top of page

Ce se întâmplă cu pasiunile duse la extreme?


Spiritul sănătos al unui om se menține cu arta frumosului. Cu cât ne hrănim sufletele desfășurând pasiuni pentru anumite lucruri, cu atât mai calmi, răbdători, pozitivi, sinceri și fericiți suntem. A trăi după alegerile pe care mintea și inima noastră le face se transformă într-un stil de viață consolidat perfect, pasiunile fiind cele care ne alimentează buna stare în decursul întregii noastre existențe. Însă pasiunile mărețe, cărora le acordăm timp exagerat de mult, le apărăm indiferent de auditoriu sau circumstanță, le oferim atenția, timpul și banii noștri, ne împiedică să mai fim la fel și ajung să ne controleze, se numesc obsesii. Cum explică psihologii puntea aceasta dintre pasiune și obsesie, și cum ne putem vindeca de ele?

A găsi plăcere în desfășurarea unor ritualuri precum colecționarea anumitor obiecte, a găti, a dansa, a cânta, a citi, a urmări filme, a practica anumite sporturi, a călători, a mânca, a picta etc. declanșează incipientul nașterii unei pasiuni pentru acel lucru. Atunci când ne place să repetăm a face mereu acel lucru, sentimentul de plăcere se transformă într-o caracteristică sigură: avem deja o pasiune. Azi, specialiștii susțin faptul că pasiunile pe care ni le alegem descriu chiar și personalitatea pe care o avem; astfel: o persoană căreia îi place lectura este calmă, rațională și însetată de cunoaștere; o persoană căreia îi place muzica este energică, sensibilă, creativă; pasiunea pentru gătit te recomandă ca fiind o persoană care iubește viața de familie și căreia îi place să fie mereu înconjurată de cei dragi; pasiunea pentru călătorii te descrie ca o persoană care abilități de conducere, entuziast pentru nou și aventură, o persoană deschisă la nou;

În încercarea de a oferi o definiție, specialistul în dzvoltare personală, Paul Melinte postează pe bloggul său despre pasiune ca fiind „cea care îți dă energie, curaj, optimism, entuziasm și perseverență. Oamenii pasionați par să aibă un magnetism aparte. Chiar dacă de multe ori ne dau impresia că trăiesc numai într-o lume a lor și asta le dă o aură de mister amestecat cu nebunie, mulți dintre noi suntem atrași de ei și îi admirăm deoarece par conduși de o forță invizibilă pe care poate că n-o înțelegem dar o rspectăm. Pasiunea înseamnă libertate și curajul de a-ți trăi viața și visurile indiferent de cțt de mici sau de mari sunt acestea, chiar dacă sunt prostești sau nebunești, și nu pe cele impuse de societate, prieteni, familie, condiții economice sau orice altceva. Să-ți trăiești viața cu pasiune înseamnă să poți sări în fiecare dimineață din pat cu energie și entuziasm, fericit că ai ocazia să faci încă o dată ceea ce iubești cel mai mult. Pasiunea înseamnă iubire.”

Psihologii sunt cei care continuă să îndrume oamenii către alegerea unei pasiuni pentru un stil de viață activ și declară că nu există realizări fără pasiune, iar aceasta implică: entuziasm, energie, angajament. Chiar și persoanele care au o pasiune pentru un job se remarcă a fi diferite față de celelalte: „persoana care pune pasiune în jobul său întotdeauna va face mai mult decât se așteaptă de la ea pentru a atinge obiectivele propuse. Ea demonstrează un spirit de inițiativă remarcabil și angajament față de rezultate. Este mereu preocupată să își îmbunătățească performanța, acceptând sarcini de lucru diverse și privindu-le ca pe oportunități prin care poate dobândi noi cunoștințe, pe care le va utiliza în situații de business viitoare. Se adaptează cu ușurință la stiluri de lucru diferite, precum și schimbărilor din mediul de lucru”, postează Hipo.ro, unul dintre cele mai mari portaluri de căutare a unui loc de muncă din România.

O persoană pasionată manifestă un comportament de atașare față de hobbyul ales, vorbește des depre aceasta, o recomandă tuturor și exprimă fericire prin toți porii. Linia dintre pasiune și obsesie este una subțire pentru persoanele care nu știu să dețină controlul vieții sale și este ușor de influențat. În termeni de specialitate, obsesia este definită ca „tulburare a voinței manifestată prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale”. Această preocupare se transformă repede într-o obsesie care îl determină pe cel în cauză să nu se mai comporte normal în viața de zi cu zi, fiind blocat către tot ceea ce ține de obsesia sa. O astfel de manifestare este nu doar una nesănătoasă pentru o persoană, dar și periculoasă pentru viața sa și de multe ori, pentru viețile celor din jur. A stabili dacă pasiunea ta devenit o obsesie este ușor de verificat (cât de mult timp petreci desfășurând-o? Cat de des vorbești despre ea? Cât de mult investești în ea? Cât renunți la tine pentru a fi mereu conectat cu pasiunea respectivă? Câți dintre prietenii și rudele tale se plâng de acest aspect?) însă partea importantă este să declanșezi cât mai repede procesul recuperării, iar primul este să ceri ajutor: familiei, celui mai bun prieten, iubitului/iubitei, unui specialist. „Oferă-ți timp. Obsesiile nu se formează peste noapte. Prin urmare, nu vei fi în stare să depășești propria obsesie peste noapte, și este un lucru firesc. Încearcă să analizezi situația, uitându-te dintr-o parte, pentru a-ți recâștiga simțul perspectivei. Uneori, este nevoie de simțul echilibrului și deci, cere ajutor oricui știi ca ar putea să aducă talerele balanței tale la normal” postează timpul.md.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page