top of page

Fost secretar de stat american: „Kievul ar trebui să cedeze teritorii Rusiei ca să încheie războiul”



De mai bine de 90 de zile, ucrainenii trăiesc un infern din cauza invaziei Rusiei lansate în data de 24 februarie când, președintele rus, Vladimir Putin, a decis că vrea să lupte pentru apărarea pro-rușilor din regiunile Lugansk și Donețk din Ucraina. În ciuda faptului că au existat mai multe runde de negocieri pentru încheierea unui acord de pace, cele două tabere nu au putut ajunge la un consens. Astăzi, Kremlinul dă vina pe Kiev pentru faptul că negocierile sunt suspendate, iar la rândul său, Kievul acuză Rusia de tratamente inumane asupra civililor ucraineni, fapt care scoate din discuție orice tip de negociere.

Între timp, Occidentul, empatic cu suferința Ucrainei, trimite armament președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski pentru a-și apăra țara. De altă parte, majoritatea țărilor lumii au impus sancțiuni Rusiei sau au încercat să o izoleze cât mai mult considerând că presiunea pusă asupra economiei ruse îl vor detemina pe Putin să încheie bombardamentele. La polul opus, liderul rușilor transmite lumii că Occidentul nu are și nu va avea niciodată puterea de a izola Rusia. Mai mult, Putin avertizează țările care au îndrăznit să „pedepsească” Rusia că vor întâmpina probleme economice și mai mari.

„Rusia nu va înceta cooperarea internațională. Încercarea de a izola Rusia este imposibilă, total nerealistă în lumea modernă și cei care încearcă să o facă, în primul rând se rănesc ei înșiși. Occidentul să se preocupe de provocările tot mai mari cu care se confruntă, inclusiv inflația nemaivăzută în ultimii 40 de ani, șomajul în creștere, ruperea lanțurilor de aprovizionare și agravarea crizelor globale în sfere atât de sensibile precum alimentația.

Nu este o glumă. Este ceva serios care va avea un impact asupra întregului sistem de relații economice și politice. Occidentul nu a făcut bine confiscând rezervele rusești, furtul bunurilor altora nu a adus niciodată bine”, a transmis Putin pentru Forumul Economic Eurasiatic, ce include mai multe națiuni ex-sovietce.

Totuși, Kremlinul îi transmite Ucrainei că încehtarea acestui război se va face atunci când Kievul va conștientiza situația reală care se creează în prezent pe teren și, prin urmare, va accepta cererile Moscovei, inclusiv pretențiile sale teritoriale. „Moscova aşteaptă de la Kiev să-i accepte cererile şi să conştientizeze situaţia reală, cea care există de facto astăzi”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Această declarație vine după ce, fostul secretar de stat american Henry Kissinger l-a sfătuit pe președintele Ucrainei să cedeze teritorii Rusiei pentru a se ajunge la pace. Mai precis, Kissinger sugerase marţi că discuţiile de pace ar trebui să urmărească crearea graniţelor de-a lungul liniei de contact în Donbas, aşa cum era situaţia înaintea intervenţiei militare ruse. „Negocierile trebuie să înceapă în următoarele două luni înainte de a apărea tulburări şi tensiuni care nu vor fi depăşite uşor. În mod ideal, linia de demarcaţie ar trebui să fie o revenire la status quo-ul de dinainte. Continuarea războiului dincolo de acest punct nu ar însemna libertatea Ucrainei, ci un nou război împotriva Rusiei însăşi”, a declarat fostul secretar de stat american. Recomandarea a fost respinsă cu fermitate de Zelenski.

„Opiniile lui Kissinger sunt egale cu ceea ce s-a întâmplat cu Germania nazistă în 1938, când încercările de a calma agresorul constând în concesii teritoriale nu au stins apetitul german pentru mai multe teritorii. Impresia este că pe calendarul domnului Kissinger nu este 2022, ci 1938 şi el a crezut că vorbeşte publicului nu la Davos, ci celui de atunci de la Munchen. Apropo, în anul 1938, când familia domnului Kissinger evada din Germania nazistă, el avea 15 ani şi înţelegea totul perfect. Şi atunci nu s-a auzit de la el că ar trebui ca lumea să se adapteze naziştilor, în loc să fugă sau să lupte cu ei.

Indiferent ce ar face Federaţia Rusă, se găseşte în lume cineva care să spună: ‘Haideţi să ţinem cont de interesele ei. Anul acesta la Forumul Economic (de la Davos) această idee s-a auzit din nou. Şi aceasta în pofida miilor de rachete ruseşti care lovesc Ucraina. În ciuda zecilor de mii de ucraineni ucişi. În ciuda (a ceea ce s-a întâmplat la) Bucea şi Mariupol etc. În pofida oraşelor distruse. În pofida ‘lagărelor de filtrare’ construite de statul rus, în care ei ucid, torturează, violează şi umilesc (ucrainenii) pe bandă rulantă.

De aceea, în spatele tuturor acestor speculaţii geopolitice ale celor care sfătuiesc Ucraina să dea ceva Rusiei, “marii analişti geopolitici sunt mereu reticenţi în a vedea oameni obişnuiţi. Ucraineni obişnuiţi. Milioanele de persoane care locuiesc efectiv pe teritoriul pe care ei propun să fie cedat pentru iluzia păcii.

Nimeni nu a fost pregătit să-şi asume curajul cu care poporul ucrainean îşi apără ţara. Trebuie să facem tot posibilul pentru ca lumea să capete obiceiul permanent de a lua în considerare Ucraina, pentru ca interesele ucrainenilor să nu fie subestimate în comparaţie cu interesele celor care se grăbesc spre o nouă întâlnire cu dictatorul Vladimir Putin”, a spus sarcastic preşedintele ucrainean în mesajul său video.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page