top of page

Europa se așteaptă ca până în ianuarie, varianta Omicron să domine toate cazurile de Covid-19



Dacă anul trecut, pe vremea aceasta, specialiștii dezbăteau intens îngrijorările cu privire la varianta Delta a coronavirusului, considerată ulterior a fi cea mai contagioasă dintre toate variantele depistate până atunci, astăzi, întreaga planetă vorbește intens despre descoperirea tulpinii Omicron. Depistată în Botswana și Africa de Sud, această nouă variantă este mult mai contagioasă decât Delta însă cu simptome mai puține severe. În ceea ce privesc efectele, încă nu se cunoaște sigur dacă Omicron este mai periculoasă sau nu.

Până ce oamenii de știință vor concluziona numeroasele studii și cercetări demarate pe această nouă tulpină, autoritățile se pregătesc de ceea ce este mai rău și anume, răspândirea accelerată a acesteia și dominarea tuturor noilor cazurilor de contaminare. În acest sens, Președintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen avertizează că Omicron ar putea deveni dominantă în infecțiile cu coronavirus în Europa, până în ianuarie. În prezent, există suficiente vaccinuri anti-Covid pentru toţi europenii.

„Având în vedere creşterea rapidă a cazurilor, ştiinţa ne spune să ne aşteptăm ca omicron să fie noua variantă dominantă în Europa până la jumătatea lui ianuarie. Însă în cursul anului care a trecut, noi am muncit din greu şi am împlinit multe lucruri, iar, de aceea, Europa se află acum într-o poziţie mai bună pentru a lupta împotriva virusului SARS-CoV-2. În primul rând, avem destule doze de vaccin (anti-Covid) pentru fecare european, acum. 66,6% din populaţia UE a fost vaccinată complet împotriva Covid-19 şi pentru moment, vaccinarea cu un booster este cea mai bună protecţie împotriva noii variante. Lucrul cel mai bun acum este să creştem numărul persoanelor vaccinate în Europa cât mai rapid posibil, pentru că preţul pe care-l vom plăti pentru că oamenii nu sunt vaccinaţi va continua să crească, iar sărbătorile de Crăciun vor fi umbrite din nou de epidemie, prin închiderea şcolilor şi activităţilor”, a precizat șefa executivului european în Parlamentul European (PE), la Strasbourg.

Anunțul acesteia vine la numai o zi după ce specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au tras un semnal de alarmă menționând că varianta Omicron se răspândeşte într-un ritm pe care nu l-am mai văzut la vreo altă variantă şi a îndemnat la folosirea tuturor instrumentelor anti-Covid în vederea evitării ca sistemele de sănătate europene să fie copleşite rapid, odată cu apropierea sărbătorilor de la sfârşitul anului.

Doza a treia sau doza booster, cum mai este numită, a devenit în momentul de față, opțiunea cea mai vehiculată de către experți și autorități în lupta împotriva noii tulpini de Covid-19.

În acest sens, Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat miercuri că vaccinul împotriva Covid-19 al Johnson & Johnson poate fi folosit drept doză ”booster” la două luni după vaccinarea persoanelor în vârstă de peste 18 ani cu Janssen.

„Această recomandare are loc după ce date au arătat că vaccinarea cu o doză ”booster” de vaccin anti-Covid Janssen administrată la cel puţin două luni după prima doză la adulţi a antrenat o creştere a anticorpilor împotriva SARS-CoV-2. Riscul unei tromboze asociat unei trombocitopenii (STT) sau altor efecte secundare foarte rare în urma unui ”booster” este necunoscut şi face obiectul unei urmăriri atente”, anunţă într-un comunicat EMA. De altă parte, Comitetul Medicamentelor de Uz Uman (CHMP) al EMA conchide că vaccnarea cu o doză ”booster” a vaccinului Johnson & Johnson poate avea loc după vaccinarea cu un vaccin cu ARN mesager dintre cele autorizate în UE, Pfizer-BioNTech sau Moderna.

Potrivit autorităților sanitare europene, administrarea unui ”booster” diferit de vaccinul folosit la vaccinarea completă conduce, în unele cazuri, la un răspuns imunitar mai puternic, potrivit autorităţilor sanitare europene.

Până în prezent, EMA a aprobat patru vaccinuri în vederea vaccinării adulţilor în UE, şi anume două vaccinuri cu ARN mesager ale Pfizer/BioNTech şi Moderna şi două vaccinuri cu vector viral ale AstraZeneca-Oxford şi Johnson & Johnson.

Între timp, țările europene depun eforturi considerabile pentru a opri răspândirea variantei Omicron implicând reintroducerea carantinei, obligativitatea certificatului verde și a purtării măștii de protecție, păstrarea distanței sociale, obligativitatea vaccinări sau recomandarea telemuncii. De la descoperirea sa și până în acest moment, Omicron a fost confirmată în 77 de țări.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page