top of page

Turcia atacă nordul Siriei


Imediat ce președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump a declarat că va retrage trupele americane din Siria, Turcia a anunțat că va ataca nordul Siriei, în mod principal împotriva grupurilor insurgente kurde. La auzul acestei vești, administrația Bashar al-Assad a avertizat Turcia că nu va permite atacarea teritoriului sirian, cerându-le grupurilor insurgente kurde să se alăture serviciilor de securitate siriene. „Vom apăra teritoriul sirian, nu vom accepta ocuparea teritoriului sirian”, a declarat Faisal al-Miqdad, adjunct al ministrului sirian de Externe. Oficialul sirian a îndemnat grupurile insurgente kurde să nu se arunce singure în groapă, ci să se alieze cu armata siriană în conflictul cu Turcia.

Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „Organizația insurgentă kurdă Forțele Democratice Siriene (SDF) a acuzat Statele Unite de renegarea unui aliat, avertizând că decizia va avea un impact negativ major asupra operațiunilor comune contra rețelei teroriste Stat Islamic”.

În cursul zilei de ieri, directorul de comunicații al președintelui Tayyp Erdogan a transmis că „forțele armate ale Turciei, împreună cu Armata Siriană Liberă, vor trece în curând granița în Siria”. La puțin timp, militarii turci au început să intre pe teritoriul Siriei, înaintea unei eventuale ofensive antikurde. Astfel, ieri de dimineață, grupuri mici de militari turci au intrat în nord-estul Siriei, deplasându-se spre orașele siriene Tal Abyad și Ras al-Ayn. Conform BBC, „administrația Recep Tayyip Erdogan vrea să creeze o zonă de securitate în nordul și nord-estul Siriei, de-a lungul frontierei cu Turcia”.

De altă parte, liderii kurzilor din Siria au făcut apel la mobilizarea populației pentru întâmpinarea atacului Turciei. Pentru a răspunde atacului iminent al turcilor, forțele kurde stabilite în Siria, au cerut populației să reziste operațiunii demarate de Ankara, deplasându-se către frontiera cu vecinii turci. „Anunțăm trei zile de mobilizare generală în nordul și estul Siriei”, au comunicat liderii kurzi, solicitând populației să reziste acestui „moment istoric delicat”.

De peste Occean, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat că „Turcia a comunicat că operațiunea militară din nord-estul Siriei va fi limitată”, evidențiind importanța de a nu fi destabilizată regiunea. „Turcia, stat membru NATO are preocupări de securitate legitime și a informat că va lansa o ofensivă contra grupurilor insurgente kurde din Siria. Sunt convins că orice acțiune în nordul Siriei este proporționată și moderată. Este important să evităm acțiunile care pot destabiliza și mai mult regiunea, care escaladează tensiunile și generează și mai multă suferință umană”, a declarat Stoltenberg după întrevederea cu premierul Italiei, Giuseppe Conte.

În toiul unei ofensive militare lansate de Turcia în Siria, liderul de la Casa Albă, Donald Trump a transmis că nu susține acțiunea Administrației lui Erdogan și că aceasta este „o idee proastă”. „Turcia a asumat angajamentul de a proteja civilii, minoritățile religioase, inclusiv creștinii, și de a se asigura că nu are loc o criză umanitară; vom urmări acest angajament”, a subliniat președintele SUA.

Înainte de operațiunea militară a turcilor, Donald Trump avertizase că „va distruge economia Turciei dacă armata turcă va depăși limitele prin incursiunea militară antikurdă din Siria”. „Așa cum am mai declarat cu forță anterior, doar pentru a reitera, dacă Turcia va face vreun lucru pe care eu, în marea și înțelepciunea fără egal, voi considera că va depăși limitele, voi distruge total și voi șterge economia Turciei (am mai făcut acest lucru”!).

Uniunea Europeană a somat, miercuri seară, Turcia să înceteze urgent ofensiva militară în nordul Siriei, denunțând inițiativa „unilaterală” a Administrației Recep Tayyip Erdogan. Cu toate că Administrația de la Ankara a comunicat Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite că operațiunea militară în nordul Siriei va fi „proporțională, măsurată și responsabilă”, Ministerul Apărării de la Ankara a transmis că, de la începutul operațiunii „Izvorul Păcii”, forțele turce au bombardat 181 de poziții controlate de milițiile kurde în nordul Siriei.

La cererea Marii Britanii, Franței, Germaniei, Belgiei și Poloniei, Consiliul urmează să discute astăzi despre situația din Siria. „Uniunea Europeană cere Turciei să oprească această inițiativă militară unilaterală. Este puțin probabil ca pretinsa zonă de securitate prevăzută de Turcia în nord-estul Siriei să răspundă criteriilor internaționale în materie de repatriere criteriilor internaționale în materie de repatriere a refugiaților” , se arată într-o declarație comună a celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, în care liderii europeni avertizează că nu vor furniza „asistență pentru stabilizare sau dezvoltare în zonele în care sunt ignorate drepturile populației”.

Egiptul condamnă de asemenea, în cei mai fermi termeni agresiunea Turciei asupra teritoriului Sirian. Cairo face apel la convocarea unei reuniuni de urgență a Ligii Arabe, comunicând că ofensiva Turciei „reprezintă un atac flagrant și inacceptabil asupra suveranității unui stat arab”.

Conform agenției The Associated Press, miercuri seară, artileria turcă a efectuat bombardamente la periferiile orașului Qamishli unde cel puțin opt civili și șapte insurgenți kurzi au decedat în urma operațiunii declanșate de Turcia. Postul Al Hadath TV a relatat că populația civilă din mai multe localități de la frontieră și-au părăsit casele din cazua luptelor.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page