top of page

“Pandemia de coronavirus devine o pandemie a nevaccinaților în lume”



În timp ce pandemia de coronavirus continuă să facă victime în lume, îndeosebi din cauza variantei Delta, considerată cea mai contagioasă dintre toate mutațiile depistate până în prezent, specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) rămân preocupați de originea virusului. În plus, presiunea pe care Statele Unite ale Americii și alte țări o pun pe Organizație, acuzându-i că ar încerca să le țină partea chinezilor în timp ce aceștia ascund adevărată origine, i-a determinat pe experții de la OMS să mai insiste cu investigațiile. În ianuarie, o echipă de experți s-a deplasat la Wuhan (orașul unde s-a depistat primul caz de coronavirus în decembrie 2019) însă concluzia acestora a arătat o greșeală în gestionarea crizei de către China.

În cursul zilei de ieri, OMS a cerut un control al laboratoarelor unde au fost identificate primele cazuri de Covid-19, subliniind că trebuie făcute studii ori luate măsuri în cinci domenii principale, acestea incluzând controale ale laboratoarelor şi institutelor de cercetare active în regiunea unde au fost identificate primele cazuri umane în decembrie 2019.

“De asemenea, OMS are în vedere efectuarea de studii integrate cu privire la oameni, animale sălbatice, animale din captivitate şi din crescătorii şi la mediu, precum şi studii care să dea prioritate zonelor geografice unde a fost semnalată cel mai devreme circulaţia Covid-19 şi zonelor limitrofe unde s-a constatat o prevalenţă puternică a coronavirusului legat de SRAS (SARSr-CoV) în rezervoare non-umane. Organizaţia cere totodată studii cu privire la pieţele de animale din Wuhan şi împrejurimi şi lucrări suplimentare de epidemiologie şi epidemiologie moleculară asupra primelor secvenţe ale virusului. Ne aşteptăm din partea Chinei să susţină această nouă fază a procesului ştiinţific punând la dispoziţie toate datele pertinente, în mod transparent, şi de asemenea ne aşteptăm de la toate statele membre să susţină procesul ştiinţific abţinându-se de la politizarea lui”, a transmis într-o reuniune vineri cu reprezentanţii statelor membre directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Potrivit oficialului OMS, Beijingul deține informații directe despre coronavirus pe care nu a dorit să le ofere echipei de cercetători.

Imediat după acest anunț, China a revenit cu o reacție de respingere a criticilor privind presupusa lipsa de cooperare în ancheta asupra originilor acestei pandemii. “Anumite informaţii referitoare la viaţa privată nu pot fi copiate şi scoase din ţară. Experţii OMS au putut să obţină o cantitate mare de date, iar China le-a prezentat rând cu rând ceea ce necesită o atenţie specială”, a explicat un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian, respingând, de asemenea, declaraţiile şefului OMS conform cărora “a existat o încercare prematură de a respinge teoria unui accident de laborator”.

De altă parte, experții de la Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) avertizează din nou asupra faptului că pandemia de coronavirus devine o pandemie a nevaccinatilor în lume.

„Varianta Delta este dominantă în lume şi în SUA provoacă o creştere a deceselor asociate Covid-19, survenite aproape în totalitate în rândul persoanelor nevaccinate. Numărul noilor cazuri de coronavirus a crescut în SUA cu circa 70% în ultima săptămână, iar decesele cu circa 26%, focare de coronavirus apărând în special în zone ale ţări cu rate reduse de vaccinare. Aceasta devine o pandemie a nevaccinaţilor în condițiile în care 97% dintre persoanele spitalizate în SUA cu Covid-19 sunt nevaccinate. Îi îndemn astfel, pe americanii ce încă nu s-au vaccinat să o facă. Vaccinurile Pfizer şi Moderna s-au dovedit în mod special a fi eficace contra variantei Delta”, a precizat la un briefing de presă Rochelle Walensky, directoarea Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

Dacă la nivel național, media zilnică de noi infectări a a depășit în ultima săptămână, 26.000 de noi cazuri, aproximativ 1 din 5 îmbolnăviri sunt confirmate numai în statul Florida. Această explozie de contaminări este cauzată de varianta Delta, detectată deja în peste 100 de țări. Legat de aceasta, renumitul expert american în boli infecţioase Anthony Fauci, consideră că planeta se confruntă cu o variantă formidabilă.

Tot din cauza variantei Delta, oficialii de la Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) prognozează o creștere a numărului de cazuri de coronavirus în săptămânile următoare, urmând să se ajungă chiar la de aproape cinci ori mai multe cazuri noi până la începutul lunii august. „În zona care include Uniunea Europeană, Norvegia şi Islanda, se prognozează o incidenţă de mai mult de 420 de cazuri noi la 100.000 de locuitori pentru săptămâna care se încheie la 1 august, faţă de sub 90 în săptămâna trecută. Pentru săptămâna care se termină la 8 august, proiecţia sa cea mai îndepărtată, se prognozează o nouă creştere a incidenţei, la peste 620 de cazuri la 100.000 de locuitori. Chiar dacă aceste proiecţii rămân ipoteze epidemiologice, acest nivel corespunde celui observat în timpul vârfurilor epidemice din toamna lui 2020 şi din aprilie 2021”, transmite agenţia Uniunii Europene.

În ceea ce privește numărul de spitalizări și cel de decese, experții europeni cred că acesta ar urma să crească mai lent, datorită campaniilor de vaccinare, totuși, rata deceselor asociate Covid-19 ar urma să depăşească din nou pragul de 10 la 100.000 de locuitori, faţă de 6,8 săptămâna trecută. În prezent, datele ECDE arată că în prezent, tendinţa este de creştere în două treimi din cele 30 de state monitorizate iar, în ţările cele mai afectate, creşterile cele mai puternice de cazuri şi nivelurile cele mai ridicate de contaminare se regăsesc la grupa 15-24 de ani, cu creşteri limitate pentru cei de peste 65 de ani. „În intervalul 5-11 iulie, numărul de cazuri noi în Uniunea Europeană a făcut un salt de 60%, crescând pentru a doua săptămână consecutiv din cauza relaxării măsurilor şi a propagării variantei Delta, detectată iniţial în India.

Luna trecută, agenţia cu sediul la Stockholm prevenise că, până la sfârşitul lunii august, 90% dintre noile infectări vor fi cu varianta Delta”, informează Protv.


Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page