top of page

„Nimeni nu ar trebui să își facă iluzii că Rusia va accepta ca Suedia și Finlanda să intre în NATO”

În ciuda faptului că de 80 de zile, Rusia distruge complet și fără milă Ucraina pe mitiv că această țară vecină încalcă garanțiile de securitate făcute de NATO, dorindu-și să devină membră a Alianței Nord-Atlantice, două țări scandinave riscă pacea provocându-l astfel pe președintele rus, Vladimir Putin, prin intenția de a fi parte NATO.

În acest sens, chiar dacă Moscova a avertizat că nicio țară de la granița sa de vest nu poate adera la această Alianță militară considerând gestul ca fiind unul ofensiv mai degrabă decât defensiv, Finlanda și Suedia au făcut publică intenția de a se alia celui mai puternic parteneriat armat din lume.

„Nimeni nu ar trebui să își facă iluzii că Rusia va accepta, pur și simplu, ca Suedia și Finlanda să intre în NATO. Situaţia în lume se va schimba drastic după acest moment. Este o gravă eroare suplimentară ale cărei consecinţe vor fi considerabile. Răspunsul Rusiei după schimbarea configuraţiei generale a NATO va depinde de consecinţele practice ale aderării celor două ţări la Alianţa Nord-Atlantică. Pentru noi este clar că securitatea Suediei şi Finlandei nu va ieşi întărită din această decizie. Nivelul tensiunii militare va creşte, iar situaţia în acest domeniu va fi mai puţin previzibilă”, a reacționat vice-ministrul rus de externe, Serghei Riabkov.

Această declarație vine la scurt timp după ce, Partidul Social Democrat, aflat la putere în Suedia, a anunțat că susține aderarea țării la NATO, rămânând doar ca premierul Suediei să ceară sprijinul parlamentului de la Stockholm pentru începerea formalităţilor.

„Politica noastră de nealiniere militară de 200 de ani a servit bine Suediei, dar problema este dacă nealinierea militară va continuă să ne servească şi de acum. Iar invazia neprovocată a Rusiei asupra Ucrainei nu este doar ilegală și nejustificată, ci subminează și ordinea securităţii europene pe care şi Suedia își construiește securitatea”, a explicat Magdalena Andersson, premierul Suediei.

Tot prin invazia rusă în Ucraina, motivează și oficialii de la Helsinki decizia de a adera la NATO. În Finlanda, Parlamentul este așteptat să aprobe în zilele următoare decizia de aderare la Alianță.

„Decizia de a ne alătura NATO e un gest de pace, pentru a ne asigura că nu va mai fi niciodată un război în Finlanda. Am avut războaie cu Rusia și nu vrem un asemenea viitor pentru noi sau pentru copiii noștri”, a comentat Sanna Marin, premierul Finlandei. Potrivit unui sondaj de opinia, marea majoritate a finlandezilor susțin aderarea la NATO.

„Trebuie să fim mai puternici. Rusia e o țară care respectă doar puterea, nimic altceva. Forța e echilibrată tot de forță, iar acum vom avea asta cu ajutorul NATO”, a mărturisit un cetățean finlandez în timp ce, un supraviețuitor al războiului ruso-finlandez din 1939 crede că, cel puțin pentru moment, nu există riscul unui conflict direct cu Rusia. „Nu sunt îngrijorat, relațiile sunt foarte deteriorate cu guvernul lui Putin, dar nu atât de grav încât să ne atace aici, nu cred asta. Nu mi-e teamă, dar sunt întristat”, a precizat Seppo Koivupuro, supraviețuitor de război.

În opinia Mariei Taina-Parviainen, cetățean rus care trăiește în Finlanda:, e vina lui Putin. „Acesta îi urăște pe ruși, urăște toate popoarele. Îi ucide pe ruși.. Nu e deloc un patriot, cu siguranță”, a adăugat ea.

Prezent la reuniunea informală a Alianței de la Berlin, Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, spune că sunt făcute toate demersurile pentru că Finlanda și Suedia să fie primite cu căldură în Alianță.

„Nu avem niciun fel de indiciu că există intenții sau capabilități militare ale Federației Ruse pentru a riposta la o eventuală aderare a acestor două țări. Președintele Putin obține exact opusul a ceea ce își propune - la fiecare declarație de amenințare din partea Moscovei sprijinul opiniei publice din cele două țări pentru aderarea la NATO crește”, a declarat oficialul.

Cu privire la aderarea NATO a celor două țări scandinave Turcia se opune vehement. Conform ministrului turc de Externe, cele două ţări adăpostesc terorişti din Partidul Muncitorilor din Kurdistan, cunoscut drept PKK. Mai mult, ridică noi pretenţii.

„Din păcate, aceste două țări continuă să impună restricții Turciei în ceea ce privește produsele lor din industria de apărare, restricţii cu privire la permisele de export. Este inacceptabil ca o țară membră NATO să impună o restricție unei țări aliate NATO sau să nu îi acorde permise (de export)”, a transmis Mevlut Cavusoglu, ministrul turc de Externe.

„Însă, secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat după reuniunea de duminică de la Berlin că a discutat cu omologul său turc despre preocupările Turciei şi şi-a exprimat încrederea că se va ajunge la consens”, informează Protv.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page