top of page

Europa a trecut pragul psihologic de un milion de morți cauzate de coronavirus



Cu toate că s-a crezut și sperat în același timp, că pandemia de coronavirus va trece în câteva luni, fie de la sine, fie înlăturată de specialiști, a trecut mai bine de un an de zile de la primul caz de Covid-19 depistat în orașul Wuhan din China, și bilanțul contaminarilor și al deceselor, continuă să crească. Potrivit experților, această situație îngrijorătoare se explică prin prezența și răspândirea accelerată a mutațiilor de coronavirus. În ciuda faptului că există mai multe vaccinuri împotriva acestui virus, campaniile de imunizare întâmpina multe obstacole, fie din cauza producției serului, a întârzierii livrărilor sau a controverselor legate de eficacitatea sau efectele lor secundare. Totuși, autoritățile încearcă pe cât de mult posibil să compenseze prin impunerea restricțiilor, determinându-i astfel pe oameni să stea în continuare distanțați și în afara amenințării directe a pandemiei.

În realitate însă, datele oficiale arată că pandemie este departe de a se încheia. Recent, Europa a trecut pragul de un milion de decese asociate coronavirusului, în condițiile în care 60% dintre victime au fost raportate de doar șase țări: Regatul Unit, Italia, Rusia, Franța, Germania și Spania. În ceea ce privește clasamentul continentelor afectate de Covid-19, Europa este urmată de America Latină, Statele Unite și Asia.

„Pandemia este departe de a se apropia de sfârşit. În ianuarie şi februarie, am avut 6 săptămâni consecutive de declin în privinţa numărului de infectări. Acum, suntem în a şaptea săptămână la rând de creştere a ratei de infectare şi a patra de înmulţire a deceselor”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, Director-General al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

În pofida amenințării continue și reale a mutațiilor de coronavirus, Europa este împărțită în două tabere: țări care nu vor să lase garda jos în lupta cu pandemia și țări care au început deja să relaxeze măsurile de restricție, oferind libertate economiei și oamenilor.

În Germania, guvernul federal ia în considerare un proiect legislativ menit să uniformizeze la nivel național măsurile anti-pandemie care, până în prezent, depindeau de deciziile individuale ale celor 16 landuri.

”De acum înainte, se trage frână automat la nivel naţional la o incidenţă de peste 100 de infectări la sută de mii de locuitori. Automat, nu mai stăm să interpretăm, să ne gândim.

Proiectul - care trebuie aprobat de Bundestag - prevede că la o incidenţă de 100 de noi infectări la 100.000 locuitori pe trei zile, autorităţile federale pot decide interzicerea circulaţie pe timpul nopţii şi închiderea magazinelor neesenţiale”, a explicat Soundbite Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului, în condițiile în care în prezent, țara are o incidența de 140 la sută de mii de locuitori.

În opinia Cancelarului Angela Merkel, situaţia este gravă. ”Al treilea val al pandemiei ne-a prins în ghearele sale. Am zis întotdeauna că, dacă aşteptăm până se ocupă toate paturile de la terapie intensivă, atunci va fi prea târziu. Nu-i putem lăsa pe doctori şi asistente singuri în faţa acestei sarcini herculeene. Nu-i putem abandona. Trebuie să-i ajutăm noi toţi”.

Spania se află într-o situație asemănătoare. ”În acest moment incidența la 14 zile este de 199 de infectări la sută de mii de locuitori, cu 15 mai mare decât săptămâna trecută. Creşterea este concentrată în 2-3 regiuni”, a precizat Fernando Simón, reprezentant în sănătate.

În ultima săptămâna însă, Suedia a fost țara care a înregistrat cele mai multe cazuri noi de Covid-19 pe cap de locuitor din Europa. Mai mult, numărul pacienților internați la terapie intensivă este cel mai mare înregistrat de această țară scandinavă, de la începutul pandemiei și până în prezent. Dacă inițial a refuzat să impună carantină când toată Europa anunța frenetic că se autoizoleaza în fața primului val de coronavirus, astăzi, Suedia se confruntă cu o medie de șapte zile de 625 de noi infecții la 1 milion de oameni. Prin comparaţie, Polonia a înregistrat 521, Franţa - 491, Olanda - 430, Italia - 237 şi Germania - 208. Cifra înregistrată de Suedia este cu mult mai mare decât cele ale ţărilor vecine: Finlanda, Danemarca şi Norvegia, cu 65, 11, respectiv 132 de cazuri la 1 milion de persoane, transmite News.ro.

În continuare, în fața unei amenințări iminente, Guvernul condus de Ștefan Löfven amână cu două luni relaxarea restricţiilor, plănuită pentru martie, subliniind că măsuri mai stricte nu sunt încă necesare.

Până în prezent, Suedia a înregistrat peste 877.000 de cazuri de contaminare cu coronavirus și mai mult de 13.000 de decese asociate cu această boală.

La fel de rău stă situația și în India și Thailanda unde, în decurs de 24 de ore, autoritățile au raportat cel mai mare număr de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19. În India, Ministerul Sănătății a confirmat 184.000 de noi cazuri, urcând bilanțul total la 13,87 de infectari. În Thailanda au fost confirmate ieri, 1.355 de cazuri. Aici, totalul îmbolnăvirilor a ajuns la 35.910.


Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page