top of page

Experții GIEC: „Lumea este în mod indiscutabil responsabilă de dereglările climatice”



În paralel cu amenințarea variantei Delta (considerată a fi cea mai contagioasă dintre toate variantele coronavirusului depistate până în prezent), omenirea se mai confruntă și cu amenințarea incendiilor de vegetație cauzate de temperaturile record și schimbările climatice. În ultimele săptămâni, știrile internaționale descriu continuu, lupta pe care mai multe țări o duc cu flăcările și incendiile care mistuiesc tot ceea ce prind în cale.

În timp ce Grecia este cea mai afectată țară în acest moment, Spania a emis coduri galben, portocaliu și roșu de caniculă, valabile pentru aproape toată țara, cu excepția zonei de nord (Galicia și Cantabria), precum și furtuni (rafale puternice de vânt) în anumite zone. Totuși, o imagine apocaliptică în lupta cu incendiile de vegetație care au ars sate întregi, lăsând mii de localnici fără adăpost, vine din Grecia. Potrivit specialiștilor, aici, berzele migratoare care traversează țara în drum spre nordul Africii, cad și ele victime ale incendiilor, devenind dezorientate din cauza flăcărilor și rătăcindu-se, rănindu-se și chiar murind.

Dacă an de an, berzele traversează regiunea Attica din jurul capitalei Atena, îndreptându-se spre Capul Sounion, la aproximativ 70 kilometri de sud-est, unde așteaptă vânturi favorabile care să le ajute în drumul lor peste Mediterană, spre Africa unde își petrec iarna, păsările înfruntă acum aceleași dificultăți ca și locuitorii zonelor care sunt mistuite de flăcări.

„Din păcate, ele tocmai treceau în timpul incendiului. În locuri în care n-ar fi fost niciodată cum ar fi în Vrilissia, în Chalandrion, pe clădirile de apartamente. Ajunse pe terenul urban necunoscut, unele păsări au devenit confuze și multe au murit după ce s-au lovit de liniile de înaltă tensiune și stâlpii de electricitate. Este pentru prima dată când avem atâtea berze moarte în Atena. Acum, oamenii din capitală adună berze moarte de pe peluzele lor. Păsările reprezintă, însă, o mică parte din vieţuitoarele afectate, atât sălbatice, cât şi domestice, în incendiile care au mistuit zeci de mii de hectare de pădure. Unele dintre animalele care sunt aici vor muri. Ţestoasele, spre exemplu, dacă au inhalat mult fum şi au suferit arsuri interne nu vor putea mânca şi vor muri; nu se poate face nimic în privinţa asta”, a declarat Maria Ganoti, care conduce Hellenic Wildlife Care Assoiation ANIMA, organizație ce îngrijește animalele sălbatice aflate în nevoie la centrul său de prim ajutor din Atena.

Din păcate, incendiile forestiere nu dau pace nici vecinilor din Balcani, Macedonia de Nord. Incendiile au ajuns până în apropierea capitalei Skopje, întinzându-se chiar și până în Albania. Unul dintre incendii a izbucnit deasupra tunelului care leagă Albania de Kosovo, făcând ca pomii să ardă ca niște torțe în toiul nopții. În ultimele zile, în Macedonia de Nord, sute de hectare de păduri de pin, fag și stejar s-au făcut scrum. Până în prezent, cinci bărbați au fost arestați cu acuzația de a provoca focul intenționat.

Tot despre o mână criminală se vorbește și în Algeria unde, cel puțin 42 de persoane, între care 17 civili și 25 de militari, și-au pierdut viața în urma mai multor incendii de origine criminală. În ciuda a mai multe episoade de caniculă, autoritățile consideră focurile care au devastat nordul țării, în special, în Kabilia, ca fiind puse intenționat. „Cu mare tristețe am aflat despre martirul a 25 de militari după ce au reușit să salveze din flăcări peste 100 de cetățeni, în munții Bejaia și Tizi Ouzou”, a scris pe Twitter, președintele algerian, Abdelmadjid Tebboune, prezentând condoleanțe familiilor îndoliate.

Schimbările climatice și eforturile draconice ale oamenilor în lupta cu incendiile s-au răspândit chiar și până în Siberia. Aici, fumul produs de foc, a dat naștere la o premieră istorică: acesta a parcurs peste 3.000 de kilometri și a atins Polul Nord. Potrivit cercetătorilor ruși, actualele incendii sunt o consecință a unei creșteri globale a temperaturii atmosferice.

Conform agenției ruse de meteorologie, Rosguidromet, peste 3,4 milioane de hectare de pădure ard în prezent în nordul Siberiei, inclusiv pe teritorii în care accesul este dificil și îndepărtate. În weekend, agenţia spaţială americană NASA a anunţat, la rândul său, într-un comunicat, că fum de la incendii din Iacutia a „parcurs 3.000 de kilometri şi a atins Polul Nord, ceea ce pare să fie o premieră în istoria documentată. Potrivit unor imagini din satelit, un fum dens şi acru de la frunze din pădure a acoperit la 6 august cea mai mare parte a Rusiei”.

Ecologişti dau vina pe politica rusă în lupta împotriva incendiilor de pădure şi mai ales pe un decret guvernamental din 2015 care le permite autorităţilor locale să ignore incendii în cazul în care costul în vederea stingerii acestora depăşeşte valoarea pagubelor estimate. De altă parte, la începutul acestei săptămâni, experţi ONU în climă (GIEC) au publicat un raport în care avertizează că „lumea este în mod indiscutabil responsabilă de dereglările climatice” şi că nu are altă opţiune decât să reducă în mod drastic emisiile de gaze cu efect de seră, dacă vrea să limiteze pagubele.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page