top of page

Niciun medic din lume nu înțelege sursa epidemiei cu coronavirus, cum se transmite sau care ar putea


Fiecare zi aduce morții săi iar numărul victimelor infectate cu misteriosul coronavirus crește de la oră la oră. După ce Australia, a confirmat în weekend, primul său caz de îmbolnăvire cu noul tip de virus, în statul Victoria, iar Statele Unite au confirmat al cincilea caz, numărul morților a ajuns la 81, în timp ce peste 3.000 de persoane sunt infectate și așteaptă o minune. Dacă la nivel global, oamenii au început să se panicheze, în China se vorbește deja despre o schimbare totală a ritmului de viață. Cu străzile aproape goale și cetățenii blocați în case, țara cu cel mai mare număr de locuitori din lume pare ca o fantomă. În Wuhan, orașul unde a fost declanșată epidemia cu coronavirus, membrii personalului medical au ajuns la epuizare, avertizând că spitalele sunt slab aprovizionate. Patru cadre medicale au declarat pentru CNN că au acumulat frustrări pe fondul epuizării. De teama unor eventuale consecințe ale dezvăluirilor numelor lor în presă, aceștia au cerut să rămână anonimi. „Personalul medical are nevoie de cât mai multe haine de protecție, inclusiv ochelari și măști, aflându-se permanent în pericol și luând contact cu persoane purtătoare de agenți patogeni”, informează agenția națională de presă, Mediafax.

„Parcă am intra în luptă fără armură”, a adăugat unul dintre cei patru, amintind că un coleg de-al lor, Liang Wudong, a muriot deja din cauza virusului. Un alt membru al personalului din spital intervievat de CNN a povestit că mai mulți colegi de-ai lui au fost nevoiți să recurgă la măsuri precum purtarea de pamperși pentru a evita schimbarea costumelor de protecție care sunt deja pe terminate. „Furnizorii vor găsi cu siguranță o modalitate de a obține stocuri noi”, a completat acesta, subliniind că familia lui este cu siguranță îngrijorată pentru el, însă trebuie să lucreze.

Nu doar în Wuhan există tensiune din cauza coronavirusului, Un spital din Hong Kong a plasat din greșeală o pacientă infectată, în vârstă de 62 de ani, în alt salon decât trebuia, riscând să răspândească infecția. La câteva ore, directorul spitalului în cauză și-a cerut scuze pentru greșeala comisă. Pentru a trata cât mai mult dintre persoanele infectate și a evita riscul răspândirii epidemiei, sute de constructori au fost însărcinați de guvernul chinez să lucreze zi și noapte pentru a ridica în mai puțin de o săptămână un spital destinat celor infectați. „Imaginile de la primul șantier au făcut înconjurul lumii și oferă un exemplu de dedicare și perseverență. Proiectul este pus în practică în timp ce oamenii părăsesc zona urbană pentru a sărbători Anul Nou Chinezesc cu familia, iar guvernul a izolat mai multe orașe”, informa Mediafax în weekend.

Munca inginerilor este una care merge în China. În trecut au construit zgârie-nori în viteză. Pentru occidentali este greu de imaginat. Dar se poate”, a declarat Yanzhong Huang, membru senior în departamentul pentru sănătate globală din cadrul Consiliului pentru Relații Externe.

Între timp, Statele Unite a aranjat un avion charter pentru a-i evacua pe toți diplomații pe care îi are în orașul Wuhan. „Consulatul este închis și toți diplomații au ordine să plece”, a transmis un oficial american. Cu toate acestea, americanii au nevoie de aprobarea autorităților chineze pentru a pleca. O acțiune asemănătoare a fost cerută și de Coreea de Sud și Marea Britanie.

Până la un ordin oficial, cei aproape 1000 de americani care trăiesc în Wuhan trebuie să îndure panica și riscul de a fi următoarele victime. Referitor la răspândirea accelerată a virusului mortal, primarul provinciei Hubei (din care face parte orașul Wuhun) le-a spus reporterilor că este chinuit de gândul că ar fi responsabil pentru epidemie. Conform analiștilor economici, o epidemie cu un virus nou și mortal este ultimul lucru de care avea nevoie China, în condițiile încetinirii economiei și conflictului comercial cu Statele Unite. Până acum, coronavirusul a pertubat deja bursele chineze și a aruncat în aer planurile pentru vacanța de Anul Nou Lunar pentru milioane de oameni. „A doua cea mai mare economie a lumii a crescut cu cel mai lent ritm din aproape trei decenii anul trecut, confruntându-se cu creșterea datoriilor, scăderea cererii interne și cu taxele vamale americane, multe dintre acestea rămânând în vigoare în ciuda unui armistițiu recent. Beijingul este îngrijorat și de șomaj și a anunțat un val de măsuri de stimulare a economiei, în ultimele săptămâni, menite să prevină dispinibilizările în masă”, precizează Mediafax.

Din cauza riscului de infectare cu coronavirus, companiile din China au sfătuit personalul să lucreze de acasă, oferind lucrătorilor concedii mai lungi și solicitând angajaților care se întorc din zonele cele mai afectate să rămână acolo.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page