top of page

„Mai mulți luptători încă suntem în uzina de la Azovstal”



Rusia continuă războiul împotriva Ucrainei, în ciuda faptului că după trei luni de infern și zeci de mii de morți, de ambele tabere, armata sa a reușit să cucerească orașul port, Mariupol, una dintre cele mai râvnite ținte.

Potrivit experților militari, președintele rus, Vladimir Putin, nu se mulțumește cu acest obiectiv atins și caută să pună controlul pe partea de sud-est a Ucrainei, pe care mai apoi, o va transforma în regiune rusă. În acest sens, omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, a confirmat faptul că eliberarea regiunii Harkov, este o imagine de nedescris în cuvinte. În ciuda faptului că forțele armate ale Ucrainei luptă de zor pentru salvarea țării, rușii fac tot posibilul să transforme acest război în iad.

„Atacuri ruseşti asupra regiunii Cernigău, în special atacul teribil asupra Desnei, au provocat mulţi morţi. Există lovituri constante asupra regiunii Odesa, asupra oraşelor din centrul Ucrainei, Donbasul este complet distrus – toate acestea nu au şi nu pot avea nicio explicaţie militară pentru Rusia.

În Donbas, ocupanţii încearcă să crească presiunea. E iadul, şi asta nu este o exagerare. Bombardamentul brutal şi absolut fără sens de la Severodoneţk... Au fost 12 morţi şi zeci de răniţi într-o singură zi. Bombardarea şi atacarea altor oraşe, loviturile aeriene şi cu rachete ale armatei ruse - toate acestea nu sunt doar lupte în timpul războiului. Aceasta este o încercare deliberată şi criminală de a ucide cât mai mulţi ucraineni. Distrugeţi cât mai multe case, facilităţi sociale şi întreprinderi. Acesta este ceea ce va califica genocidul asupra poporului ucrainean şi pentru care ocupanţii vor fi cu siguranţă aduşi în faţa justiţiei.

Nu uitați că primul proces din Ucraina împotriva unui criminal de război rus a început deja. Şi se va încheia cu restabilirea deplină a justiţiei în cadrul tribunalului internaţional. Sunt sigur de asta. Îi vom găsi şi îi vom aduce în faţa justiţiei pe toţi cei care dau şi execută ordine penale”, a declarat liderul de la Kiev.

De altă parte, potrivit comandantului regimentului Azov, unde se aflau ultimii luptători ai rezistenței, soldații patriei și-au încheiat rezistența în buncărele orașului port.

„În pofida luptelor grele, atacurilor din toate părțile și în pofida lipsei de resurse, am avut constant trei mari priorități: civilii, răniții și decedații. Astfel, am reușit să evacuăm civilii, iar răniții grav au primit asistența necesară și au fost evacuați, în perspectiva unor schimburi viitoare de prizonieri, prin care să ajungă, până la urmă, în teritoriul controlat de Ucraina. În privința eroilor căzuți, demersurile pentru ridicarea trupurilor continuă”, a declarat Denys Prokopenko, comandantul regimentului Azov.

„Mai mulți luptători încă suntem în uzina de la Azovstal. O operațiune este în desfășurare, dar nu vom da mai multe detalii despre asta. Mulțumiri lumii întregi, mulțumiri Ucrainei pentru sprijin. Ne vom întâlni”, a completat Sviatoslav Palamar, comandantul adjunct al regimentului Azov.

Potrivit Rusiei, 2.000 de combatanţi ucraineni au ieşit, până acum, din reduta de la Azovstal, combinatul siderurgic din Mariupol, şi s-au predat, fiind duşi în teritoriile controlate de ruşi.

De altă parte, în cursul zilei de ieri, Ministerul rus de Externe a anunţat că ar trebui să se ia în considerare ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei în cazul în care Moscova răspunde apelului ONU de restabilire a accesului în porturile Ucrainei de la Marea Neagră.

„Imposibilitatea de a deschide porturile închise din Ucraina cu scopul de a transporta cereale va reprezenta o declaraţie de război la adresa securităţii alimentare globale. Imposibilitatea de a deschide porturile va fi o declaraţie de război la adresa securităţii alimentare globale, care va duce la destabilizarea naţiunilor prin foamete, precum şi o migraţie în masă.

Deschiderea acestor porturi este absolut esenţială, deoarece nu este vorba doar despre Ucraina, ci despre cele mai sărace naţiuni ale lumii, care se află în prezent în pragul foametei. Aşa că mă adresez preşedintelui Putin: dacă aveţi inimă, vă rog să deschideţi aceste porturi. Vă rog să îi asiguraţi pe toţi oamenii vizaţi că pasajele vor fi libere, astfel încât să îi putem hrăni pe cei mai săraci dintre săraci şi să prevenim foametea, aşa cum am făcut în trecut, când naţiunile din această sală şi-au intensificat eforturile comune.

Ucraina este o naţiune care cultivă suficiente cereale pentru a hrăni 400 de milioane de oameni şi care în prezent şi-a întrerupt producţia. Este imperativ ca fermele din Ucraina să fie puse din nou în funcţiune, iar camioanele, trenurile şi navele să poată relua deplasarea, având în vedere trecerea timpului”, a declarat Directorul executiv al Programului Alimentar Mondial (PAM), David Beasley, miercuri, în cadrul unei reuniuni pe tema securităţii alimentare la Naţiunile Unite găzduită de secretarul de stat american, Antony Blinken.

În același context, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a explicat modul în care războiul din Ucraina, pe lângă alte crize mondiale, ”ameninţă zeci de milioane de oameni din cauza insecurităţii alimentare, malnutriţiei, foametei în masă”.

„Există suficiente alimente în lumea noastră pentru toată lumea, dar trebuie să acţionăm împreună, urgent şi solidar”, a declarat Guterres.


Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page