top of page

Boris Johnson avertizează: „Dacă Polonia este amenințată, cu toții suntem”



În timp ce Rusia și Belarus au dat startul exercițiilor militare comune, programate să se desfășoare într-un mod transparent pe o perioadă de 10 zile, undeva în apropierea graniței dintre Bealrus și Ucraina, situată la doar 75 de kilometri de Kiev, Președintele Poloniei, Mateusz Morawiecki a declarat că liderul Rusiei urmărește să destrame NATO.

Pe fondul conflictului dintre Ucraina-NATO-Rusia, mai multe țări și-au ales tabăra pe care o sprijină. Dacă rușii beficiază de sprijinul Chinei, Belarusului, Ungariei și Turciei, ucrainienii sunt protejați de Polonia, Scandinavia și țările occidentale.

„Scopul politic al lui Putin este să destrame NATO şi din această cauză este imperativ să arătăm cât de uniţi suntem. Există un acord puternic în cadrul Alianţei Tratatului Atlanticului de Nord cu privire la tensiunile de pe flancul său estic”, a spus Morawiecki după o întrevedere cu omologul său britanic, Boris Johnson, joi, la Varșovia.

La rândul său, Boris Johnson a spus că nici Polonia, nici Regatul Unit nu ar putea accepta o lume în care un vecin puternic să-i poată intimida sau ataca pe alţii, subliniind rolul-cheie al Poloniei în securitatea Europei. „Lecţia ultimilor 100 de ani este aceea că atunci când Polonia era ameninţată de instabilitate, război şi agresiune la frontierele sale, atunci toţi erau ameninţaţi. Criza Rusia-Ucraina este în cel mai periculos moment. Sincer, nu cred că s-a luat încă o decizie. Dar asta nu înseamnă că este imposibil ca, foarte curând, să se întâmple ceva dezastruos. Aş spune că, în cursul zilelor următoare, ne vom afla în cel mai periculos moment din cursul celei mai grave crize de securitate cu care s-a confruntat Europa, de decenii”, a afirmat premierul britanic înainte de o întrevedere cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda.

După întrevedere, cei doi lideri au vizitat o cazarmă din Varşovia unde staţionează trupe britanice. Soldaţi britanici ajută din decembrie anul trecut forţele poloneze la consolidarea frontierei cu Belarus.

Luni, ministrul britanic al apărării Ben Wallace a anunţat că 350 de soldaţi suplimentari vor fi trimişi în Polonia, iar joi ministrul polonez al apărării Mariusz Blaszczak a precizat că aceşti soldaţi sunt puşcaşi marini desfăşuraţi pentru a întări flancul estic al NATO.

De altă parte, la întâlnirea dintre şefii diplomaţiilor din Rusia şi Marea Britanie unde britanicii au încercat să convingă Rusia să nu lanseze un atac împotriva Ucrainei, discuția a fost piperată cu critici din partea Ministrului rus de Externe. Astfel, în cadrul primei vizite în Rusia a unui ministru Externe britanic în mai bine de patru ani, Liz Truss a declarat că Serghei Lavrov i-a spus că Rusia nu are niciun plan de a invada Ucraina, dar Londra trebuie să vadă acest lucru urmat de acțiuni.

„Realitatea este că nu putem ignora acumularea a peste 100.000 de militari la granița cu Ucraina și încercările de a submina suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Cred că este fundamental: un război în Ucraina ar fi dezastruos pentru popoarele rus și ucrainean, pentru securitatea europeană. Împreună, ţările NATO, am transmis clar: orice incursiune în Ucraina ar avea consecinţe masive, iar costurile ar fi severe pentru Rusia”, a declarat Liz Truss, ministrul britanic de Externe.

La polul opus, Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei a transmis: „Vom fi gata să discutăm probleme legate de implementarea inițiativelor rusești bine-cunoscute... Dar, abordări ideologizate, ultimatumuri, amenințări, lecţii de morală - acesta este un drum care nu duce nicăieri. Din păcate, mulți dintre colegii noștri occidentali procedează astfel în activitatea lor publică. Nu o pot numi diplomaţie”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page