top of page

Cel puțin 115.000 de angajați din sistemul sănătății au murit salvându-i pe cei bolnavi de Covid



Considerați niște eroi în pandemia cu coronavirus, medicii de pretutindeni nu au fost doar scuturile oamenilor bolnavi cu acest misterios virus ci și martirii care și-au riscat viața pentru a-i salva pe cei care au fost doborâți de Covid-19. Din păcate, în cele 17 luni de când omenirea se confruntă cu această pandemie, multe cadre medicale se numără pe lista celor care și-au pierdut viaaă. Mai precis, cel puțin 115.000 de angajați din sistemul sănătății.

”Sunt mulţi cei care au fost ei înşişi infectaţi şi, deşi rapoartele sunt rare, estimăm că cel puţin 115.000 de angajaţi din sănătate şi din centre de îngrijire au plătit cu preţul suprem în timp ce lucrau pentru ceilalţi oameni”, a declarat directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, în deschiderea adunării generale a membrilor OMS. În timp ce numărul oficial al deceselor provocate de Covid-19 a ajuns la 1,8 milioane, Ghebreyesus a ținut să mai denunțe încă o dată inegalitatea scandaloasă în ceea ce priveşte accesul la vaccinuri pe plan mondial, fapt care perpetuează pandemia.

“Peste 75% din toate dozele de vaccinuri din lume au fost administrate în doar 10 ţări. Nu există o manieră diplomatică în a spune acest lucru: un mic grup de ţări care fabrică şi cumpără majoritatea vaccinurilor (...) controlează soarta restului lumii. Numărul dozelor administrate în lume până în prezent ar fi fost suficient pentru a îi inocula pe toţi angajaţii din sănătate şi pe persoanele vârstnice, dacă ele ar fi fost distribuite echitabil”, a adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Cu toate că OMS, alături de alţi parteneri precum GAVI şi CEPI, a implementat un mecanism mondial de livrare a vaccinurilor anti-Covid-19 către ţările sărace, denumit COVAX, dispozitivul se confruntă cu o lipsă de vaccinuri pentru că ţările bogate, dorind să îşi vaccineze întreaga populaţie, au acaparat majoritatea dozelor existente pe piaţă. Mai mult, India, de unde provin majoritatea vaccinurilor din dispozitivul COVAX, a blocat exporturile de doze pentru a-şi vaccina propria populaţie, în contextul în care ţara asiatică este devastată de pandemia de coronavirus. Recent, India a devenit a treia țară din lume care a depășit pragul de 300.000 de decese provocate de coronavirus.

De altă parte, compania farmaceutică, Pfizer a anunțat în cursul zilei de ieri, debutul unui studiu clinic care constă în administrarea unui vaccin pneumocic candidat împreună cu o a treia doză de vaccin Pfizer-BioNTech pentru Covid-19, la persoane cu vârste de peste 65 de ani. Potrivit News.ro, “obiectivul studiului este de a înţelege dacă această combinaţie de vaccinuri este sigură şi reacţia sistemului imunitar după adăugarea unui vaccin pneumococic la vaccinul pentru Covid-19”.

În prezent, vaccinul pneumococic candidat, 20vPnC, este dezvoltat pentru protejarea adulţilor împotriva a 20 de serotipuri responsabile de majoritatea bolilor pneumoccocice invazive şi pneumonie. Noul studiu va include 600 de adulţi care vor fi recrutaţi din studiul pentru vaccinul pentru Covid-19, în stadiu târziu, al celor două companii, după ce aceştia au primit a doua doză de vaccin cu cel puţin şase luni înainte de a intra în studiul de co-administrare.

Inițial, specialiștii au susținut că vaccinurile pentru Covid-19 sunt sigure pentru a fi administrate singure însă, pe baza experienţei cu vaccinuri non-Covid, Centrul SUA pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor a declarat că vaccinurile COVID-19 şi alte vaccinuri pot fi administrate simultan sau în aceeaşi zi. “În decembrie, Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a acceptat să evalueze cu prioritate o cerere a Pfizer de licenţă pentru administrarea vaccinului 20vPnC la adulţi cu vârste de peste 18 ani şi a stabilit o dată pentru decizie în luna iunie. Două luni mai târziu, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a acceptat cererea companiei de autorizare a introducerii pe piaţă a 20vPnC”, informează Protv.

În Statele Unite ale Americii, peste jumătate dintre adulți au fost vaccinați măcar cu prima doză de vaccin însă această veste bună este ameninţată de scăderea cu 50% a numărului zilnic de imunizari, comparativ cu apogeul din luna aprilie. Pentru a-i convinge să se vaccineze, mai multe companii au venit cu ideea unor stimulente cu care să îi ispitească pe oameni, în mod special, pe americanii tineri.

„Te vaccinezi şi ai şanse să primeşti un card de membru de platină, o sticlă de vin gratis, vouchere de 300 de dolari pentru lecţii de dans cu instructori”, se prezintă oferta unui site de dating după ce Casa Albă a contactat diverse platforme de dating şi le-a convins să încurajeze vaccinarea. „Site-uri de întâlniri precum Bumble, Tinder, Hinge, Match, OkCupid, BLK, Chispa, Plenty of Fish şi Badoo introduc filtre şi setări care încurajează vaccinarea şi îi ajută pe cei care împărtăşesc această... calitate universal atrăgătoare, de a fi fost vaccinaţi anti-Covid. Şi am o informaţie în premieră, pe OkCupid, cei vaccinaţi au cu 14% mai multe şanse să-şi găsească perechea”, a mărturisit Andy Slavitt, consilier la Casa Albă pentru Covid-19.

Scăderea masivă a interesului faţă de vaccinare este cu atât mai alarmantă cu cât e tot mai clar că va fi nevoie şi de o a treia doză. „Şi Pfizer şi Moderna spun că va fi nevoie de o a treia doză la 8-12 luni după prima doză. Putem presupune că au ajuns la această concluzie după studiile clinice în care au monitorizat imunitatea oferită de vaccin. Dar aceste date nu au fost făcute publice încă”, a precizat Dr. Richina Bicette, Medical Director, Baylor College Of Medicine.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page