top of page

Papa Francisc: „Este nevoie de mai mult calm în discuțiile cu oamenii care refuză vaccinarea”



La mai bine de 17 luni de când pandemia de coronavirus s-a instalat în toată omenirea, vaccinarea rămâne principala armă cu care oamenii se pot apăra în lupta cu acest inamic invizibil. Din păcate, teoriile conspirației au crescut considerabil neîncrederea în serurile disponibile pe piață și astfel, un număr tot mai mare de persoane refuză să se imunizeze. În acest sens, Papa Francisc consideră că este nevoie de mai mult calm în discuțiile cu oamenii care refuză vaccinarea.

În vârstă de 84 de ani, Papa Francisc a petrecut zilele trecute vizitând Ungaria și Slovacia iar aceste vizite apostolice l-au găsit pe Suveranul Pontif într-o formă foarte bună. Acesta a profitat de prilejul de a fi din nou printre credincioși, după o lungă perioadă în care astfel de vizite în mulțime au fost imposibile din cauza măsurilor de restricție. Orele petrecute în picioare, în papamobil ori la liturghii, au însemnat un mare efort pentru Papă, care suferă şi de crize de sciatică. Însă, acesta nu a dat niciun semn de oboseală. În schimb, Papa Francisc a luat aceste vizite ca pe o oportunitatea de a face un nou apel pentru vaccinarea anti-Covid. Pledând pentru încrederea în știință, acesta a amintit că omenirea are o istorie de prietenie cu vaccinurile.

„Noi, la Vatican, suntem toți vaccinați, cu excepția unui grup foarte restrîns. Există câțiva anti-vacciniști și în Colegiul Cradinalilor, iar unul dintre ei, săracul de el, tocmai a fost în spital bolav de Covid. Ironia sorții... E nevoie de mai multă claritate și calm în discuțiile cu oamenii care refuză vaccinul", a declarat Papa Francisc.

Declarațiile Sfântului Părinte vin în condițiile în care Italia se pregăteşte să devină, din octombrie, prima țară europeană ce impune obligativitatea paşaportului verde Covid-19 pentru toţi angajaţii, inclusiv din sectorul privat.

Obligativitatea vaccinării nu este pe placul tuturor. Mulți oameni însă, se tem că vaccinul este doar o formă de control asupra omenirii și astfel, refuză să se imunizeze. În schimb, aceștia protestează cu privire la introducerea pașapoartelor verzi Covid-19. Totuși, există țări unde, în ciuda protestelor, autoritățile continuă să rămână ferme în decizia de a-i sacționa pe cei care refuză vaccinarea, din cadrul celor pentru care s-a impus imunizarea prin lege.

Un astfel de caz este întâlnit în Franța unde, aproximativ 3.000 de angajați din Sănătate au fost suspendați temporar pentru că nu s-au vaccinat. Anunţul a fost făcut chiar de ministrul Sănătăţii, Olivier Veran, care a ţinut să sublinieze că este vorba despre "o foarte mică parte" dintre cei 2,7 milioane de francezi pentru care vaccinarea este obligatorie, dacă vor să lucreze în continuare, în sistemul de îngrijire a persoanelor vulnerabile.

La sfârșitul lunii iulie, președintele francez, Emmanuel Macron a decis obligativitatea vaccinării personalului sanitar, pentru a combate valul patru al pandemiei provocat de varianta Delta, considerată de către specialiști ca fiind cea cea mai contagioasă dintre toate variantele depistate până în prezent.



Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page