top of page

Marea Britanie nu vrea să exporte vaccinuri decât după vaccinarea tuturor adulților britanici



După ce a obținut la jumătatea lunii martie, autorizație de funcționare în Uniunea Europeană, compania Johnson&Johnson a promis să livreze prima tranșă de vaccinuri către Blocul comunitar în dată de 19 aprilie. În prezent, acest ser este al patrulea autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), după cel produs de Pfizer-BioBTech, Moderna și AstraZeneca-Oxford. Împreună cu Uniunea Africană, UE va primi de la compania Johnson&Johnson până la 400 de milioane de doze de vaccin împotriva coronavirus. “În prezent, acest vaccin este administrat numai în Statele Unite şi Africa de Sud, şi a fost aprobat şi în Canada. Potrivit unui acord, 220 de milioane de doze de vaccin Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză, urmează să fie distribuit celor 55 de state, iar livrările urmează să înceapă în trimestrul trei al lui 2021. State UE pot să comande, în cazul în care consideră necesar, 180 de milioane de doze suplimentare, până la un total de 400 de milioane de doze de vaccin împotriva covid-19 Johnson & Johnson, până în 2022”, informează Protv. Pentru a face față cererii, gigantul farmaceutic american a decis să încheie mai multe acorduri cu laboratoare şi subcontractanţi în Europa, care urmează fie cu formularea, fie cu îmbutelierea - Sanofi în Franţa, Catalent în Italia, IDT Biologika în Germania, în timp ce substanţa activă, care face vaccinul eficient, urmează să provină de la instalaţia Johnson & Johnson de la Leyde, în Olanda.

Vaccinul produs de Johnson&Johnson este un ser cu ”vector viral”, o tehnologie pe care compania o foloseşte deja împotriva virusului Ebola. El foloseşte ca suport alt virus, mai puţin virulent, transformat prin adăugarea unor instrucţiuni genetice ale unei părţi a virusului care cauzează Covid-19. După ce pătrunde în celule, se produce o proteină tipică SARS-CoV-2, care învaţă sistemul imunitar să recunoască noul coronavirus. Acesta este primul dintre vaccinuri autorizate de OMS care se administrează într-o singură doză, şi nu două, şi care poate fi depozitat la temperatura frigiderului. În plus, prețul sau este unul extrem de avantajos în condițiile în care grupul farmaceutic s-a angajat să îl vândă la prețul de producție.

De altă parte, vaccinul produs de AstraZeneca în parteneriat cu Universitatea Oxford continuă să întâmpine dificultăți. În spitalele germane de stat Charite și Vivantes din Berlin au oprit vaccinările anti coronavirus cu AstraZeneca la femeile cu vârsta sub 55 de ani. Potrivit unei purtătoare de cuvânt a spitalelor aproximativ 19.000 de persoane lucrează la spitalul Charite şi 17.000 la Vivantes, care administrează de asemenea clinici şi cămine de bătrâni. Tagesspiegel a afirmat că aproximativ două treimi din personalul de la Charite a fost vaccinat şi 70% dintre aceşti angajaţi au primit o doză de vaccin AstraZeneca.

O decizie asemănătoare ar putea fi luată și în Canada unde, autorităţile sanitare au anunţat luni că recomandă provinciilor să suspende utilizarea vaccinurilor anti-Covid-19 AstraZeneca la persoanele cu vârste sub 55 de ani, pentru evaluarea riscurilor. “În urma unei recomandări în acest sens a Comitetului naţional consultativ pentru imunizare (CCNI), format din experţi independenţi, Agenţia de Sănătate Publică din Canada recomandă o pauză în utilizarea vaccinului AstraZeneca la adulţii sub 55 de ani, în aşteptarea unei analize risc-beneficiu”, a anunţat directorul adjunct al agenţiei, Howard Njoo, în timpul unei conferinţe de presă.

Utilizarea vaccinului AstraZeneca, unul dintre cele patru vaccinuri anti coronavirus aprobate în Canada, a fost suspendată în martie după apariţia unor cazuri severe de tromboză (formarea de cheaguri de sânge) în mai multe ţări, între care Suedia, Finlanda, Islanda şi Franţa, înainte ca vaccinările să fie reluate.

De altă parte, Marea Britanie a transmis public că nu vrea să exporte vaccinuri decât după vaccinarea tuturor adulților britanici. În prezent, Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord se concentrează asupra vaccinării tuturor adulților, înainte de a furniza surplusul de doze altor țări, cum ar fi Irlanda. „Cred că obiectivul nostru central trebuie să fie încercarea de a menţine siguranţa Marii Britanii, dorim să cooperăm şi cu alte ţări, dar principala prioritate este să distribuim vaccinul. Vaccinarea nu este o situaţie de concurenţă. Dacă există doze de vaccin excedentare, le putem da altora, dar în momentul de faţă nu există surplusuri, avem încă de vaccinat un număr uriaş de oameni. Astăzi ne confruntăm cu o criză şi este absolut corect să ne concentrăm asupra încercării de a o rezolva în ţara noastră şi de a menţine siguranţa poporului, astfel încât să putem reveni la un mod de viaţă normal”, a declarat marţi ministrul pentru mediul de afaceri Kwasi Kwarteng.

Până în prezent au fost vaccinaţi cu prima doză 30 de milioane de britanici, campania de vaccinare fiind cea mai rapidă din Europa. Obiectivul guvernului de la Londra este vaccinarea tuturor adulţilor până la sfârşitul lui iulie.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page