Șansele reale ale României la procesul europenizării

Istoria românilor amintește despre o perioadă extrem de dificilă în care traiul oamenilor era hotărât și controlat de un sistem dictatorial despre care mulți își amintesc acum cu groază. Nevoia urgentă de a fi informați cu privire la deciziile politice, noile legi și evenimentele de interes național, dar și educarea poporului prin presa românească ale căror curente încercau să domine pe rând, direcția opiniei publice, a născut înainte de perioada comunistă, o Românie care făcea pași importanți către o identitate proprie, bine accentuată și cu influențe puternice pe plan intern. Însă, „epoca ceaușistă” a transformat țara noastră într-o Coreea de Nord a zilelor noastre. Colectivizarea în masă, munca forțată, rația de alimente, interzicerea părăsirii țării, adorarea simbolurilor comuniste etc., sunt lecții care stau mărturie în manualele de istorie reprezentând un trecut greu de imaginat pentru generațiile viitoare. Revoluția din decembrie 1989 a oferit șansa românilor să guste din fructul interzis, manifestând sub un delir greu de ținut în frâu, sete de libertate (libertatea circulației, a exprimării, a deciziei asupra fiecărei vieți etc.);

Precum sociologii remarcă, românii și-au oferit singuri libertate dar imediat după ce au început să o consume în proporții mari, au înțeles că nu mai știau ce să facă, încotro să o apuce. Aceștia, uitase că tocmai ce ieșiseră dintr-un regim politic care decidea totul pentru ei, însă în perioada când o făcea, România devenise unul dintre pionii principali ai lumii. Cu prea multă libertate, românii nu au mai știut să se managerieze, iar România a intrat de la an la an, într-un con de umbră amintind nevoia de a se alia unui parteneriat care să facă lumină. Astfel, cu mari eforturi, România reușește să adere la Uniunea Europeană, în ianuarie 2007. Parteneriatul cu acest bloc comunitar promitea o dezvoltare rapidă și sigură țării noastre, transformând șansa primită într-un crez de solidaritate, loialitate și protecție. Însă, pentru că orice câștig vine la pachet și cu un set de consecințe/responsabilități, pe lângă faptul că România a fost nevoită să participe activ la bunăstarea tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, a mai trebuit și să implementeze o cultură străină care să asigure poziția țării, bine înrădăcinată în „câmpul” Europei.

Europenizarea României a avut astfel loc oficial, în momentul aderării la Uniunea Europeană însă, dacă privim fenomenul europenizării ca și pe cel al globalizării, trebuie să înțelegem că acest proces de preluare și adaptare a unui anumit model general, nu vizează în mod special domeniul economic sau politic. Pentru că nici globalizarea nu este un fenomen în care toată planeta încearcă să adopte același model politic și economic, nici europenizarea nu trebuie limitată la aceste aspecte. Dimpotrivă, atunci când ne referim la aceste două procese, trebuie să luăm în calcul mai întâi de toate, impactul sociologic – cultural. Modelul politic al unei țări diferă foarte mult de la un caz la altul, fapt pentru care respinge ideea unei globalizări actuale; însă, specialiștii avertizeză că planeta se micșorează din ce în ce mai mult (și cu o viteză uluitoare) tocmai pentru că procesul globalizării impune adoptarea unor modele străine cu impact major, în cultura unei liste mari de țări. Astfel, „americanizarea” cu care mulți asimilează noțiunea de globalizare presupune importarea tradițiilor, religiei, sărbătorilor, principiilor, libertății, drepturilor, culturii Statelor Unite.

„Visul american” nu mai presupune o călătorie până după occean pentru că fenomenul globalizării a adus America în toate colțurile lumii; chiar și în cele mai sărace sate din centrul Africii, se găsesc nume de branduri care își vând produsele, precum și nume de vedete internaționale care devin peste noapte, modele de viață pentru localnici. Imitând un stil de viață la care visează, planeta a adoptat curentul globalizării ca pe o nouă cultură care transformă numărul țărilor de pe glob, într-una singură.

Astfel se descrie și procesul europenizării; desigur, nu putem ignora total aspectele economice și politice ale fenomenului, însă trebuie înțeles că în ideea de a schimba o societate fără a folosi forța, nu se implementează noi principii prin lege, ci prin cultură. Democrația oferă omului de rând posibilitatea de a alege pentru sine, fapt pentru care, nu există lege sau efect financiar care să îl facă să urmărească o direcție impusă; pentru a fi condus, acesta trebuie ademenit cu capacitatea culturii de a crea emoții, nevoi și dorințe. În Europa, chiar și Rusia este un stat de drept democratic, însă realitatea ne arată faptul că aici, globalizarea are efecte mai mici, tocmai pentru că nu i se acordă spațiu noii culturi europene, să se instaleze. Astfel, chiar dacă definiția europenizării vizează doar procesul unei țări la aderarea Uniunii Europene (irelevant, dacă ne gândim că Ucraina sau Turcia nu fac parte din Uniunea Europeană, dar sunt atinse de acest fenomen socio-cultural care ghidează însăși politica și economia într-o direcție „hipnotizantă”), acest proces trebuie tratat în primul rând din punct de vedere al forței sale de influențare a societăților și impactul pe care îl are în vederea creării unei Europe standard.

În România, și nu numai, europenizarea a venit sub forma parteneriatului cu Uniunea Europeană, fiind obligați să răspundem pentru partea noastră de cooperare în această alianță (care are dreptul de a ne impune condiții, legi și deadline-uri), însă astăzi, încercarea de a dezvolta și sprijini toate statele membre nu are legătură cu schimbarea culturii fiecărei țări adoptând un curent general, comun, care să se imprime atât de puternic încât să aibă impact asupra stilului de viață al europeanului, al guvernului, bisericii, armatei, justiției și mass mediei. Practic, ca și în cazul globalizării, cel mai puternic stat dă startul dorinței de a fi copiat și adoptat „la noi acasă”. Pentru ca europenizarea să fie un proces similar, trebuie să înțelegem că în Europa există state cu forța necesară de a stabili lista de priorități pentru restul membrilor, religia, cultura, moda, sportul etc. Acest model standard de etichetare a culturii, economiei, politicii, securității etc. al Europei (al întregii Europe, nu a Uniunii Europene în particular) este transportat în fiecare țară de mass media. Fie că vorbim de presa scrisă, TV, radio sau internet, aceste mijloace de comunicare în masă sunt instrumentele prin care procesul europenizării este adus în atenția națiunilor, iar psihologii vorbesc de „chemarea subliminală la o noutate care îmbată rațiunea și simțurile”. Fie că este impusă sau decisă, europenizarea unui stat îl aduce și mai aproape de cosmopolizare printr-un trend care înfășoară un continent întreg în ideea de a transforma mai multe țări „în una și aceeași”.

România este fără nicio îndoială, un caz care aderă la europenizare, mulțumind mass mediei pentru modul în care hrănește nevoia populației de a fi la curent cu evenimentele internaționale și dorința de a implementa un trend care promite mai multă sclipire în viețile românilor decât o face propria cultură. Nu doar că trusturile media sunt în căutare după tipare străine dar astăzi, în România, înșiși directorii majorității trusturilor din țara noastră sunt străini. Polarizarea europenizării mass mediei este vizibilă încă din primele 5 minute de contact cu acestea, fapt pentru care nu mai reprezintă o necunoscută modernitatea tendențială care se revarsă ușor peste cultura României.