Avantajele și dezavantajele pe care le-a adus globalizarea românilor

În „Tiranica comunicării”, jurnalistul și scriitorul spaniol menționează despre o epidemie a unei „politici a gândirii” care sperie societățile de astăzi. „Mecanismul comunicațional modern, însoțit de o reîntoarcere a monopolurilor, îi îngrijorează pe drept cuvânt pe cetățeni. Aceștia își amintesc de avertismentele lansate nu de mult de George Orwell și Aldous Huxley, împotriva falsului progres al unei lumi administrate de o poliție a gândirii. Ei se tem de eventualitatea unei manipulări subtile a mentalităților la scară planetară”, notează Ignacio Ramonet.

Dar cum se prezentau societățile dinainte ca acest fals mecanism al evoluției să devină parte a realității înconjurătoare? În primul rând lipsea dreptul la circulație. Astfel spus, era îngrădită posibilitatea ca limba, societatea și ființa umană, să fie afectate de o influență exterioară. Tot în această perioadă a fost construită (ba chiar întărită), identitatea națională a fiecărui stat. Particularitățile sale defineau conceptul unei patrii diferite bazate pe valoarea unui sistem politic, a unei monede, religii, culturi, tradiții, atitudini, comportament, mentalitate, istorie etc. Fiind singurii responsabili de „cine sunt” și „cum fac”, oamenii trăiau o viață ale cărei posibilități erau mărginite însă, în cadrul căreia se fabrica potențialul real al ființei umane de a redeveni elementul principal al societății, fiind cel care o conduce și nu se lasă condus de ea.

De la stat la stat, istoria diferă; însă dacă ne referim în mod particular la situația României, regimul politic a influențat extraordinar de mult stilul de viață și cursul pe care viitorul cetățenilor săi erau predestinați să îl traverseze. Impunerea condițiilor unui regim comunist a închis granițele românilor cu restul lumii, fiind ulterior tratați prin prisma principiilor radicale ale dictatorului Nicolae Ceaușescu. Cum se prezenta țara noastră înainte de deschiderea către democrație și eliminarea frontierelor, prin care fenomenul globalizării și elementele sale au determinat apariția schimbării identității naționale? Fără dar și poate, răspunsul se rezumă exclusiv la legea care controla poporul în vremea aceea.

Deși manualele de istorie descrie poposrul ca fiind unul „asuprit”, în perioada comunistă, societatea românească înflorea, limba era un simbol național evoluând spectaculos datorită presei scrise, iar ființa umană manifesta interes pentru patria sa, participând în progresul acesteia.

Deși numele său apare pe lista celor mai de temut dictatori ai planetei, fostul președinte al României, Nicolae Ceaușescu este descris de către analiștii politici ca și conducătorul care își iubea poporul mai corect și rațional decât și-a iubit vreodată, Hitler nemții. „Pe vremea” lui, Ceaușescu a oferit studii gratuite tururor, asigura un loc de muncă, plus o locuință tinerilor proaspăt angajați (garsoniere celor care erau singuri și apartamente, familiilor), concedii în stațiuni balneare de top din țară, sistem de sănătate gratuit, pensii pentru o viață decentă. A transformat România în cel de-al patrulea mare exportator de armament de pe continentul nostru, a construit peste 4 milioane de apartamente, a dat de muncă la 10 milioane de oameni deschizând uzine și fabrici. A construit Transfăgărășanul, metroul, canalul Dunărea-Marea Neagră, Casa Poporului (a doua clărire ca mărime în lume, după Pentagon), Centrala atomică de la Cernavodă, Sidex Galați, Oltchim, Petromidia, peste 10.000 de școli, universități, grădinițe, spitale, creșe și aproape 100 de hidrocentrale. A crescut producția de oțel a României, ajungând să reprezentăm 8% din producția mondială; a poziționat țara noastră în topul celor mai dezvoltate rețele de cale ferată din Europa. A interzis avortul și a încurajat natalitatea (garantând cu ajutoare de neimaginat).

Cu toate aceste „calități” sociologii amintesc totuși de faptul că lipsea libertatea de exprimare, libertatea de a circula sau dreptul de a avea mai mult decât ceilalți în funcție de randamentul sau efoturile depuse. Astfel, din punct de vedere al pieței muncii, putem vorbi despre o politică impusă sub formă de „sclavie”. Românilor le-au fost luate pământurile și forțați apoi să le lucreze contra unei remunerații. Pe de altă parte, România acelor timpuri devenea din ce în ce mai înfloritoare datorită fabricilor și industriilor care participau intens la dezvoltarea țării, ducând la o recunoaștere internațională uriașă. Cele două câmpuri ale muncii (agricultura și industria) reprezentau înainte de 1990 cele mai importante motoare menite să mențină cursul traiului de zi cu zi, la un nivel normal. Însă criticile spun că deși erau destui de mulți bani pentru serviciile depuse, în acea perioadă, românii nu prea aveau ce să cumpere cu ei, alimentele găsindu-se pe rafturi numai cu rația.

Azi, situația economică arată oposul. Căderea sistemului ceaușist, liberatatea obținută, tranzitul noilor principii, doctrine, politici, culturi, curente etc., globalizarea și evoluția pieței muncii au dus la rafturi exagerat de încărcate (românul aflându-se în fața unei oferte interminabil de variate) însă nu mai are bani. În anumite cazuri, românii fac împrumuturi la bănci pentru a putea să achiziționeze noile tendințe, muncind ulterior, ani întregi pentru a înapoia datoria. Cu cât se prezintă diferența dintre perioada conviețuirii în cadrul aceleiași națiuni (când globalizarea nu porniseră, limba nu era influențată de o atotputere invizibilă și o ființă umană văzută ca motor al societății) și România de astăzi, al cărei perimetru nu mai poate fi stabilit dacă judecăm după numărul românilor „împrăștiați” pe tot globul pământesc?

Comparativ cu epoca fostului dictator, în 2021, țara noastră nu mai ocupă poziția 1 la niciuna dintre categoriile plus valoare (în schimb, România este locul 1 la mortalitate din cauze cardiovasculare, fumatului la adolescenți, pensionari care încă mai trebuie să muncească, hepatita C).

Iar ca un „pumnal înfipt în inimă” cele trei șocuri cu impact major social (revoluția din 1989, aderarea la Uniunea Europeană în 2007 și criza economică mondială începută în 2007) marchează puternic profilul pe care piața muncii românești îl reprezintă în evoluția sa: elevi care nu mai învață, comoditate în gândire, părăsirea țării pentru un viitor mai bun, rata șomajului a crescut, locuri de muncă puține, legi care împiedică ambiția antreprenorilor, corupție la nivel înalt, politicieni anchetați, pensionari chemați din nou la muncă, proteste, greve și un popor din cale afară de furios pe sistem. Evident, chiar și cu aceste date înregistrate oficial, nu putem spune că ființa umană era una fericită cu regimul comunist.

Deși sintagma „ce nu știi, nu te ucide” se aplica românilor care trăiau fără tentația de a ști ce este în afară, era evident că societatea înflorea, însă ființa umană lua parte la un proces in care drepturile omului erau limitate.