Dacă ne ghidăm după afirmația profesorului Enric Castelló „imaginea unei națiuni se datorează în bună măsură, televizunii”. De aici, putem înțelege faptul că dintre toate mijloacele de comunicare în masă, televizorul rămâne cel mai utilizat de întreaga audiență (internetul fiind mult mai atractiv, însă audiența sa este limitată doar la cei care dețin o corecțiune web 2.0; în schimb, majoritatea planetei posedă cu ușurință, un televizor). Nu doar că acesta stabilește prioritatea atenției și a surselor de informare a oamenilor dar pe deasupra, acest instrument media beneficiază de privilegiul de a seta ordinea societății, propunându-i subiecte, impunându-i o părere și oferindu-i când este cazul, soluții la problemele reale sau inexistente. Precum o „școală de formare a conștiinței unității naționale”, mass media a fost și continuă să fie cel mai „periculos” prieten al ființei umane, dar în definitiv, un prieten. Conferind esență, mass media contemporană reordonează timpul și spațiul în societățile actuale, stabilindu-și cu mare interes, potențialul de a produce modernitate în timp ce ea însăși, este un produs al modernității. Născută la începutul revoluției tehnologiei și comunicării, presa s-a deosebit de toate celelalte valori ale trecutului prin faptul că reușea să aducă un aport suplimentar asupra societății și a vieții individului.
Sau, cum ar spune Toby Ten Eyck „mass media au devenit cauză și efect al societății moderne, însă tranziția către societatea postmodernă a schimbat rolul lor”.
În 2016, mass media nu doar că a revoluționat cu totul lumea în care trăim, dar fără niciun dubiu, o și conduce. În România, lucrurile nu puteau sta altfel decât în restul planetei; chiar dacă a fost nevoită să sufere ani grei de suprimare, sub un regim comunist dictatorial, țara noastră nu a dat semne că va renunța să lupte pentru dreptrile sale; fapt demonstrat de însăși Revoluția inițiată de românii în decembrie 1989. Înainte de acest eveniment istoric, mass media românească se afla sub controlul total al președintelui Nicolae Ceaușescu, caraterizat de lipsa libertății de exprimare, impunerea subiectelor și a versiunii adevărului ce trebuia relatat. Evenimentele tragice din timpul Revoluției nu au putut fi relatate în totalitate de către mass media românească (fiind încă sub control) însă interesul străinilor pentru criza socio-politică extraordinară au determinat mijloacele de comunicare în masă de peste hotare să informeze despre evenimentele de la Timișoara (din păcate, de cele mai multe ori, exagerând tocmai pentru că nu puteau relata de la fața locului). Însă, în momentul în care puterea a fost preluată de noii lideri democratici, mass media a fost folosită ca intrument de comunicare pentru ca întregul popor românesc să ia parte la bucuria și speranța unui viitor mai bun. Pas cu pas, presa românească își recăpăta „glasul”.
Adoptând un nou tip de discurs (total nepotrivit încă pentru o societate care abia acum reușea să „deschidă ochii și să vadă ce este atât în jurul ei cât și în afara acesteia) media românească elimina pas cu pas orice element al comunismului, tradiției, obiceiurilor și culturii românești. Astăzi, România este o republică semi-prezidențială al cărui regim democratic a schimbat foarte mult situația oamenilor săi; dacă din punct de vedere economic, nu sunt înregistrate îmbunătățiri, generația de după consideră că libertatea de expresie sau de circulație sunt elemente care merită răbdarea de astăzi. Diferențele sociale de dinainte de '89 și cele de după Revoluție sunt greu de înțeles în contextul unei modernități preocupate mai degrabă posesia unui cont de Facebook, branduri, „keep up with Kardashian” show, narcisism, proprietăți și cum să câștigi fără să muncești.
Cu mult efort dar și un control perfect disciplinat, fostul președinte, Nicolae Ceaușescu a oferit studii gratuite tuturor, asigura un loc de muncă, plus o locuință tinerilor proaspăt angajați (garsoniere celor care erau singuri și apartamente, familiilor), concedii în stațiuni balneare de top din țară, sistem de sănătate gratuit, pensii pentru o viață decentă. A transformat România în cel de-al patrulea mare exportator de armament de pe continentul nostru, a construit peste 4 milioane de apartamente, a dat de muncă la 10 milioane de oameni deschizând uzine și fabrici. A construit Transfăgărășanul, metroul, canalul Dunărea-Marea Neagră, Casa Poporului (a doua clărire ca mărime în lume, după Pentagon), Centrala atomică de la Cernavodă, Sidex Galați, Oltchim, Petromidia, peste 10.000 de școli, universități, grădinițe, spitale, creșe și aproape 100 de hidrocentrale.
A crescut producția de oțel a României, ajungând să reprezentăm 8% din producția mondială; a poziționat țara noastră în topul celor mai dezvoltate rețele de cale ferată din Europa. A interzis avortul și a încurajat natalitatea (garantând cu ajutoare de neimaginat). Din păcate, aceste calități ale regimului comunist mai sunt apreciate doar de nostalgicii acelor vremuri, în timp ce noile generații nu sunt capabile să înțeleagă istoria recentă a țării noastre, mai ales în condițiile în care mass media, oglinda educației moderne, este mai preocupată de viitor, decât de trecut; În fapt, chiar acest defect îi este reproșat mijloacelor de comunicare în masă: în loc să fie preocupate de problemele reale ale prezentului, demascând pe cei care participă la corupție și propunând soluții pentru o Românie mai bună, mass media românească importă formate media din afară, bazate pe seducție, scandal, invidie, durere, narcisism, reality-showuri care să țină poporul ocupat și frustrat de incapacitatea de a fi ca cei pe care îi vizionează; fapt pentru care își concentrează toate eforturile (timpul, atenția și veniturile) în a încerca să copieze modelele aduse de către mass media în România.
Unde se poziționează mass media românească în raport cu societatea căreia ar fi trebuit să îi servească? Nu departe de a o construi, a o dirija, a-i impune teme, griji, dorințe și un nou model de gândire; unul bazat pe un stil de viață occidental (doar pentru că acesta are cel mai mare succes), deschis către modern și din ce în ce mai îndepărtat de tradiție, naționalism și protejarea valorilor simbolice ale patriei. Fie că nu s-au preocupat suficient de păzirea identității românești, fie sunt atrase mai mult de profitul audienței decât să educe sau chiar și ea, la rându-i este manipulată de cineva mai presus, mass media a adus globalizarea și elementele sale în interiorul țării noastre, delectându-i pe români cu iluzii și speranțe. Vânând noutatea (cu orice preț), mass media importă și ideea unei Europe unite, coordonate de un singur Parlament și Comisie, ale căror decizii și politici va face mult mai mult bine statelor membre decât fără suportul acestui parteneriat. Transformându-se într-un instrument de propagandă mai mult decât axandu-se pe funcția principală de informare, mass media românească a contribuit nu doar la instalarea democrației în România, a independenției aboslute sau a libertății dezlănțuite, dar și la procesul de europenizare a statului român.
