Jumătate din Europa este așteptată să se infecteze cu Omicron în următoarele două luni
Noua variantă a coronavirusului este atât de contagioasă încât, în numai o lună de la depistarea ei în Botswana și Africa de Sud, a fost confirmată în peste 100 de țări. Cu toate că prezintă simptome mai ușoare, iar rata de spitalizare este mai scăzută decât în cazul infectării cu tulpina Delta, Omicron reprezintă un risc extrem de ridicat de contaminare. Temându-se că printre victime există și persoane care vor face mai puțin față la efectele unei posibile infectări, specialiștii în domeniul sanitar insistă cu privire la vaccinare.
Pentru a sublinia cât de reală este amenințarea susținută de Omicron, directorul pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a transmis în cursul zilei de astăzi că „peste 50% dintre europeni ar putea să se infecteze cu această variantă în următoarele șase-opt săptămâni”.
„Europa a raportat peste 7 milioane de cazuri noi de Covid-19 în prima săptămână a anului 2022, un număr de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în precedentele două săptămâni. În acest ritm, Institutul pentru Măsurarea şi Evaluarea Sănătăţii (IHME) de la Universitatea Washington din Statele Unite prognozează că peste 50% din populaţia din regiunea europeană va fi infectată cu Omicron în următoarele 6-8 săptămâni. Varianta Omicron prezintă mutaţii care îi permit să adere mai uşor la celulele umane şi poate să infecteze chiar şi persoanele care au fost infectate în prealabil sau vaccinate. Începând din 10 ianuarie, 26 de ţări au semnalat deja că peste 1% din populaţiile lor s-au infectat cu Covid-19 în fiecare săptămână. Amploarea fără precedent a transmiterii virale a dus la aglomerarea spitalelor, în timp ce rata deceselor a rămas stabilă. Valul de îmbolnăviri pune la grea încercare sistemele de sănătate şi prestatorii de servicii medicale din numeroase ţări în care Omicron s-a răspândit cu mare viteză şi ameninţă să se răspândească în multe altele”, a anunţat într-o conferinţă de presă online, Hans Kluge, directorul pentru Europa al OMS (regiune ce cuprinde 53 de țări și se întinde până în Asia Centrală).
În timp ce varianta Delta pare din ce în ce mai puțin întâlnită printre cazurile noi de infectare cu Covid-19, Omicron acoperă o arie mai răspândită devenind chiar varianta dominantă în multe țări ale lumii. Un exemplu îl reprezintă Statele Unite ale Americii, unde fiecare zi aduce cu sine un nou record de infectări. Astfel, dacă recordul anterior înregistrat în data de 3 ianuarie a fost de 1,03 milioane de cazuri noi, astăzi, autoritățile sanitare au confirmat cifra de 1,35 de milioane de contaminări înregistrate în 24 de ore.
Potrivit specialiștilor, un număr mare de cazuri este raportat în fiecare luni, din cauza faptului că numeroase state nu fac raportări în weekend. În SUA, media pe șapte zile pentru cazurile noi s-a triplat în două săptămâni la peste 700.000 de noi infecții pe zi. Din păcate, nu doar numărul de noi infectări reprezintă un record ci și cifra pacienților spitalizați cu Covid-19, dublându-se în trei săptămâni. Conform datelor oficiale, peste 136.604 de persoane au fost spitalizate cu coronavirus, depășind recordul de 132.051 stabilit în ianuarie, anul trecut.
Cu toate că Omicron este mai puțin letală, autoritățile atrag atenția asupra faptului că numărul mare de infecții înregistrate ar putea suprasolicita sistemul sanitar.
Creşterea cazurilor a perturbat funcţionarea şcolilor, confruntate cu absenţa personalului, a profesorilor şi şoferilor de autobuz. Pentru a patra zi, Chicago a anulat cursurile de la școală, în timp ce districtul şi profesorii nu au reuşit să cadă de acord cu privire la modul în care să gestioneze creşterea infecţiilor. Oraşul New York a suspendat serviciul pe trei linii de metrou ca urmare a îmbolnăvirii a numeroşi muncitori, în timp ce planurile companiilor ca angajaţii să revină la lucru au fost de asemenea perturbate.
Decesele sunt în medie de 1.700 pe zi, în creştere de la aproximativ 1.400 în ultimele zile, dar în cadrul nivelurilor înregistrate la începutul acestei ierni.
Potrivit lui Albert Bourla, CEO-ului companiei farmaceutice Pfizer, un vaccin anti-Covid-19 reproiectat să vizeze în mod specific varianta Omicron este probabil necesar, adăugând că compania sa ar putea avea unul gata de lansare până în martie. „Nu ştiu dacă vom avea nevoie de el (vaccinul adaptat la Omicron - n.r.), şi nici cum va fi utilizat, dar noi vom fi pregătiţi. Uzina noastră a început deja producţia. Sperăm să putem ajunge la un produs, care să protejeze mult mai bine împotriva infectărilor în special, deşi protecţia împotriva spitalizărilor şi a cazurilor severe este încă rezonabil de bună cu vaccinurile actuale, dacă aţi primit a treia doză. Este nevoie de realizarea unor studii suplimentare pentru a şti dacă a patra doză de vaccin este necesară”, a declarat Albert Bourla pentru postul TV american CNBC.
Între timp, și Moderna lucrează la o doză de rapel pentru această toamnă, care va viza tot varianta Omicron. „Discutăm în prezent cu reprezentanţii sectorului sanitar din lumea întreagă pentru a decide în legătură cu ceea ce noi credem că este cea mai bună strategie privind rapelul potenţial din toamna anului 2022. Credem că noua versiune a vaccinului va conţine substanţa activă pentru a combate Omicron, dar ar putea conţine şi alte elemente. Trebuie să fim atenţi şi să încercăm să ne păstrăm avantajul în faţa virusului, nu să rămânem în urma lui”, a subliniat CEO-ul companiei Moderna, Stephane Bancel.
Commentaires