Săptămână de foc pentru negociatorul-șef al Uniunii Europene și ministrul britanic pentru Brexit

October 16, 2019

 

         Potrivit multor analiști politici, situația curentă a Brexitului arată că este din ce în ce mai puțin probabil ca despărțirea dintre Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord să se producă la finalul acestei luni. Cu toate că atunci când și-a preluat mandatul de premier al Marii Britanii, Boris Johnson s-a lăudat cu o tărie de caracter mai prestigioasă decât a fostei șefe a Guvernului de la Londra, Theresa May, evenimentele recente în ceea ce privește Brexitul arată că Boris Johnson se află într-o situație de criză în cadrul căreia va trebui să admită neputința de a o surclasa pe May în modul în care aceasta a negociat divorțul dintre Regatul Unit și UE.

         Mizând mai degrabă pe un Brexit dur decât pe unul care să cuprindă și termeni ai unei viitoare relații bilaterale, premierul britanic a refuzat să accepte acordul negociat de Theresa May și liderii de la Bruxelles, acuzându-l că va deteriora starea britanicilor și nicidecum nu va recăpăta independența și autonomia acestora. Astfel, Boris Johnson a propus autorităților europene să modifice condițiile înțelegerii dacă Uniunea Europeană vrea ca Marea Britanie să se despartă de Blocul comunitar în termeni pacifiști.

         Președintele în funcție al Comisiei Europene a reiterat că Uniunea Europeană nu va modifica și nu va renegocia Acordul, pe care de altfel, îl găsește a fi unul avantajos pentru ambele tabere. Hotărât să scoată Marea Britanie din UE pe 31 octombrie fără niciun Acord, Boris Johnson a cerut reginei Elisabeta a II-a să suspende activitatea Parlamentului. În acest context, șeful Guvernului britanic ar fi avut suficient timp și spațiu pentru a lansa strategia unui Brexit dur.

         Cu toate că regina a suspendat Parlamentul, înainte ca activitatea acestuia să intre într-o lună de pauză forțată, membrii Camerei Comunelor și Camerei Lorzilor au votat o lege prin care interzice ca Brexitul să fie oficializat fără un Acord. Această lege i-a dat planurile lui Boris Johnson peste cap, forțându-l astfel să facă un compromis cu liderii de la Bruxelles dacă dorește să își respecte promisiunea de a oficializa Brexitul la finalul lunii octombrie.

     Între timp, Curtea Supremă a Marii Britanii a hotărât că decizia suspendării Parlamentului a fost una ilegală, astfel că în timp ce premierul britanic și-a pierdut credibilitatea, Camera Comunelor și Camera Lorzilor și-au reluat activitatea.

         Forțat să negocieze un Acord cu Uniunea Europeană, Boris Johnson a formulat acum două săptămâni câteva modificări ale Acordului inițial, precizând că Marea Britanie este dispusă să facă câteva compromisuri dacă și Blocul comunitar va face. Cu toate că a transmis că va analiza propunerile în profunzime, Jean-Claude Junker s-a arătat sceptic față de încheierea unui Acord pe baza noilor termeni.

     Înainte de summitul UE care va decide soarta Brexitului, Michel Barnier, negociatorul-șef al Uniunii Europene a declarat că este încă posibil ca Blocul comunitar și Marea Britanie să ajungă săptămâna aceasta la un acord pe tema Brexit, deși este din ce în ce mai dificil ca acest scenariu să se producă. „Îi voi informa pe miniștri UE27 (...) Negocierile au fost intense în cursul weekendului și ieri (luni, n.red), deoarece, chiar dacă va fi mai dificil, din ce în ce mai dificil, încheierea unui acord este încă posibilă săptămâna aceasta. Evident, orice acord trebuie să funcționeze pentru toată lumea, pentru întreaga Mare Britabie și pentru toată Uniunea Europeană”, a declarat Barnier, ieri, la o reuniune a miniștrilor pentru UE din statele membre.

         Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „oficialii europeni sunt sceptici că un acord privind Brexit ar putea fi încheiat până la summitul UE care va avea loc săptămâna aceasta, astfel că se ia în calcul posibilitatea organizării unui summit de urgență înainte de finalul lunii octombrie”. Mai mult, potrivit ministrului francez pentru UE, Amélie de Montchalin, există posibilitatea prelungirii procesului Brexit, după data de 31 octombrie, în cazul unei schimbări semnificative în Marea Britanie. „Timpul singur nu este o soluție. Cu toate acestea, dacă în Marea Britanie are loc o schimbare politică semnificativă, atunci aceasta ar putea justifica o discuție cu privire la o prelungire, dacă ne este cerută. O schimbare politică semnificativă este perspectiva unui scrutin, a unui referendum, ceva care să schimbe dinamica politică, astfel încât triunghiul dintre guvern, parlament și poporul britanic să se poată alinia ceva mai bine”, a afirmat ministrul francez.

      Cu privire la ajungerea unui acord între Marea Britanie și Uniunea Europenă, ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay consideră că acest scenariu este „foarte posibil”. „Aștept cu nerăbdare o oportunitate de a discuta aceste probleme cu omologii mei din UE. Discuțiile se află în desfășurare, trebuie să le acordăm spațiu pentru a continua. O conversație detaliată are loc acum, iar ajungerea la un acord este încă foarte posibilă”, a afirmat acesta.

 

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive