Rusia acuză România de rele tratative cetățenilor ruși care locuiesc în țara noastră


După șapte zile de infern, de la lansarea atacului rusesc asupra Ucrainei, mii de persoane au fost declarate moarte. Cu toate că Rusia se aștepta să distrugă țara vecină și să preia controlul Kievului, rezistența Ucrainei a șocat o planetă întreagă.

Totuși, după o săptămână de atacuri cu bombe și rachete, Rusia domină spațiul aerian al țării vecine fapt pentru care, după fiecare bombardament, victimele din rândul civililor și militarilor se numără cu fiecare zi.

Potrivit unui consilier al președintelui Zelenski, până în prezent, peste 7.000 de soldați ruși ar fi fost uciși de la începutul invaziei în Ucraina. În același timp, Rusia susține că de partea sa sunt 498 de militari ucişi şi 1.597 răniţi, iar de partea ucraineană sunt 2.870 de morţi şi circa 3.700 de răniţi.

De asemenea, conform sursei citate, militarii ucraineni și forțele civile au reușit să distrugă: 198 de tancuri, 846 de blindate, 29 de avioane, 29 de elicoptere, 7 sisteme antiaeriene, 24 de sisteme de artilerie, 77 de sisteme de artilerie, 60 de cisterne și vehicule de aprovizionare cu combustibil, 3 drone, 2 bărci și 305 vehicule.

În ultimele 24 de ore, noi evenimente dramatice au marcat cea de-a șaptea zi de război. Astfel, în cursul zilei de astăzi, Banca Centrală a Rusiei a interzis „exportul de dolari” unor entităţi străine, Kremlinul a transmis că „toate țările care au introdus sancțiuni împotriva Rusiei, considerate neprietenoase de facto”, gruparea de hackeri Anonymous susține că a compromis sistemele informatice ale Agenției Spațiale din Rusia, Moscova a anunțat că a doua rundă de negocieri cu Ucraina poate continua astăz, Ucraina a negat că orașul Herson a fost capturat de ruși, Germania a declarat că se așteaptă ca Rusia să oprească exporturile de gaze, cel puțin 21 de persoane au fost ucise și 112 au fost rănite în Harkov și Joe Biden l-a atacat dur pe Vladimir Putin, numindu-l ″dictator″.

Pentru că lupta dintre armata ucraineană și Rusia este una irealistă, Reprezentanții Forțelor terestre ale Forțelor Armate ale Ucrainei au transmis oamenilor că au nevoie de sprijinul lor pentru a invinge rușii, ai ales trupele de sprijin aflate în spatele coloanelor.

„Dragi ucraineni! 160 de ore de apărare. Rusia nu a suportat asta și a început să recunoască pierderea. Acest lucru s-a întâmplat datorită eroismului apărătorilor noștri. (…) Este timpul să întărim presiunea asupra inamicului. E timpul să trecem la rezistența totală! Armata noastră întâmpină cu succes atacurile invadatorilor ruși. Dacă inamicul rămâne fără combustibil, echipament de luptă, hrană, inginerie și sprijin pentru reparații, el va deveni neputincios”, se transmite pe pagina de Facebook a Forțelor terestre ale Forțelor Armate ale Ucrainei.

Între timp, Rusia a trimis o notă Ministerului de Externe al României în care cere explicații din cauza unor presupuse încălcării ale drepturilor cetăţenilor ruşi. Informația a fost anunțată de ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin, la postul de televiziune Rusia 24.

”Desigur, am protestat la autoritățile române, am trimis o notă corespunzătoare Ministerului de Externe al României, și ni s-a cerut să le punem la dispoziție cazuri concrete de încălcare a drepturilor cetățenilor ruși. În România sunt relativ puț