top of page

Ministrul britanic al Sănătăţii a stârnit furie îndemnând populaţia să nu se ferească de Covid



În ciuda eforturilor depuse de specialiști pentru a produce un vaccin în timp real dar și al autorităților de a mobiliza milioane de oameni pentru imunizare, noul coronavirus continuă să fie cea mai mare amenințare la adresa omenirii. De data aceasta, varianta Delta, cunoscută ca fiind cea mai contagioasă dintre toate variantele depistate, s-a răspândit galopant pe teritoriul a zeci de țări, forțând autoritățile să revină de urgență la vechile măsuri de restricție. Singura armă împotriva oricărei forme grave de Covid-19 rămâne vaccinare fapt pentru care oficialii insistă ca cetățenii să nu mai amâne decizia imunizării.

În acest sens, Cancelarul german, Angela Merkel a transmis în cadrul zilei de ieri, că în două luni, numărul infectărilor de cazuri noi zilnice în Germania ar putea crește până la 100.000 pe zi dacă nu cumva mai mulți oameni se vor vaccina. În sens contrar, guvernul se vede nevoit să impună restricții celor care refuză imunizarea. „Numărul cazurilor crește cu 60% pe săptămână, chiar dacă aproape jumătate din populație este complet vaccinată. Dacă varianta Delta va continua să se răspândească în acest ritm și nu o contracarăm cu o rată de vaccinare foarte mare sau cu o schimbare de comportament, am putea avea o incidență de 850 (la 100.000 de persoane) în doar nouă săptămâni. Acest lucru echivalează cu 100.000 de noi infecții pe zi și va conduce la carantinarea multor persoane și la un haos în economie”, a declarat Șeful de cabinet al lui Merkel, Helge Braun.

Până în prezent, aproximativ 60% dintre cei 83 de milioane de nemți s-au vaccinat cu prima doză de vaccin anti-Covid și aproximativ 48% sunt imunizați complet.

În Marea Britanie, noul Ministrul al Sănătăţii a stârnit furie după ce a îndemnat populaţia sa se vaccineze împotriva Covid-19 dar şi “să înveţe să trăiască cu acest virus, în loc să se ferească de el”. Opus strategiei adoptate de fostul Ministru al Sănătății (n.red. Matt Hancock) demis după ce a încălcat regulile Covid sărutând o asistență în biroul său, noul responsabil de la Sănătate, Sajid Javid şi-a început activitatea îndemnând oamenii să înveţe să trăiască cu virusul. În opinia lui, chiar dacă numărul cazurilor noi de coronavirus este în continuă creștere, la fel este și utilizarea vaccinurilor. Relaxarea măsurilor de restricție este o schimbare necesară pentru a ajuta afacerile din sectoare precum cel hotel și economia de noapte. După ce s-a vaccinat cu ambele doze, Javid a fost testat pozitiv pentru Covid, însă sâmbătă, acesta a transmis că și-a revenit complet; “Simptomele au fost foarte uşoare, mulţumită vaccinurilor uimitoare. Vă rog - dacă nu aţi făcut-o încă - faceţi-vă vaccinul, pentru că trebuie să învăţăm să trăim cu acest virus, în loc să ne ferim de el”⁣, a scris oficialul pe Twitter.

Indignată de mesajul Ministrului Sănătății, Angela Rayner, vicelider al Partidului Laburist, a replicat în forță, tot pe Twitter: „127.000 de persoane au murit din cauza acestui virus, dintre care zeci de mii ar fi încă aici dacă nu ar fi fost eşecurile catastrofale ale guvernului dumneavoastră. Deci cum îndrăzniţi să denigraţi oamenii pentru că încearcă să se menţină în siguranţă pe ei şi familiile lor”. Aceasta este unul dintre mai mulţi parlamentari din partidele de opoziţie şi persoane care au pierdut membri ai familiei din cauza pandemiei și care au criticat folosirea expresiei ″a se feri de″⁣.

Reacțiile în lanț venite împotriva declarației lui Sajid Javid l-au determinat pe acesta să își ceară scuze a doua zi, sugerând că națiunea nu ar trebui să se ferească de coronavirus, în remarci care au fost catalogate drept insensibile de familiile îndoliate şi de parlamentari din opoziţie. Astfel, ministrul a şters duminică tweet-ul în care a făcut comentariul jignitor, recunoscând că a fost o alegere proastă a cuvântului ⁣ şi cerându-şi scuze ⁣sincere⁣. “Mi-am exprimat recunoştinţa că vaccinurile ne ajută să luptăm ca societate, dar a fost o alegere proastă a cuvântului şi îmi cer scuze cu sinceritate. La fel ca mulţi, am pierdut persoane dragi din cauza acestui virus îngrozitor şi nu aş minimaliza niciodată impactul său”⁣, a declarat ministrul duminică.

Nici în Turcia, lupta împotriva pandemiei de Coronavirus nu este una ușoară. Potrivit Colegiului Medicilor, pandemia de coronavirus a scăpat din nou de sub control în această ţară, după ce în ultima lună a crescut brusc numărul de cazuri; potrivit ultimelor date oficiale, numărul infecţiilor zilnice a crescut de la 6.000 la peste 14.000. Autoritățile sanitare leagă răspândirea surprinzătoare a virusului de sărbătoarea musulmană Eid al-Adha (sărbătoarea sacrificiului), când milioane de turci călătoresc între provincii pentru a se alătura familiilor lor. Din cele peste 83 de milioane de locuitori ai Turciei, 23 de milioane sunt imunizaţi cu schema completă de vaccin împotriva Covid-19, în timp ce alte 16 milioane aşteaptă a doua doză.

De teamă ca varianta Delta să nu se răspândească la fel de mult și amenințător ca în alte țări, autoritățile din Israel au decis să adopte o strategie mai strictă care permite verificarea respectării carantinei. Astfel, oficialii vor folosi mesaje text și localizarea prin GPS pentru a verifica dacă persoanele care se întorc din țările cu o incidență deosebit de mare a cazurilor de Covid-19 respectă regulile de carantină.

“Oamenii vor primi un mesaj text cu un link şi vor trebui să-l acceseze pentru a împărtăşi coordonatele GPS cu autorităţile în timpul carantinei de o săptămână. Cei care nu accesează linkul vor avea parte de controale de la poliţie ca şi înainte”, a explicat luni un purtător de cuvânt al ministrului securităţii publice Omer Bar-Lev. De altă parte, un purtător de cuvânt al autorităţii Aeroportului Internațional Ben Gurion, din apropiere de Tel Aviv, a confirmat faptul că de acum înainte numai călătorii vor mai putea să intre în terminalul de plecări al Aeroportului în timp ce însoţitorii vor trebui să rămână în exterior, iar aşteptarea călătorilor la întoarcere nu mai este permisă în clădire.

Bucuroși că au reușit să vaccineze complet peste 57% dintre cei 9,3 milioane de locuitori ai țării sale, oficialii se tem acum că numărul de infectări cu coronavirus a început să crească masiv după ce mai multe persoane au revenit de peste hotare și nu au respectat regulile de carantină. În ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății a anunțat 1.398 de cazuri noi, în timp ce numărul celor grav bolnavi a crescut cu 108.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page