Emoţiile influenţează comportamentele, atitudinile și modul în care gândesc oamenii

Într-o societate zdruncinată de conflicte, de frământări, marcată de contradicţii, de crize din ce în ce mai profunde, omul a început să cunoască involuntar, sentimentul însingurării şi al înstrăinării chiar şi de propriul sine. Ca să poată surmonta probleme precum o comunicare defectuasă atât personală cât şi cu ceilalţi, problema de adaptare, eşecul, problema de a stabili relaţii în societate, sentimentul de neîmplinire etc. omul contemporan are nevoie să înţeleagă o astfel de lume dar şi de a se înţelege pe sine în raport cu ceilalţi. Această capacitate de înţelegere trebuie trecută automat prin filtrul emoţiei deoarece "Homo este sapines, dar este şi sentiens şi communicans".

Dar este omul pregătit pentru o astfel de abordare? Poate acesta să îşi folosească în mod inteligent, emoţiile? O remarcă venită din atenţia asupra mediului social, a comportamentului semenilor noştri, arată că agresivitatea, egoismul, violenţa, conflictele au devenit manifestări favorite şi dezvoltate chiar din copilărie.

O societate aflată într-o situaţie de impas, la fel ca şi omul care se află în suferinţă, îşi poate găsi salvarea în educaţie. Dar nu orice educaţie, spun autorii Stăncescu şi Drăghicescu, ci aceea particular care, te învaţă nu doar să ştii şi să faci, te învaţă în mod special să convieţuieşti cu ceilalţi, te învaţă cum să îţi gestionezi emoţiile dar şi să le utilizezi inteligent. Emoţia este o dimensiune intrinsecă a actului de educaţie. Repertorile celor doi autori educaţionali: educatorul şi educabilul, sunt rezultatul sumei cunoştinţelor, deprinderilor, priceperii, aptitudinilor etc. dar în acelaşi timp şi rezultatul trăirilor afective, trări care conferă culoare fiecărei secvenţe a unui demers didactic.

Este o regulă pe care o ştim cu toţii, aceea că emoţiile ne influenţează comportamentele, atitudinile pe care le dezvoltăm, modul în care noi gândim, deciziile şi toate demersurile pe care le întreprindem. Feldman Daniel, ne face conştienţi de faptul că emoţiile "oferă informaţii pentru toate acţiunile, toate visele şi preocupările noastre, fiind parte intergrantă din cine şi ce suntem, la un moment dat, fiecare dintre noi."

Încă din deceniul 9 al secolului trecut, se constată un interes crescut pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale dar şi a competenţelor emoţionale, interes ce are la baza sa, premisa precum că problemele cu care se confruntă societatea dar şi indivizii unei societăţi, sunt generate de o gestiune inadecvată a emoţiilor. Conceptul de inteligenţă emoţională a fost folosit pentru prima dată de Wayne Leon Payne în anul 1985, aceasta conferându-i sensul de "abilitate care implică o relaţionare creativă cu stările de teamă, durere şi dorinţă".

Fondatorii adevăraţi ai acestui domeniu sunt însă, John D. Mayer şi Peter Salovey. Acestea caracterizează inteligenţa emoţională ca fiind "capacitatea de a percepe emoţiile, de a accesa şi genera emoţii astfel încât să vină în sprijinul gândirii, de a înţelege emoţiile şi semnificaţia acestora şi de a regla în mod eficient emotivitatea, pentru a determina îmbunătăţirea evoluţiei emoţionale şi intelectuale."

Contribuţii însemnate asupra inteligenţei emoţionale le are şi autorul Reuven Bar-On care opinează că "inteligenţa emoţională reprezintă o gamă de aptitudini, competenţe şi calităţi ne-cognitive care pot influenţa capacitatea unei persoane de a reuşi să facă faţă presiunilor şi solicitărilor mediului."

Tot acesta, propune şi un model de organizare a inteligenţei emoţionale (cunoscută şi sub prescurtarea EQ), structurat pe 5 domenii care au în subordine 15 subsecţiuni sau trepte. Astfel: domeniul intrapersonal, care cuprinde: conştiinţa emoţională de sine, caracterul asertiv, independenţa, respectul de sine, împlinirea de sine; domeniul interpersonal, alcătuit din trei trepte – empatia, responsabilitatea socială şi relaţiile interpersonale; domeniul adaptabilităţii, care include ca subsecţiuni testarea realităţii, flexibilitatea şi soluţionarea problemelor; domeniul administrării stresului, care rezidă în toleranţa la stres şi controlul impulsurilor; domeniul stării generale, cu subcomponentele optimism şi fericire."

Autorul E. Buccini, pune în atenţia specialiştilor alte trei definiţii ale inteligenţei emoţionale: 1. Capacitatea de a recunoaşte propriile sentimente, dar şi pe ale celorlalţi, pentru a ne automotiva şi pentru a gestiona bine emoţiile, înlăuntrul nostru în relaţiile noastre; 2. Competenţele emoţionale care permit unei persoane să facă faţă cu succes diferitelor situaţii de viaţă; 3. Maturitatea.

Dar de departe, cele mai profunde cercetări ale acestui domeniu îi aparţin lui Daniel

Goleman. Definind inteligenţa emoţională ca fiind "capacitatea de a recunoaşte propriile emoţiile şi sentimente şi pe cele ale celorlalţi, de a ne motiva şi de a face un mai bun management al impulsurilor noastre spontane, cât şi al celor apărute în relaţiile cu ceilalţi." Astfel spus, Goleman reuşeşte să identifice câteva componente emoţionale şi sociale de bază, precum: cunoştiinţa de sine, stăpânirea de sine, motivaţia, empatia, sociabilitatea.

Găsim ca ţintă directă care ar putea educa inteligenţa emoțională: şcoala. "Ca organizaţie care învaţă şi produce învăţare" aceasta trebuie să insereze competenţe specifice inteligenţei emoţionale, în gama rezultatelor deziderabile cu atât mai mult cu cât acestea pot potenţa performanţele intelectuale ale preșcolarilor.