Europa se pregătește intens pentru a reporni turismul

May 29, 2020

 

         Bilanțul pagubelor făcute de pandemia de coronavirus pare să nu stagneze nici măcar în condițiile în care guvernele mai multor țări au decis că oamenii pot ieși din izolare iar societățile pe care le conduc, pot face pași mărunți către normalitate. Dimpotrivă, numărul contaminărilor și a dceselor cauzate de Covid-19 crește de la o zi la alta. În prezent, specialiștii raportează peste 5,8 milioane de persoane infectate și mai mult de 360.000 de decese. Cu toate că planeta face tot posibilul pentru a-și reveni după șocul provocat de pandemie, misiunea pare una extrem de dificilă. Statele Unite ale Americii, Brazilia și Rusia îmcă se zbat cu noul coronavirus, Uniunea Europeană se gândește la soluții de călătorie fără riscul contaminării sau a declanșării unui al doilea val, statele europene trebuie să prezinte planuri care explică cum se va desfășura turismul în noile condiții și peste tot în lume, economia scârțâie.

          Cu un aport considerabil la PIB-ul țării, turismul este una dintre cele mai mari preocupări ale autorităților spaniole. În ciuda faptului că Spania a fost a la un moment datm a doua cea mai afectată țară europeană în lupta cu Covid-19, oficialii își asumă riscul necesar și deschid granițele pentru turiștii străini. Potrivit ministrului spaniol al Afacerilor Externe, Arancha Gonzalez Laya, „Spania va deschide gradual turismul în această vară, începând cu țările europene, și se va asigura că vizitatorii merg numai în zonele unde coronavirusul este sub control”. În a doua cea mai vizitată țară din lume (după Franța), turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproape 12% la Produsul Intern Brut. Potrivit oficialului spaniol, este esențial ca Spania să înceapă să primească vizitatori, începând cu 1 iulie. „În acest an 2020, extrem de atipic, nu ne vom comporta ca de obicei. Este vorba de sănătate. Trebuie să ne asigurăm că nu vom importa cazuri deoarece încercăm să ţinem sub control cazurile pe care le avem în ţară. Este o gestionare foarte prudentă din partea noastră, pentru a ne asigura că situaţia este sub control”, a explicat Gonzalez Laya.

        Conform oficialului spaniol, în curând se vor lua decizii concrete în ceea ce privesc circumstanțele călătoriilor, precum criteriile pe baza cărora persoanele pot călătări sau locurile care vor putea fi vizitate. Între timp, Spania (ca multe alte țări) se zbate cu efectele crizei economice cauzate de pandemia de coronavirus. În Barcelona, sute de oameni au protestat față de închiderea unor fabrici care urmează să afecteze peste 3.000 de angajați.

           Estonia este o altă țară europeană care se gândește la turism și nevoia oamenilor de a călători. În acest sens, autoritățile de aici au decis deschiderea granițelor pentru cetățeni din mai multe țări europene începând cu 1 iunie, renunțând la carantina obligatorie pentru cei care vin din țările cu rate mici de infectare cu noul coronavirus. Prim-ministrul Juris Ratas a anunţat ieri pe Facebook că vizitatori din ţările membre UE, din spaţiul Schengen şi Marea Britanie, vor fi din nou bineveniţi pe teritoriul Estoniei. Potrivit acestuia, pentru ţările în care rata de contaminare cu noul coronavirus a fost de 15 cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, regulile ce prevedeau două săptămâni de izolare vor fi ridicate. Totuși, carantina obligatorie se va aplica în continuare călătorilor care vin din țările care au o rată mai mare de infectare decât limita menționată anterior.

        Conform ministrului de externe, Urmas Reinsalu, lista ţărilor va fi revizuită săptămânal. Până în prezent, Estonia, o ţară cu o populaţie de 1.3 milioane de locuitori, a înregistrat doar 1.851 de cazuri confirmate şi 66 de decese provocate de noul coronavirus.

           O altă țară europeană care valorează turismul ca pe sursa primordială de venit, își redeschide hotelurile începând cu data de 1 iunie. Cu toate că vremea este una extrem de caldă, renumitele plaje din Grecia sunt deocamdată pustii. „Hotelurile care functionează tot anul se redeschid pe 1 iunie, iar cele sezoniere mai asteaptă două săptămâni. Până atunci, angajații fac eforturi pentru a fi respectate regulile impuse de pandemie”, informează Protv. „E un altfel de sezon, e sezonul COVID-19. Hotelurile au început deja să țină cursuri de instruire pentru angajați. Musafirii vor vedea peste tot dezinfectanți, iar în baruri și în restaurante va fi păstrată distanța. Cu siguranță, la sfârșitul zilei, marea dilemă a hotelierilor e dacă vom avea turiști”, a declarat Grigoris Tasios, president of the Hellenic Hoteliers Federation.

          „Nu știm câte dintre rezervări se vor materializa, câți clienți vor veni. Trăim în incertitudine. Cu toții ne temem de ce s-ar întâmpla dacă va fi depistat un caz (de coronavirus, n.r.) într-unul dintre hoteluri. Nu vrem să ne gândim la asta”, a explicat Gerasimos Bakogiannis, proprietar de hotel, care este cea mai mare îngrijorare a grecilor.

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload