top of page

Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse NU condamnă războiul rus în Ucraina

Ajunul Învierii Domnului Isus îi prinde pe credincioșii ortodocși din Rusia și din Ucraina, într-un război nemilos început acum două luni de zile. Cu zeci de mii de morți, clădiri distruse complet, copiii orfani, femei care au fost nevoite să părăsească țara lăsându-și tații, soții sau fii la război, o țară în infern și trauma unor orori care nu se mai pot vindeca vreodată, Ucraina nu sărbătorește Paștele acest an.

În ciuda religiozității președintelui rus, Vladimir Putin, liderul de la Kremlin a refuzat să facă un armistiție de pace măcar pentru ziua Paștelui. Pentru a înțelege că obiectivele războiului nu poate motiva crimele comise în Ucraina, chiar și un aliat al lui Putin, Patriarhl rus Chiril, a făcut apel la președintele rus, exprimându-și speranța ca războiul rus în țara vecină să se termine.

În cursul zilei de astăzi, Patriarhul Chiril a stropit cu apă sfinţită bucăţi de pâine de Paşte, cunoscută sub numele de „kulişi”, într-o slujbă în exteriorul Catedralei Hristos Mântuitorul, la Moscova, pentru a le trimite în regiunea ucraineană Donbas. „Fie ca Dumnezeu să le dea acest dar de Paşte ca ajutor celor care sunt implicaţi în acest conflict, să le potolească inimile, minţile şi sufletele, pentru ca acest război să se termine cât mai repede posibil şi ca pacea atât de aşteptată să domnească”, a spus el într-o rugăciune. Totuși, Patriarul Chiril, cunoscut ca fiind un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a împărțit Biserica Ortodoxă în lume după ce a anunţat că susţine intervenţia militară a Rusiei în Ucraina.

„Fie ca Domnul să reconcilieze mai întâi poporul nostru în Ucraina, în Donbas, unde sângele curge în continuare”, a spus patriarhul, care consideră, la fel ca liderul de la Kremlin, că ruşii şi ucrainenii formează un singur popor.

Poziția Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse este criticată de către Papa Francisc care a decis să își anuleze întâlnirea cu acestaplanificată în luna iunie tocmai pentru că această întâlnire ar crea multă confuzie.

„Sunt dispus să fac orice pentru a opri războiul din Ucraina, iar Vaticanul face eforturi diplomatice în acest sens. Regret că Vaticanul a trebuit să suspende o a doua întâlnire cu Patriarhul Chiril, pe care o programasem pentru iunie, la Ierusalim. Relaţia sa cu Patriarhul rus este foarte bună. Însă diplomaţia noastră a înţeles că o întâlnire a celor doi în acest moment ar putea crea multă confuzie. Sunt dispus să fac orice pentru a opri războiul. Orice. Un papă nu vorbeşte niciodată despre un şef de stat şi cu atât mai puţin despre o ţară, care este superioară (şefului său) de stat. Vaticanul ar putea juca un rol în negocieri. Întotdeauna există proceduri. Vaticanul nu se odihneşte niciodată. Nu vă pot spune detaliile pentru că ar înceta să mai fie eforturi diplomatice. Dar încercările nu se vor opri niciodată”, a transmis Suveranul Pontif.

În tot acest timp în care credincioșii ortodocși sărbătoresc minunea Învierii amintindu-și de pace, dăruire și iertare, Rusia bombardează fără pauză, orașe din Ucraina. Amenințarea Moscovei este cu atât mai serioasă cu cât în contextul acestui război s-a pomenit deseori despre posibilitatea folosirii bombei nucleare.

În acest sens, potrivit lui Dmitri Rogozin, şeful agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, citat de agenţia de ştiri TASS, Rusia intenționează să desfășoare prima unitate militară înarmată cu rachete Sarmat cu capabilități nucleare nu mai târziu decât în această toamnă.

Acest tip de rachetă capabilă să transporte 10 sau mai multe focoase nucleare şi să lovească ţinte aflate la mii de mile distanţă, în SUA sau Europa. Conform declarațiilor lui Rogozin, unitatea va avea sediul la Uzhur, în regiunea Krasnoiarsk, la circa 3.000 km est de Moscova.

„Rachetele vor fi plasate în aceleaşi locuri şi în aceleaşi silozuri ca rachetele Voevoda din era sovietică pe care le înlocuiesc, ceea va duce la economisirea de „resurse colosale şi de timp. Lansarea superarmelo” a fost un eveniment istoric care va garanta securitatea copiilor şi nepoţilor Rusiei pentru următorii 30-40 de ani”, a spus Rogozin, potrivit TASS, într-un interviu pentru canalul TV Rossiia 24.

De altă parte, în mijlocul acestei săptămâni, armata rusă a efectuat un test reuşit cu noua sa rachetă balistică intercontinentală Sarmat, o armă de nouă generaţie cu rază lungă de acţiune despre care preşedintele Vladimir Putin a spus că este fără egal în lume şi îi va face pe inamicii Rusiei să „reflecteze”.

„Este cu adevărat o armă unică care va consolida potenţialul militar al forţelor noastre armate, care va asigura securitatea Rusiei în faţa ameninţărilor externe şi care îi va face să reflecteze de două ori pe cei care încearcă să ameninţe ţara noastră cu o retorică dezlănţuită şi agresivă. Noul complex are cele mai înalte performanţe tehnice şi tactice şi este capabil să depăşească toate mijloacele moderne de apărare antirachetă. Nu are echivalent în lume şi nici nu va avea mult timp de acum înainte”, a afirmat Putin într-o declaraţie televizată după efectuarea testului.


Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page