top of page

Europenii au dat startul vacanțelor în ciuda pandemiei de coronavirus


În ciuda faptului că în lume, Statele Unite, Brazilia sau India luptă din greu cu pandemia de coronavirus, Europa își face planuri de redeschidere a economiei și repornirea turismului. Cu toate că europenii speră la o revenire totală la normalitate, autoritățile au luat măsuri în funcție de numărul de îmbolnăviri înregistrate. Astfel, în Italia, Spania, Franța sau Grecia, oficialii au relaxat în etape condițiile și au colaborat cu mediul de afaceri și cu populația pentru a putea primi turiști în siguranță. Hotelurile și localurile sunt frecvent controlate iar oamenii au înțeles cum să se protejeze și să respecte recomandările. „Amalia și soțul ei italian au plecat împreună în vizită la socri, în Sicilia. Când au traversat cu mașina țoață tara, din Nord până în Sud, au observat că autoritățile italiene nu au impus măsuri unitare pentru terase și restaurante, ci aplică un plan de măsuri diferențiate în funcție de regiune. Amalia ne-a povestit ce a văzut în nord pe traseu”, informează Protv care o citează pe Amalia: „A venit chelnerul, era îmbrăcat ca un cosmonaut, din cap până în picioare, nu dai banii în mână, ai un aparat unde plătești. Am fost în zona Bologna unde era focar mare și unde am văzut că au venit autoritățile în control și au măsurat distanța între mese și dacă erau la masă din aceeași familie și pentru că era unul în plus, care nu era din familie, l-au mutat la altă masă.”

Înțelegând situația, oamenii acceptă noile condiții și respectă distanța. Mai mult, aceștia aleg să nu vină în număr mare nici pentru vestitul mic dejun italia, așa cum aveau italienii obiceiul până în pandemie. Cu toate că acest „colazzione” reprezintă un obicei extrem de important pentru italieni, oamenii sunt solidari în lupta împotriva răspândirii nooului coronavirus.

La fel de precaute sunt și autoritățile din alte mari destinații turistice din Europa. Oficialii colaborează intens cu reprezentanții hotelurilor, restaurantelor și ai comunității locale pentru a putea primi în siguranță turiști în această vară. Odată ce și-a deschis granița cu România, Grecia a privit cu stupoare la cozile lungi formate de românii care doreau să își petreacă vacanța de vară în insula elenă. Primii români care au ajuns pe insula Thassos, chiar în ziua în care Grecia și-a deschis granițele pentru turiști, au simțit că insula este numai a lor, pentru că hotelurile țin cont de restricțiile de după relaxare. „E un român cazat aici, unul într-o altă parte, nu vin toți la masă. De exemplu, în vila în care stăm noi sunt vreo 6 camere, dar sunt închiriate decât cred că trei și atunci au intrări separate, asta e foarte interesant, nu au închiriat toată vila, au închiriat celelalte vile, adică o cameră aici, o cameră acolo, o cameră acolo, nu ne prea întâlnim, au multe foișoare. Noi suntem primii, noi deschidem restaurantele, noi le-am închis și după noi nu a mai venit nimeni! Încă! Probabil că vor urma în zilele următoare. În restaurant, la tavernă, sunt maxim două mese, dacă suntem, dacă nu ... am stat într-o seară și singuri. Iar aseară am deschis noi, pentru că venim destul de des în Thassos, am deschis ... am vrut vrut să mâncam miel și s-a deschis, doar pentru noi, un restaurant unde se mănâncă miel! Și ei spun că de fapt și de drept vor deschide pe 15 iulie, explică Andreea Mihai, o turistă româncă.

Dorind să facă din Grecia, cea mai sigură destinație din Europa, prim-ministrul grec, Kyriakos Mitsotakis a trimis aproximativ 700 de medici și asistente la unitățile medicale din insulele aflate în Marea Egee și Marea Ionică pentru a oferi garanții suplimentare străinilor că își pot continua concediul în siguranță. Peste 20% din PIB-ul Greciei este asigurat din turism.

După o lovitură puternică din partea coronavirusului, chiar și celebra Piață San Marco din Veneția se umple încet de turiști. La Mallorca, primii tuiști sunt niște grupuri de nemți, singurii acceptați pe insulă, din alte state, după un program pilot.

De altă parte, Ucraina nu se poate gândi la vacanță ci dimpotrivă, la reîntoarcerea la izolare. După ridicarea măsurilor de restricție impuse până în data de 11 mai, ucrainienii au început să raporteze un număr și mai mare de contaminări. Numai în ultimele 24 de ore, Ucraina a înregistrat 921 de noi cazuri de COVID-19, un număr record, după ce şi cifrele din cele două zile anterioare au fost la rândul lor recorduri de noi infectări. Potrivit ministrului ucrainean al sănătăţii, Maksym Stepanov, „în anumite regiuni vor trebui impuse restricţii mai stricte”. Conform Potrivit autorităţilor ucrainene, 15 din cele 24 de regiuni ale ţării au înregistrat creşteri substanţiale de contagieri, cele mai afectate fiind regiunile vestice Lvov şi Rivne în timp ce numărul pacienţilor spitalizaţi fiind de asemenea în creştere.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page