele lumii, Rusia transmite că nu poate fi izolată profitând în schimb, de dependența acestora de gazul său.

Fără vreo urmă de îngrijorare, astăzi, șefa Comisiei Europene a anunțat detaliile celui de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Între măsuri se numără excluderea celei mai mari bănci rusești, Sberbank, din sistemul Swift, care asigură transferul de bani transfrontalier. Mai mult, Ursula von der Leyen a anunțat și o listă de 58 de personalităţi din Rusia, care nu vor mai avea acces în Uniunea Europeană și cărora le vor fi înghețate bunurile și conturile deținute în UE.

Printre cei vizați se află soţia și copiii lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, dar și patriarhul Kirill, care susține ofensiva Moscovei din Ucraina.

„O asemenea măsură nu are nimic de-a face cu bunul simț”, a reacționat un reprezentant al Patriarhiei Moscovei.

De altfel, pe lângă sancțiuni, Occidentul sprijină Ucraina trimițându-i în flux continuu armament și muniții. În asemenea cantități, încât la Pentagon s-a dat alarmă că stocurile Americii au ajuns la un nivel periculos de scăzut.

„Depozitele se golesc. Numai dacă vorbim de rachetele anti-tanc Javelin, SUA au trimis Ucrainei o treime din stocurile sale”, admite Senatorul Richard Blumenthal, Comisia pentru servicii armate. „În ultimele livrări pentru Ucraina nici n-au mai fost incluse rachete Stinger și Javelin. Asta arată că resposabilii militari au tras semnalul de alarmă”, completează Mark Cancian, consilier principal CSIS, Programul de Securitate Internațională.

În opinia experților americani stocurile pot fi refăcute în ani de zile. „Sunt îngrijorat, pentru că producția acestor arme a fost neglijată. Nu le prea consumăm, iar acum am cedat brusc o mare parte din ele. Trebuie repornită producția”, a argumentat Wesley Clark, analist militar CNN, fost comandant suprem aliat NATO.

Acest tip de ajutor oferit Ucrainei nu este tolerat de ruși considerându-l tot un amestec direct în război. Fapt pentru care, Rusia avertizează Occidentul și îi cere imediat să nu mai livreze armament Kievului.

„SUA și aliații lor din NATO continuă să pompeze arme în Ucraina. Reamintesc că orice transport din statele NATO, cu arme sau materiale necesare forțelor armate ucrainene, reprezintă pentru noi o țintă legitimă pentru a fi distrusă. Am dezactivat şase gări din Ucraina folosite pentru a livra forţelor ucrainene arme de fabricaţie occidentală în estul ţării prin bombardarea surselor lor de alimentare”, a declarat Sergei Șoigu, ministrul rus al Apărării la o conferinţă a oficialilor din Ministerul Apărării, în cea de-a 70-a zi a ceea ce Rusia numeşte „operaţiune militară specială” în Ucraina.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page