top of page

Bill Gates: „Țările mai sărace, pot apela la vaccinuri mai puțin eficiente cum ar fi cele propuse de


Controversatul miliardar american, Bill Gates este din nou în atenția presei după ce acum mulți ani, în cadrul unei conferințe, acesta ar fi „prevăzut” pandemia de coronavirus și efectele dezastruoase pe care aceasta le va avea asupra omenirii. La începutul acestui an. Bill Gates a fost acuzat că ar sta în spatele acestei arme biologice pe care ar fi declanșat-o intenționat, știind că posibilitatea opririi acestei pandemii îi va oferi controlul, puterea, încrederea și o sumă extraordinară de mare de bani. În prezent, acesta este intens implicat în lupta împotriva noului coronavirus prin intermediul Fundației Bill și Melinda Gates.

De data aceasta, miliardarul s-a remarcat cu o afirmație conform căreia trei dintre cele șase vaccinuri care ar fi cele mai eficiente și care se află în curs de dezvoltare ar trebui să fie disponibile până la începutul lui 2021. Mai mult, fondatorul Microsoft este de părere că nimeni nu se încumetă să încerce vaccinurile dezvoltate de Rusia sau China întrucât cea mai mare parte a lumii își va dori un vaccin dintr-o țară occidentală, unde există reguli bine puse la punct. Însă chiar așa, țările mai sărace, pot apela la vaccinuri mai puțin eficiente cum ar fi cele propuse de China sau Rusia, dacă nu își permit unul din cele dezvoltate de Statele Unite ale Americii, Marea Britanie sau din Europa.

În fapt, Gates crede că toate țările ar trebui să lucreze împreună la un „vaccin global” care să fie creat de o singură companie și fabricat de alte firme din întreaga lume. „Este o tragedie, este cu adevărat regretabil că nu ne-am putut pregăti de această pandemie. Toată lumea se grăbeşte acum să pună în circulaţie vaccinuri, dar am fi putut să fim mai bine pregătiţi. Sper însă ca tratamente să apară foarte rapid, mai ales un vaccin la începutul anului viitor. În 2021 vom putea depăşi boala cel puţin în ţările bogate. De ani de zile, rata mortalităţii infantile şi malnutriţia scad în ţările sărace. Însă, anul acesta, perturbarea economiei, a sistemului sănătăţii şi educaţiei din aceste ţări a provocat pagube cu mult mai rele decât epidemia însăş. În Africa sunt mai puţini oameni care se vaccinează împotriva pneumoniei, diareei sau rujeolei, iar aceste boli câştigă teren anul acesta. Potrivit datelor ale, nivelul vaccinării în Africa a scăzut de la 81 la 74% anul acesta, iar toate progresele din ultimii 25 de ani au fost şterse. Există un anumit număr de vaccinuri în curs de realizare, iar unele dintre ele se vor dovedi eficiente. Arareori cinci laboratoare farmaceutice lucrează în același timp la același vaccin. Doresc ca vaccinul să fie al tuturor, nu doar al ţărilor bogate. Emmanuel Macron a spus că Franţa va da dovadă de generozitate în faţa crizei mondiale. Trebuie ca acest lucru să se întâmple la scara planetei”, apreciază Bill Gates.

De altă parte, oamenii de știință avertizează că sunt șanse extraordinar de mari ca niciun vaccin să nu fie la timp pentru un potențial val doi al pandemiei de coronavirus. „Majoritatea vaccinurilor necesită aproximativ opt ani pentru a fi create, în timp ce cercetările privind Covid-19 au loc doar de opt luni. Probabil că suntem chiar la începutul celui de-al doilea val, dar un vaccin ar putea fi disponibil la sfârșitul acestuia”, a explicat John Bell de la Universitatea Oxford.

Întrebat în legătură cu numeroasele „fake news” care înfloresc pe rețelele de socializare și care îl acuză pe Bill Gates ca fiind creatorul noului coronavirus, miliardarul american a explicat că „provoacă frică ca un asemenea zvon să ajungă până pe reţele de socializare şi să deformeze adevărul”. „Noi muncim să salvăm vieţi. N-ar trebui ca un asemenea zvon să împiedice oamenii să poarte mască sau să se vaccineze”, a subliniat el, evocând în același timp, profitul-record al giganţilor tehnologiei în timpul pandemiei Covid-19. Gates a apreciat de asemenea, că politicile fiscale ale Statelor Unite sunt prea slabe şi că Washingtonul ar putea „corecta anumite inegalităţi” care se consolidează. „Inegalităţi imense au fost exacerbate de Covid-19. Copii nu mai vor să se ducă la şcoală, iar angajaţi la muncă, atunci când alţii muncesc de la distanţă”, a conchis el.

În urmă cu trei săptămâni, același Bill Gates a declarat că numărul deceselor cauzate de noul coronavirus va ajunge la câteva milioane, avertizând că ce e mai rău abia acum urmează. „SUA nu au fost pregătite de la început pentru a face față pandemiei, iar eforturile de testare a populației au decurs lent odată ce virusul a ajuns în țară. China a făcut o treabă foarte bună de a opri virusul, datorită abordării tipice destul de autoritare și prin încălcarea drepturilor individuale”, a explicat el într-un interviu acordat pentru The Economist.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page