top of page

Rusia închide gura cetățenilor care îndrăznesc să protesteze împotriva războiului cu Ucraina



Cele nouă zile de război împotriva Ucrainei s-au transformat într-un coșmar și pentru multe alte popoare, nu doar ucrainieni. Imaginile apocaliptice cu o țară sub asediu, bombe, tancuri și rachete îndreptându-se amenințător spre o capitală europeană, femeile, copiii și bătrânii despărțindu-se de bărbați la granițele cu Polonia, Republica Moldova și România spre a fugi din calea dezastrului, numărul de morți și amenințările nucleare sunt teme care înfioară întreaga planetă.

Numit „dictator” și comparat cu Adolf Hitler, președintele rus, Vladimir Putin este dispus să continue invazia asupra Ucrainei până își va atinge obiectivele propuse. Potrivit acestuia, Rusia urmărește demilitizarea țării vecine și apărarea Peninsulei Crimeea. De cealaltă parte, ucrainineii acuză Moscova că intenționează să preia puterea țării și să instaleze un guvern marionetă.

În timp ce întreaga omenire protestează la adresa Rusiei, cerându-i lui Putin să înceteze imediat războiul, zeci de mii de ruși au ieșit în strada pentru a-i cere președintelui lor să oprească această crimă împotriva umanității, amintindu-i liderului de la Kremlin că țara nu este de acord cu decizia acestuia.

Pentru a le închide gura propriilor cetățeni, autorităţile din Moscova au respins cererile pentru demonstraţii atât din partea adversarilor invaziei Ucrainei, cât şi ale susţinătorilor forţelor armate ale Rusiei. Într-un comunicat difuzat vineri, administraţia locală a menţionat pandemia de coronavirus pentru a justifica interdicţia. Autorităţile nu au dezvăluit cine a solicitat autorizarea mitingurilor şi cu ce ocazie.

Această decizie este una extrem de controverstă după ce, zilele trecute, au apărut mai multe imagini cu copii ruși arestați pentru că au apărut în fața școlii cu pancarde pe care scria mesajul „nu vrem război!”.

Mai mult, Consiliul Federației, Camera Superiroară a Parlamentului rus, a aprobat în unanimitate legea care introduce răspunderea penală pentru difuzarea „informațiilor false despre Forțele Armate Ruse” și discreditarea acestora. Sancțiunea este de până la 15 ani de închisoare.

Din închisoare, cel mai mare protestator la adresa regimului Putin, Aleksei Navalnîi face apel către ruși să protesteze în toată lumea pe data de 6 martie.

„Arătați lumii că rușii nu vor război. Ieșiți în piețele din Berlin, New York, Amsterdam sau Melbourne, oriunde v-ați afla. Acum toți suntem responsabili pentru viitorul Rusiei. Pentru ceea ce va fi Rusia în ochii lumii”, a transmis Aleksei Navalnîi, citat de Al Jazeera.

Concomitent cu apelurile de pace ale oamenilor de rând, liderii internaționali fac presiuni asupra Moscovei pentru a înceta focul asupra Ucrainei. În acest sens, Cancelarul german, Olaf Scholz, i-a cerut preşedintelui rus, Vladimir Putin, să pună capăt “imediat” ostilităţilor în Ucraina, în cadrul unei convorbiri telefonice avute astăzi.

De altă parte, potrivit unuia dintre negociatorii ucraineni, Mihailo Podoliak, consiler al şefului administraţiei prezidenţiale, Ucraina se așteaptă la o nouă rundă de negocieri cu Rusia, a treia la număr, în acest weekend.

Pentru că nu pot interveni militar ca să ajute Ucraina, mai multe țări și companii internaționale au ales să pună presiune pe Rusia, impunând sancțiuni draconice, menite să usture viitorul rușilor. Printre acestea, cele mai recente decizii revin companiei Microsoft care a informat astăzi că va suspenda „toate vânzările noi de produse și servicii Microsoft în Rusia”, dar și Comisiei Europene care a decis suspendarea cooperării cu entitățile rusești în cercetare, știință și inovare. „De asemenea, Comisia suspendă plățile către entitățile ruse în baza contractelor existente și nu va încheia niciun contract nou sau niciun acord nou cu organizațiile ruse”, informează CNN.

De altă parte, postul BBC a anunţat vineri că își retrage toţi jurnaliştii din Rusia pentru a le garanta “securitatea”, după adoptarea unei legi care prevede pedepse cu închisoarea în cazul transmiterii de “informaţii mincinoase despre armată” şi blocarea site-ului său în limba rusă.


Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page