top of page

Scoția este prima țară europeană care renunță la distanțarea socială



În contextul în care din ce în ce mai multe țări își retrag decizia de a relaxa măsurile de restricție cu ocazia sezonului estival dar și al rezultatelor obținute de campaniile de vaccinare, Scoția devine prima țară din Europa care renunță la distanțarea socială. Astfel, în ciuda faptului că Marea Britanie este țara cu un număr record de cazuri noi înregistrate zilnic, din cauza variantei Delta (cunoscută inițial ca tulpina sau varianta indiană), premierul scoțian, Nicola Sturgeon a confirmat în cursul zilei de astăzi că se va renunța chiar și la izolarea completă pentru elevi începând cu data de 9 august. Practic, cu condiția ca cei care sunt contactați să aibă un test de coronavirus negativ, în momentul în care copiii se vor întoarce la școală (peste două săptămâni), elevii nu vor mai fi obligați să se izoleze complet pentru 10 zile în cazul în care cineva din grupul lor este testat pozitiv pentru coronavirus.

Totuși, pentru o protecție sporită, guvernul scoțian menține obligativitatea purtării măștii pentru cei din gimnaziu, în spații precum sălile de clasă sau în zona clădirii școlii. În ceea ce privesc adulții, dacă o persoană este identificată drept contact apropiat al unui bolnav de Covid-19, aceasta nu se va mai izola timp de zece zile, dacă este vaccinată cu cele două doze de vaccin și dacă rezultatul unui test Covid PCR este negativ.

De altă parte, peste ocean, în orașul New York, primarul democrat, Bill de Blasio impune dovada vaccinării pentru a avea acces la restaurant sau în sălile de sport și de spectacole. Luptându-se din răsputeri cu varianta Delta, considerată a fi cea mai contagioasă dintre toate variantele depistate până în acest moment, New York devine astfel primul oraș din Statele Unite ale Americii care creează un pașaport de vaccinare.

„Acest dispozitiv denumit Key to NYC Pass (Cheia pentru permisul NYC), va necesita vaccinarea angajaților și a clienților restaurantelor interioare, sălilor de sport și de spectacole. Va necesita totuși, cel puțin o doză. Dacă sunteți vaccinat (…) veți putea participa la o mulțime de activități. Dispozitivul va fi lansat pe data de 16 august, dar primele verificări pentru aplicarea acestuia vor avea loc din 13 septembrie”, a explicat primarul în cadrul unui briefing de presă.

Această decizie a venit în urma creșterii explozive a numărului de cazuri asociate variantei Delta. În fapt, în ultimele 14 zile, primarul, împreună cu guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, și-au multiplicat anunțurile vizând vaccinarea funcționarilor și recomandarea purtării măștilor.

Dacă până în prezent, cel mai populat oraș al Statelor Unite (cu peste 8 milioane de locuitori) a reușit să vaccineze cu cel puțin o doză de vaccin, 71,8% dintre adulții săi, unele zone, în mare parte comunități sărace și de culoare, au rate mai mici de vaccinare. La nivel național, expertul în boli infecțioase, Anthony Fauci, a anunțat că în ciuda faptului că situația pandemiei se va înrăutăți, Statele Unite nu vor intra din nou în carantină pentru a combate acest inamic invizibil și variantele acestuia.

„Statele Unite nu vor intra din nou în carantină pentru a combate Covid-19, dar situaţia se va înrăutăţi, în condiţiile în care varianta Delta alimentează creşterea numărului de cazuri, majoritatea apărute în rândul persoanelor nevaccinate. Un procentaj suficient de americani sunt acum vaccinaţi pentru a putea evita restricţiile. Insuficient pentru a zdrobi epidemia, dar cred că suficient pentru a nu permite să ajungem în situaţia de iarna trecută”, a afirmat duminică expertul în boli infecţioase Anthony Fauci, în condițiile în care numărul mediu al cazurilor noi de coronavirus raportate la nivel național aproape s-a dublat în ultimele zece zile.

Potrivit Dr. Larry Brilliant, epidemiolog: “tulpina Delta e de 3-4 ori mai contagioasă decât gripa și de două ori mai contagioasă decât variola. Din cauza asta, pentru a atinge imunitatea colectivă, ar fi nevoie că 90% din populație să fie vaccinată. În același context, Dr. Rochelle Walensky, Director CDC a adăugat: “Dacă te infectezi cu tulpina Delta, estimăm că vei îmbolnăvi alte 5 persoane nevaccinate, un indice mai mult decât dublu față de varianta inițială”.

De altă parte, Preşedintele Rezervei Federale din Minneapolis, Neel Kashkari, a declarat la emisiunea “Face the Nation” de la CBS că varianta Delta creează precauţie în rândul a milioane de americani fără serviciu şi ar putea încetini redresarea pieţei muncii.

Aceiași variantă Delta pune extrem de multe probleme unui număr foarte mare de țări. Dacă în părți ale Asiei unde, anterior s-au înregistrat succese în controlarea pandemiei de coronavirus, precum în Filipine, Thailanda sau Vietnam, astăzi se impun din nou restricții, în Australia, de ieri, soldații vor mărșălui pe străzile din Sydney pentru a verifica dacă persoanele testate pozitiv stau în izolare.

În Israel, amenințarea variantei Delta îi determină pe oficiali să ia în calcul extinderea administrării celei de-a treia doze și pentru persoanele mai tinere de 60 de ani.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page