top of page

Lupta împotriva noului coronavirus se întețește în mai multe colțuri ale lumii



După ce au crezut că producerea a mai multe vaccinuri împotriva coronavirus va reuși să câștige teren în lupta cu pandemia, specialiștii au înțeles că omenirea nu se lasă convinsă cu una cu două să se imunizeze. Între timp, varianta Delta (cunoscută inițial ca tulpina indiană) câștigă din ce în ce mai mult teren cauzând un număr colosal de infectări noi. Astfel, după ce au riscat și au relaxat o parte din măsurile de restricție impuse lunile trecute, mai multe țări iau în considerare acum revenirea la reguli stricte pentru a controla răspândirea variantei Delta și, totodată, încearcă să pună presiune pe proprii cetățeni să se vaccineze împotriva Covid-19.

Germania este una dintre țările care nu a stat pe gânduri și a decis imediat reinstituirea carantinei obligatorii pentru cei care se întorc din Spania și Olanda. În acest sens, începând de ieri, persoanele nevaccinate care revin din cele două țări vor sta în carantină timp de 10 zile la întoarcerea în Germania, sau 5 zile dacă prezintă un test negativ. ”E foarte trist pentru Palma de Mallorca, pentru că oamenii de aici trăiesc din turism. Germanii o să-și spună: nu ne putem duce acolo dacă trebuie să intrăm în carantină după aia. E dificil”, mărturisește un turist german aflat în Baleare. Conform autorităților spaniole, cele mai populare destinații ale Spaniei au ajuns focare ale tulpinii Delta tocmai pentru că turiștii, în majoritate germani și olandezi, nu respectă niciun fel de precauții.

În Franța, deschiderea țării pentru turiști a cauzat o explozie de cazuri noi. Conform celor mai recente date, bilanțul a ajuns la aproape 22.000 în data de 23 iulie, față de 11.000 cât au fost înregistrate în 16 iulie. Pentru a menține criza sanitară sub control, președintele francez, Emmanuel Macron a transmis public că persoanele nevaccinate nu vor avea acces la diverse servicii. Acest anunț a convins un număr record de 3,7 milioane de francezi să se programeze pentru imunizare, în timp ce unii își fac injecția chiar și pe plajele din sudul țării. Din păcate, decizia autorităților franceze nu a fost primită cu bucurie de toată lumea, fapt pentru care weekendul trecut s-au înregistrat mai multe proteste în marile orașe.

Același tip de evenimente a avut loc și în Italia unde, guvernul condus de Draghia Mario a decis să impună din data de 6 august, prezentarea obligatorii a dovezii vaccinării sau a vindecării pentru intrarea în spații închise. Dacă protestele din Peninsulă nu s-au lăsat cu incidente, în Bratislava, manifestația organizată în fața Parlamentului a dat multă bătaie de cap forțelor de ordine, în condițiile în care, pentru câteva ore, protestatarii au blocat accesul în legislativul slovac, ce urma să voteze o lege care ar restricționa accesul la anumite servicii, în funcție de vaccinare. Însă, de departe, cele mai violente proteste împotriva măsurilor de lockdown, au fost înregistrate în cele mai mari două oraș australiene, Melbourne și Sydney. Furia oamenilor este cauzată de incapacitatea guvernului australian de a furniza seruri în cantități suficiente, în timp ce doar 11% din populație este vaccinată complet.

În Irak, autoritățile sanitare au confirmat un nou record de cazuri cu coronavirus, trăgând astfel un semnal de alarmă cu privire la necesitatea vaccinării. Potrivit datelor publicate luni de Ministerul Sănătății, Irakul a înregistrat 12.180 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore (cea mai mare creştere a numărului de infecţii fiind înregistrată în regiunea Kurdistan din nord, cu peste 3.500 de cazuri, mai mult decât dublu faţă de media zilnică înregistrată în ultimele zile), reprezentând cel mai mare număr înregistrat vreodată de la începutul pandemiei. Până în prezent, peste 1,5 milioane de persoane au fost infectate și 18.347 au murit în total, într-o țară cu un sistem de sănătate în ruină și în care populația rămâne foarte sceptică cu privire la vaccinare (doar 1,3 milioane de irakieni din cele 40 de milioane de persoane ale populației au fost vaccinați până acum).

″Recordul de luni din păcate nu ne surprinde, din cauza nerespectării măsurilor sanitare obligatorii, cum ar fi interzicerea adunărilor sau purtarea de măşti. Această creştere se datorează probabil perioadei de Eid al-Adha (importantă sărbătoare musulmană n.e.), care a prilejuit numeroase adunări în pofida avertismentelor ministerului. În prezent, sunt îngrijorat cu privire la o situaţie epidemică periculoasă. Putem limita infecţiile în pofida presiunii enorme asupra instituţiilor noastre de sănătate. Va rog să respectați măsurile de precauţie şi să vă vaccinați″⁣, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Saif al-Badr.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page