Camera Reprezentanților a votat inculparea președintelui american, Donald Trump
Cu câteva ore înainte de votul decisiv în Camera Reprezentanților, care avea să decidă dacă președintele american, Donald Trump va fi inculpat în cazul anchetei care se desfășoară pe numele său, Secretarul american de Stat, Mike Pompeo a declarat că este dispus să depună mărturie dacă legea îi va cere acest lucru. „Sunt pregătit să furnizez documente și sunt pregătit să depun mărturie dacă acest lucru va fi cerut în mod corespunzător de către lege”, declara Pompeo în cele mai tensionate ceasuri pentru liderul de la Casa Albă.
Camera Reprezentanților, ocupată majoritar de către opoziția democrată, a lansar acum câteva luni o investigație parlamentară care ar putea duce la inițierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreședinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcția de președinte al SUA, și a fiului acestuia, Hunter Biden.
Ca reacție, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii dețin majoritatea, a anunțat lansarea unei anchete.
În cursul nopții de miercuri spre joi, americanii au trăi cu sufletul la gură votul pe care membrii Camerei Reprezentanților urmau să îl dea. În jurul orei 03:33 (ora României), au fost votate articolele de inculpare a președintelui Donald Trump pentru abuz de putere și obstrucționarea Congresului. Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „articolul de inculpare a lui Donald Trump pentru abuz de putere a fost aprobat cu 230 de voturi pentru și 197 împotrivă. Articolul de inculpare a lui Donald Trump pentru obstrucționarea Congresului a fost aprobat cu 299 de voturi pentru și 198 împotriva”. O reacție rapidă a venit, după cum era de așteptat de la Casa Albă. Printr-un comunicat, reședința președintelui american a declarat după afișarea publică a votului că inculparea președintelui american reprezintă „unul dintre cele mai rușinoase episoade politice din istoria țării”.
„Ziua de astăzi marchează punctul maxim al unuia dintre cele mai rușinoase episoade politice din istoria țării. Fără a primi vreun vot din partea republicanilor și fără a oferi dovezi, democrații au forțat aprobarea celor două aticole de inculpare împotriva președintelui în Camera Reprezentanților (…) președintele nu a făcut absolut nimic greșit”, se arată în comunicat.
Cazul va ajunge în Senatul SUA, aflat sub controlul Partidului Republican (partid din care face parte Donald Trump) care, după un proces, va stabili prin majoritate de două-treimi dacă cel mai puternic om de pe planetă este vinovat sau nevinovat. Dacă acesta va fi găsit vinovat, Donald Trump riscă să fie destituit.
La afișarea rezultatelor votului, însuși președintele american a reacționat și a condamnat decizia Camerei Reprezentanților, după ce membrii acesteia au votat în favoarea celor două articole pentru inculpare în vederea demiterii liderului de la Casa Albă. „Prin inculparea ilegală și neconstituțională, democrații și-au declarat ura pentru alegătorii americani. După trei ani de vânătoare de vrăjitoare, farse și înșelăciuni, democrații din Camera Reprezentanților încearcă să anuleze voturile a milioane de americani patrioți”, a declarat Donald Trump. Astfel, miliardarul și fosta vedetă de televiziune care a câștigat alegerile prezindențiale din noiembrie 2016, în fața contracandidatei, Hillary Clinton, este al treilea președinte din istoria Statelor Unite ale Americii pus sub acuzare, după Andrew Johnson și Bill Clinton.
Înainte de votul de aseară, Donald Trump a reiterat faptul că nu a făcut nimic. „Puteți să credeți că voi fin inculpat astăzi de stânga radicală, de politicienii democrați care nu fac nimic; eu nu am făcut nimic rău. Se întâmplă un lucru teribil. Citiți stenogramele. Acest lucru nu ar trebui să i se mai întâmple niciodată vreunui președinte al SUA (…) Aici este vorba de condamnarea unui președinte pe baza unor insinuări, nu pe baza faptelor. Chiar și președintele Ucrainei a declarat că nu a existat nicio presiune”.
De altă parte, Președintele Camerei Reprezentaților Nancy Pelosi susținea că președintele Donald Trump reprezintă o amenințare la adresa securității naționale și a integrității alegerilor. „Este un fapt că președintele reprezintă o amenințare activă la securitatea siguranței naționale și a integrității alegerilor, baza democrației noastre. Dacă nu acționăm acum, am fi în situația de a ne încălca atribuțiile. Este tragic că acțiunile lipsite de rațiune ale președintelui au făcut necesară procedura de inculpare în vederea demiterii. Nu ne-a oferit altă opțiune”, a precizat Nancy Pelosi.