top of page

Mihai Tristăriu: „Nu riscă nimeni să ducă zeci de mii de oameni în Ucraina, la Eurovision 2023!”



Ediția Eurovisionului dea anul acesta s-a încheiat cu mai multe scandaluri. În timp ce europenii acuză organizatorii că au mușamalizat voturile și au acordat trofeul câștigător reprezentanților Ucrainei, pe motiv că trebuie să arate compasiune pentru suferința ucrainenilor care, de pe data de 24 februarie, îndură un război nemilos cu Rusia, mai multe țări participante acuză că nu le-au fost luate în considerare voturile naționale.

În această situație se află și România care, potrivit Televiziunii Române, a acordat 12 puncte formației Zdob și Zdub (Moldova), însă public, a fost anunțat că votul juriului a mers către Ucraina. De altă parte, Moldova nu a acordat niciun punct concurentului României, oferind în schimb, cele mai multe puncte Ucrainei şi Marii Britanii.

„Atitudinea juriului moldovean faţă de prestaţia artiştilor români pe scena concursului Eurovision nu este totuna cu atitudinea Republicii Moldova faţă de România. Nu s-a mai întâmplat ca un concurent din România la Eurovision să nu fie punctat de Chişinău.

După cum se vede din statistica oferită de Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune, publicul telespectator din Republica Moldova a optat preponderent pentru, în ordine explicabilă prin suferinţele prin care trece vecinul din est, Ucraina şi România. Rămâne să înţelegem pe parcurs ce standarde înalte (atât de înalte încât sunt deocamdată inaccesibile publicului cu care se găseşte în disonanţă) a avut juriul moldovean în opţiunile sale, în componenţa: Ilona Stepan, Adriano Marian, Cristina Scarlat, Eugen Doibani şi Radmila Popovici”, a precizat Ţurcanu, directorul juriului din Moldova.

„Locul 7!!!! Locul 2 la televoting. Mulţumim!!!! Thank youuuu! Peace, Love, Folklore and Rock’n’Roll! Ukraine, Romania, felicitări!!! Europa, felicitări! Drag public, MULŢUMIM!”, au scris muzicienii de la Zdob şi Zdub.

Reprezentantul României, WRS, s-a clasat pe locul 18 cu melodia „Llamame”. Artistul a mulţumit publicului pentru susţinere şi a declarat că aventura Eurovision va rămâne un moment special pentru el.

„Sunt recunoscător şi mândru pentru acest moment. Recunoscător celor care au fost alături de mine, în echipa României, şi mândru pentru că am muncit extrem de mult şi am reuşit să-mi reprezint ţara la nivel înalt! La fel ca orice sfârşit, este un nou început. Am numeroase proiecte în lucru, dar aventura Eurovision va rămâne mereu un moment special în inima mea. Vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi!”, a declarat WRS la finalul evenimentului.

Fanii Eurovision au fost alături de noi. Am simţit asta încă de la primele repetiţii, iar în ultimele zile, mai mult decât oricând. Bucuria noastră a fost enormă în momentul în care am auzit un vuiet puternic iar arena a explodat încărcată de energia şi determinarea lui wrs şi a dansatorilor! Mulţumesc echipei alături de care am reuşit performanţa propusă: calificarea în finală!”, a declarat Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la Eurovision 2022.

Unul dintre cei mai victorioși concurenți ai României la Eurovision (locul 4 în 2006), Mihai Trăistariu a analizat finala concursului desfășurată la Torino, punctând faptul că nu a fost niciodată mai impresionat de vreo finală Eurovision ca cea de anul acesta.

„Dar cel mai straniu tot asta mi se pare - Moldova a cântat despre legătura Chișinău - București. Deci ... despre frăția dintre Moldova și România!!! Iar noi le-am dat zero. Iar ei ne-au dat ... zero. N-am văzut în viața mea așa ceva!”, a spus cântărețul.

„EUROVISION - Finala 2022 - Păreri personale ... Nu a existat vreodată vreo ediție mai frumoasă, mai spectaculoasă, mai reușită, mai grea și mai colorată decât anul ăsta ! Peste 10 piese din 25 ar fi putut câștiga lejer locul I. Artiști unul și unul. Piese de toate felurile: unele de radio, altele de concurs, multe piese ritmate mega bune dar și muuulte piese lente excepționale. Look-ul artiștilor a adus un plus întregului spectacol. Genuri muzicale atât de diverse, stiluri vocale atât de diferite. Totul m-a impresionat în seara asta la culme! Plus toate limbile concursului într-un singur concurs! Recitalurile ... senzaționale, glumele ... la locul lor, emoțiile ... tot acolo. Nici n-am cuvinte! N-am fost niciodată mai impresionat de vreo finală Eurovision ca acum! Despre România ... Ce să-i spui lui Wrs? Că a cântat bine? Că a dansat de a rupt? Momentul lui chiar a fost în regulă! Dar ... Eurovision-ul rămâne Eurovision!! Cu voturile lui ciudate! Eu am declarat încă din Preselecția românească că, în acest an, simt că nu avem o piesă care să ne aducă glorie. E laudabil, totuși, că am intrat din nou în finală după 3 ani de necalificari. Iar TVR chiar și-a dat interesul anul ăsta și asta s-a văzut. Despre câștigători, evident, Eurovision 2023 nu se va ține în Ucraina! Nu riscă nimeni să ducă zeci de mii de oameni în țara în care doi președinți nebuni prelungesc la infinit suferința pe pământ în loc să se înțeleagă naibii cumva și să salveze poporul ucrainean de la moarte. Patru dileme am. 1. Moldova ... niciun punct de la juriu pentru România. 2. Ucraina ... niciun punct de la juriu pentru România. 3. România = 12 puncte pentru Ucraina. 4. România = niciun punct de la juriu pentru Moldova. Maaare ciudățenie a mai ajuns Eurovision-ul! Și, totuși, o să particip din nou!

P. S. 1: Aș vrea să știu și eu, de curiozitate, cine au fost cei 5 jurați din România care au notat acum, la finala internațională. Doar de curiozitate. P. S. 2: În anul meu, în 2006, a votat doar publicul! Fără juriu! Faceți următorul exercițiu de imaginație: Moldova a obținut acum locul al II-lea la public. Dacă scoatem din ecuație războiul din Ucraina, MOLDOVA ar fi câștigat Eurovision-ul! BRAVO, MOLDOVA! Chiar a fost ca lumea de tot momentul vostru!

P. S. 3: Rămân la părerea că juriile sunt taaaare ciudate și că ar trebui eliminate complet!”, a conchis Mihai Tristăriu.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page