top of page

Organizația Mondială a Sănătății cere omenirii să fie pregătite pentru o pandemie cu noul Covid-19


Numărul ridicat de morți dar și de persoane îmbolnăvite cu noul coronavirus pare că nu se apropie de un final al crizei mondiale pe care a provocat-o această epidemie născută în China, la finalul lunii decembrie. Cu toate că în momentul de față, chinezii rămân națiunea cu cele mai mari pagube, nici restul lumii nu a fost lăsat neatins. Un număr de 25 de țări au confirmat prezența Covid-19, iar unele dintre acestea, au înregistrat chiar și decese. În ciuda faptului că cele mai multe țări din Europa au decis să își suspende zborurile din și spre China, evitând astfel contactarea sau răspândirea virusului, Covid-19 a fost confirmat până acum în Franța, Belgia, Germania și Marea Britanie. Beneficiind de un sistem de sănătate bine dezvoltat, pacienții acestor țări au reușit să se vindece la timp, ajutând astfel bătrânul continent să rămână sănătos și nevătămat.

De ieri însă, Europa pare să nu mai aibă liniște după ce Italia a dat publicității informația că în nord, s-au înregistrat primele morți din cauza coronavirus. La numai 24 de ore, Italia se confruntă cu o panică ireală, 7 decese și peste 200 de confirmări pozitive.

În acest context, Organizația Mondială a Sănătății a avertizat în cursul zilei de astăzi, că lumea ar trebui să facă mai mult pentru a se pregăti pentru o „eventuală pandemie” cu noul coronavirus. Prezenți la Geneva, în cadrul unei conferințe de presă privind evoluția epidemiei cu coronavirus, oficialii OMS au admis că epidemia are potențial „pandemic”. „Este timpul să faci tot ce ai face ca să te pregătești pentru o adevărată pandemie. Însă, este prea devreme pentru a vorbi despre o pandemie. Încercăm să evităm această eventualitate”, a declarat medicul Mike Ryan, unul dintre directorii OMS.

De altă parte, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, crede că epidemia cu coronavirus nu a ajuns la nivelul unei pandemii, deși are potențial. „În timp ce numărul de îmbolnăviri a scăzut în China, creșterea rapidă a numărului de cazuri în afara Chinei, în țări precum Italia sau Iran este extrem de preocupantă. Există multe speculații dacă această creștere a numărului de îmbolnăviri a făcut ca această epidemie să devină o pandemie. Înțelegem de ce oamenii pun această întrebare. OMS a declarat deja stare de urgență internațională după răspândirea virusului în China. Decizia noastră de a folosi sau nu cuvântul pandemic pentru a descrie o epidemie se bazează pe o evaluare în timp real a răspândirii geografice a virusului, de severitatea bolii pe care o provoacă și de impactul pe care îl are asupra întregii societăți. Pentru moment, nu suntem martorii unei răspândiri necontrolate a virusului și nici a unui bilanț alarmant de îmbolnăviri severe și decese. Ceea ce vedem sunt epidemii în mai multe părți ale lumii. Are coronavirusul potențial pandemic? Absolut, are. Suntem acolo? Din evaluările noastre, nu încă. Este momentul ca toate țările, comunitățile, familiile și indivizii să se concentreze pe pregătire. Nu trăim într-o lume binară, alb-negru. Trebuie să ne concentrăm pe stopare, în timp ce facem tot ce putem pentru a ne pregăti pentru o eventuală pandemie. Nu există o abordare de dimensiuni unice. Fiecare țară trebuie să își facă propria evaluare a riscurilor luând în calcul propriul context. OMS continuă, de asemenea, să-și facă propria evaluare a riscului și monitorizează evoluția epidemiei”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în conferința de presă.

Între timp, specialiștii caută cu disperare să găsească o soluție pentru a opri răspândirea virusului. În acest sens, opt maimuțe au fost infectate cu o tulpină a Covid-19 pentru a se descoperi un vaccin. Conform oamenilor de știință de la Institutul Național de Medicină din Statele Unite au dezvăluit faptul că un vaccin experimental a fost creat și că s-a dovedit eficient în tratarea animalelor infectate. În cadrul procesului de crearea al antidotului, primatele au fost puse sub observație timp de șase zile și s-a descoperit că cele care au fost tratate nu au mai prezentat simptome. După ce perioada de observație s-a terminat, toate primatele au fost ucise.

Datele oficiale arată că numărul persoanelor care au fost înregistrate cu coronavirus a trecut de 79.000, în timp ce numărul persoanelor decedate a ajuns la 2.619,27. Statisticile indică că 77.150 de cazuri confirmate sunt în China, restul fiind înregistrate în alte țări. Recent, coronavirus a ridicat nivelul de panică cu noi focate apărute în Coreea de Sud, Iran și Italia.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page