top of page

Omicron a provocat o lipsă acută a forței de muncă în mai multe țări ale lumii



Clasificată ca fiind mult mai contagioasă decât tulpina Delta, varianta Omicron a provocat o avalanșă de probleme de când a fost descoperită acum mai bine de o lună, în Botswana și Africa de Sud. De la recorduri absolute de infectări și contaminarea copiilor și a tinerilor, Omicron este vinovată și pentru faptul că a provocat o lipsă acută a forței de muncă.

Obligați să se izoleze și să rămână în carantină, persoanele infectate sau cele care au intrat în contact cu indivizii bolnavi de Covid-19, lipsesc de la serviciu, fapt care a determinat o criză a lipsei de personal în foarte multe departamente.

O astfel de problemă este des întâlnită în Marea Britanie unde, Guvernul de la Londra a avertizat că rata absențelor în sectorul public ar putea ajunge până la 25 la sută. Premierul Boris Johnson admite că spitalele vor fi supuse unei presiuni considerabile în zilele următoare, dar nu intenționează să adopte restricții deocamdată.

În acest sens, Premierul britanic le-a cerut miniștrilor să pregătească planuri și să găsească soluții.

„În cel mai rău scenariu, unul din patru lucrători din sectorul public va lipsi din cauza Covid-19. Și nu ar fi afectate doar serviciile de îngrijire medicală, ci și alte servicii publice, colectarea gunoiului, poliția, transporturile”, informează Katerina Vittozzi, Sky News.

Cele mai afectate sectoare ale muncii sunt spitalele, școlile și transporturile feroviare. Dacă în valurile precedente ale pandemiei, în Anglia, militarii au ajutat în serviciile de sănătate publică, de data aceasta, angajați ai municipalității au fost detașați pentru colectarea gunoiului, și profesori pensionari au revenit, temporar, în sălile de clasă.

În Franța, lipsa personalului a determinat Guvernul de la Paris să relaxeze regulile de izolare pentru peroanele infectate cu Covid. Astfel, cei complet vaccinați, care sunt testați pozitiv, vor râmâne în izolare doar 7 zile, în loc de 10 ca până acum. Mai mult, izolarea se poate încheia după cinci zile dacă cei în cauză primesc un rezultat negativ la un test PCR.

Tot din cauza coronavirusului, lipsa personalului din mai multe industrii în Statele Unite este principala cauză a haosului din transporturile aeriene. Adăugând și iarna grea, se înțelege de la sine de ce frustrarea pasagerilor este din ce în ce mai vizibilă pe aeroporturile americane.

Cu toate că este deja a treia zi a anului, mulți nu reușesc să se întoarcă acasă după călătoriile de sărbători. Numai duminică, peste 2.700 de zboruri au fost anulate (un sfert dintre cursele programate doar pe aeroportul din Chicago).

Răspândirea accelerată a variantei Omicron este văzută ca o amenințare serioasă în mai multe țări din Asia. Un exemplu îl reprezintă Emiratele Arabe Unite (EAU) unde autoritățile au decis interzicerea cetățenilor nevaccinați să călătorească în străinătate. „În plus, persoanele vaccinate deja cu schema completă vor trebui să facă şi booster-ul împotriva Covid-19 pentru a putea călători. Interdicţia nu se aplică excepţiilor motivate medical sau umanitar. Interdicţia va intra în vigoare la 10 ianuarie”, au anunţat Ministerul de Externe şi Autoritatea Naţională pentru Managementul Crizelor şi Dezastrelor.

De la începutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, numărul total de cazuri de coronavirus din EAU este de 764.493, dintre care 2.556 de decese. Dubai, centru economic al EAU, găzduieşte în prezent Expo 2020, Expoziţia Mondială deschisă în octombrie.

Mai stricte decât EAU sunt restricțiile luate de autoritățile din Filipine. În cursul zilei de ieri, președintele Autorității Metropolitane de Dezvoltare din Manila (MMDA) a anunțat interdicția de a ieși în afara reședințelor lor persoanelor nevaccinate din capitala statului.

„Cei din Consiliul Metro Manila, format din primarii din orașului Manila, a aprobat interdicția care restricționează și mai mult circulația persoanelor nevaccinate în Regiunea Capitalei Naționale (NCR). Conform directivelor, persoanele nevaccinate anti-COVID ar trebui să rămână în interiorul locuințelor lor, cu excepția cazului în care cumpără produse de primă necesitate, merg la serviciu sau desfășoară alte activități esențiale. Exercițiile în aer liber pentru astfel de persoane sunt permise în vecinătatea acestora. Noile reguli sunt supuse finalizării, deoarece unitățile guvernamentale locale au fost încurajate să creeze ordonanțe locale pentru a pune în aplicare liniile directoare. Regulile se aplică, de asemenea, persoanelor care au doar o singură doză de vaccin Covid-19”, a declarat în timpul unei ședințe de informare de luni, Benhur Abalos.

Începând cu 2 ianuarie, Filipine a înregistrat 4.600 de cazuri noi de COVID-19, cu 21.418 cazuri active.


Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page