Politica drepturilor primite de outsideri

Dacă invazia imigranților și a refugiaților a determinat-o pe Marea Britanie să se confruntă cu o criză a identității naționale, aceași invazie (ieșită de sub control o dată cu primăvara lui 2015), crează de cealaltă parte, o criză a identității culturale în Germania. Diferența constă în faptul că în Regatul Unit, străinii par că domină teritoriul, pe când în Germania, aceștia manifestă atacuri la identitatea culturală germană intimidând populația, acționând ilegal, fiind autorii unor atacuri teroriste, bătai de stradă, violuri, proteste, și în cazurile mai pașnice, propulsând ideologii, religii și tradiții amenințătoare la adresa identității culturale germane. Însă, dinainte de a constat aceste fapte, este important de menționat faptul că Germania continuă să fie o țară care vrea să lase impresia că ține totul sub control, de unde rezultă, indulgența cu care încă mai tratează politica drepturilor primite de străini.

Dacă nucleul din care facem parte este unul sănătos, atunci suntem pregătiți să luptăm cu virușii din afară; însă dacă însuși nucleul este unul bolnav, amenințările din exterior, fie că ne țintesc direct sau nu, au puterea de a ne dobârî. Astfel se descrie cel mai bine și situația Europei raportat la evenimentele internaționale; cu cât continentul nostru este unul bine întărit, cu atât acțiunile din afară ne vor afecta mai puțin, însă din păcate, Europa este mai bolnavă decât niciodată. Destinația preferată a celor care fug din calea sărăciei și a războiului a devenit pas cu pas, un loc atins de stricăciuni și greu de controlat. Haosul creat de numărul refugiaților a stârnit probleme la nivel de politică scornind dispute între statele membre ale Uniunii Europene dar și la nivelul conducerii acestora cu locuitorii lor.

Sperând la o reglementare urgentă, odată cu alegerile care se prevăd pentru anul viitor, populația Europei așteaptă cu sufletul la gură să se anunțe lista candidaților, să fie votați cei care se arată cel mai în măsură să vină cu soluții și apoi, ștergerea imediată din istoria noastră a unei crize care era cât p'aci să înghită armonia unui parteneriat european menit să dureze. De ce? De la ce a plecat această situație furibundă? De la declarația cancelarului german Angela Merkel, conssiderată și unul dintre șefii politici europeni, care a invitat cu brațele deschise pe refugiații aflați în situații limită din cauza conflictului armat din Orientul Mijlociu. Cu acest spirit de solidaritate (nemaiîntânit) s-au încălzit sutele de emigranți ce au luat calea Germaniei pentru un viitor mai bun. Această țară obișnuiește să ofere ajutoare sociale celor care sunt pe teritoriul ei, înregistrați; astfel că și dacă nu lucrează, pentru imigranți și refugiați, Germania pare un paradis al traiului fără grija de mâine. Nu-i de mirare că numai anul trecut, peste 70% din refugiații care au „invadat” România în 2015 au susținut public că singura lor destinație este Germania.

Poate că pentru imigranți, șansele se împart, aceștia preferând și ținte precum Marea Britanie. Italia, Franța, țările nordice; însă tocmai pentru că încearcă să joace rolul bunului samaritean. Germania a devenit primul exemplu de criză socială din cauza Uniunii Europene. De ce totuși, Marea Britanie a fost cea care a căzut victimă fără drept de schimbare? Pentru că politica general europeană o face, printre puținele alte state lider, Germania iar atunci când aceasta s-a văzut invadat până la refuz, a propus datorită poziției sale în Comisia Europeană, să fie preluați toți imigranții și refugiații, împărțiți pe cote obligatorii tuturor statelor membre. Din păcate, Marea Britanie se confunta deja cu o criză a imigranților și „sărăcea” (atât din punct de vedere economic cât și din punct de vedere al identității naționale) cu fiecare număr crescut. Refuzul de a mai continua sub tutela Uniunii Europene i-a adus toata râvna Europei dar în același timp, a lăsat Germania și celelalte state membre să se descurce cu o criză de mare amploare.

Criza umanitară din Europa s-a transformat din cauza atentatelor teroriste din ultimii ani, dintr-o criză a numărului mult prea mare de refugiați și imigranți, într-o criză culturală. Conviețuirea acestora în perimetrul unei singure națiuni duce inevitabil la o ciocnire, tocmai pentru că disperarea instinctului de a supraviețui naște spirite agresive, care caută să-și impună dreptul la viață, la religie, cultură, sănătate etc.

Germania a devenit dintr-un bun și înțelegător consilier al străinilor, țara care nu și-i mai dorește deloc. Însă, strategiile cu care încearcă să „scape” de valul fără sfârșit al imigranților și refugiaților, nu sunt încă de ajuns ca să o disculpe de aplicarea politicii de drepturi pe care s-a angajat să o ofere străinilor de pe teritoriul său. Astfel că imigranții își pot manifesta dreptul deplin de a-și păstra identitatea culturală, a o exprima și a o practica ori de câte ori se simțea nevoia. Exact cum menționa geograful german, Ernst Georg Ravenstein, oamenii sunt împinși să emigreze de acolo unde drepturile le sunt încălcate și sunt atrași acolo unde toate legile și condițiile le sunt favorabile traiului. Germania este o țară care nu doar respectă dar și militează pentru multiculturalism, egalitate de șanse, libertate, democrație, capitalism și modernitate. Tocmai pentru că nu întâmpinează nicio restricție culturală sau etnică, imigranții acționează sub forța unor impulsuri de atracție. Aici li se oferă libertatea de a-și păstra religia, cultura și principiile, drept pentru care nu putem vorbi de un impact al schimbării, acomodare, integrare sau conflicte cu poporul german. Desigur, imigranții își păstrează identitatea culturală, însă, inevitabil, spre îmbogățirea spiritului, adoptă și din modelele culturale ale statului în care s-au stabilit