Nancy Pelosi se teme de un potențial atac nuclear cât Donald Trump este la putere



La două zile după ce violențele care au avut loc la Cpitoliul din SUA, au zguduit planeta, politica de peste ocean se precipită din ce în ce mai mult. Apeluri la demisie, planuri de declanşare a procedurii de destituire, întreaga avalanşă de critici ce s-a abătut asupra preşedintelui în exerciţiu acuzat de subminarea instituţiilor statului nu face decât să toarne gaz pe foc.

Cu 12 zile înainte ca președintele ales, Joe Biden să fie învestit, războiul dintre Donald Trump și acesta pare unul ieșit din cale afară. Refuzul liderului de la Casa Albă în ceea ce privește înfrângerea în fața candidatului democrat, l-a determinat să vorbească urât despre noua conducere și astfel, să îi ațâte pe simpatizanții săi, să se împotrivească schimbului de putere. După mai bine de două luni de la alegerile prezidențiale din Statele Unite, Trump a încercat să își salveze ultima parte a mandatului și într-un video difuzat joi seara, fosta vedetă de televiziune și impetuosul miliardar și-a recunoscut în cele din urmă înfrângerea. După cum era de așteptat, Donald Trump nu l-a menționat sau felicitat pe Joe Biden și nici nu a pomenit despre responsabilitatea pe care o are în coșmarul violențelor petrecute când simpatizanții săi au luat cu asalt Capitoliul.

Criticat atât în SUA cât și în restul lumii, Trump s-a văzut singur și din ce în ce mai abandonat chiar și de numeroși republicani. Printre apropiații săi și în cadrul guvernului său, cererile de demisie s-au înmulțit. Potrivit lui Jeh Johnson, fostul ministru al securității interne, orice persoană cu o oarecare influență asupra actualului președinte ar trebui să îi spună acestuia să își „închidă gura”, în timp ce vicepreședintele Mike Pence, încearcă să mai drege situația până pe 20 ianuarie când noua echipă va urca în cel mai înalt fotoliu al lumii. „Urcaţi în Air Force One, mergeţi la Mar-a-Lago şi rămâneţi acolo!”, îi transmite Jeh Johnson lui Trump, în timp ce senatorul republican, Ben Sassem recunoaște: „cu cât va face mai puţin în ultimele 12 zile, cu atât va fi mai bine. Donald Trump i-a minţit pe americani şi minciunile au consecinţe”.

În această luptă a tranziției de putere, nici magnatul Rupert Murdoch, proprietarul publicației Wall Street Journal, un aliat al lui Trump, nu poate sta indiferent. „Va fi mai bine pentru toată lumea, inclusiv pentru el, dacă pleacă în liniște”, a scris acesta în editorialul publicației.

De partea opoziției, democrații i-au cerut lui Mike Pence să declare, cu o majoritate a guvernului, că Donald Trump nu este apt să își îndeplinească funcțiile în baza celui de-al 25-lea amendament al Constituţiei. Potrivit unui dintre apropriații săi, Mike Pence nu este totuşi favorabil unui astfel de scenariu întrucât se teme de o agravare a tensiunilor. Totuși, Congresul ar putea lansa o procedură de destituire. „Congresul ar putea lansa totuşi o procedură de destituire. Un grup de aleşi democraţi din Camera Reprezentanţilor, controlată de partidul lor, se pregătesc să prezinte articolele pentru impeachment”, informează Agerpress.

„Ceea ce s-a întâmplat la Capitoliu a fost o insurecţie împotriva SUA, instigată de preşedinte. Trump nu mai poate rămâne la putere nicio zi în plus”, susţine liderul senatorilor democraţi Chuck Schumer. În același ton, Nancy Pelosi, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, consideră că destituirea lui Donald Trump este o „urgenţă de maximă importanţă”. Mai mult, aceasta se teme de un potențial atac nuclear cât Donald Trump este la putere. Pelosi a declarat vineri că a discutat cu principalii comandanţi ai armatei americane despre luarea unor măsuri de precauţie pentru ca preşedintele republican în exerciţiu, Donald Trump, să nu poată declanşa ostilităţi militare ori vreun atac nuclear în cele aproape două săptămâni care-i mai rămân din mandat. „Situaţia acestui preşedinte dezechilibrat nu poate fi mai periculoasă, şi trebuie să facem tot ce putem pentru a proteja poporul american de atacurile sale necugetate asupra ţării noastre şi democraţiei noastre. Am vorbit în această dimineaţă cu şeful Statului Major american Mark Milley pentru a discuta despre precauţiile disponibile pentru a evita ca un preşedinte instabil să lanseze ostilităţi militare sau să acceadă la codurile de lansare şi să ordone o lovitură nucleară. Promit o acţiune a Congresului dacă Donald Trump nu părăseşte de îndată şi voluntar Casa Albă”, susţine Pelosi într-o scrisoare adresată congresmenilor.

Extrem de criticat pentru lipsa de anticipare a evenimentelor de acum două zile care s-au soldat cu patru decese, sute de răniți, zeci de arestări și pagube materiale de o valoare extraordinară, şeful poliţiei Capitoliului, Steven Sund, şi-a prezentat demisia. De asemenea, doi membri ai guvernului, miniştrii educaţiei, Betsy DeVos, şi transporturilor, Elaine Chao, au demisionat. „Este incontestabil că retorica dumneavoastră a avut un impact asupra situaţiei şi este un punct critic pentru mine”, a acuzat DeVos într-o scrisoare adresată lui Donald Trump.

De cealaltă parte, destul de relaxat, Preşedintele american, Donald Trump a anunţat vineri, într-o postare scurtă pe Twitter, că nu va participa la ceremonia de învestire a succesorului său Joe Biden. „Tuturor celor care au întrebat, nu voi asista la depunerea jurământului pe 20 ianuarie”, a scris el. Potrivit unei surse citate de Reuters, Trump ar urma să plece la unul dintre resorturile sale din Florida înainte de ceremonia de învestire.

Tags

Featured Posts