Cum a afectat pandemia de coronavirus, traficul aerian?

May 14, 2020

 

          Pagubele pandemiei de Covid-19 nu se restrâng doar la pierderile de vieți umane și la criza economică pe care a declanșat-o odată cu impunerea măsurilor de restricție în multe țări ale lumii, ci și asupra rutinei pe care oamenii o aveau dinainte ca acest inamic invizibil să le suspende „viețile” pentru câteva luni. Unul dintre efectele pe care pandemia de coronavirus le-a revărsat asupra societăților lumii se referă la blocarea industriei turismului. Pentru că țările au fost nevoite să își închidă granițele în lupta împotriva răspândirii pandemiei, companiile aeriene au ating un prag financiar critic, multe dintre ele fiind la un pas de faliment. Pentru a le salva, guvernele le-au împrumutat sume uriașe de bani.

          În prezent, pandemia de coronavirus pare ținută sub control în majoritatea țărilor, fapt pentru care, autoritățile acestora au decis să relaxeze deja măsurile de restricție. Totuși, revenirea la normalitate se face în continuare cu multă vigilență și condiții stricte în ceea ce privește purtarea măștii de protecție și a distanței sociale. În timp ce unii oamenii se întorc la muncă, iar alții își caută un nou serviciu, cu toții sunt cu gândul la o singură întrebare: când se poate călători din nou? Și pentru că în lumea modernă, vacanțele include mereu destinații exotice, cei mai mulți se întreabă care vor fi condițiile de călătorie cu avionul.  

     Luând în considerare că mai multe țări au formulat deja planuri pentru redeschiderea frontierelor și a întreprinderilor, săptămâna aceasta, Comisia Europeană a transmis statelor membre că traficul aerian va reveni la activitatea sa dinainte de izbucnirea acestei pandemii de coronavirus. Preocupați de cum ar putea să îmbarce sute de pasageri în același avion fără a risca contaminarea cu coronavirus, oficialii caută acum soluții de protecție atât pentru călători cât și pentru angajații aeroporurilor și ai companiilor aeriene.

       În acest sens, Delta Air, Emirates, American Airlines, Japan Airlines, United, Wizz Air și multe alte companii aeriene au anunțat că vor anula locurile de pe mijloc și vor limita îmbarcările până la 30 iunie, permițând rezervarea a doar 50-60% din locurile disponibile pe un zbor. La începutul lunii mai, compania de transport american ultra-low-cost, Frontier Airlines a anunțat un comision pentru biletele de avion denumit „mai mult spațiu”, pe care intenționează să îl folosească pentru zborurile curpinse între 8 mai și 31 august. Cu acest comision, un pasager ar fi putut plăti începând cu 39 de dolari pentru a se asigură că scaunul mijlociu rămâne neocupat. La două zile, comisionul a fost retras, după ce compania aeriană a primit critici din partea membrilor Congresului Statelor Unire.

          Din punct de vedere al asociației comerciale aeriene globală (IATA),  companiile aeriene nu trebuie forțate să blocheze locurile de mijloc. „IATA spune în esență că sănătatea financiară a companiilor aeriene contează mai mult decât sănătatea angajaților sau a clienților lor. Acest comunicat de presă include o estimare a faptului că tarifele aeriene vor trebui să crească în cazul în care operatorii de transport trebuie să lase locurile din mijloc libere. Dacă cererea rămâne scăzută și companiile aeriene trebuie să concureze pentru un număr limitat de călători, tarifele vor fi mici pentru a atrage cât mai mulți călători cât pot. Ceea ce este crucial pentru a restabili această cerere, este în primul rând restabilirea sentimentului de siguranță. Frica și încrederea vor fi cele două emoții în fruntea minții oamenilor atunci când planifică o călătorie, iar dacă o persoană nu simte că o companie aeriană respectă în mod adecvat sănătatea pasagerilor, va găsi o companie aeriană care o face”, a declarat Henry Harteveldt, analist al companiei aeriene Atmosphere Research Group.

          Odată cu relaxarea măsurilor de securitate, mulți turiști au început deja să spere la o vacanță de vară. O altă întrebare care ridică probleme acum face referire la prețul biletelor. Conform unei analize realizate de CNN, pandemia de coronavirus și-a pus amprenta și asupra acestui aspect. Având în vedere că distanțarea socială cerută de autorități va afecta numărul locurilor din avioane, jurnaliștii britanici cred că prețurile biletelor vor crește pentru a compensa pierderile. De altă parte, companiile aeriene se gândesc și la promoții inedite. Asiana Airlines a permis clienților să cumpere bilete cu care să călătorească atunci când vor dori. La finalul lunii aprilie, Canada a fost pe primele pagini ale ziarelor după ce o promoție garanta o călătorie dus-întorc în Mexic, Bali și Indonesia cu doar 840 de dolari. În mod normal, prețul era de 4 ori mai mare decât cel propus în pandemia de coronavirus.

           Pentru a-i încuraja pe oameni să călătorească, guvernul regional din Sicilia a pus deoparte 50 de milioane de euro pentru a plăti jumătate din costul biletelor de avion ale turiștilor, precum una din trei nopți de cazare la hotel.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive