Boris Johnson nu se arată prea optimist cu privire la acordul Brexit, recunoscând că există un „dezacord profund” între Marea Britanie și UE

August 27, 2019

 

       După eforturile îndelungate ale fostului premier britanic, Theresa May de a negocia un acord cu liderii europeni privind termenii separării celor două tabere, actualul șef al Guvernului de la Londra consideră că este aproape imposibil să se ajungă la un Acord cu Uniunea Europeană, având în vedere că actualul document nu este o înțelegere optimă pentru britanici. Considerându-l mai degrabă un avantaj pentru europeni, premierul britanic este de părere că Anglia, Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor nu își vor recăpăta nici independența și nici autonomia prin Brexit, fapt care contravine dorinței celor care au votat pentru separare la referendumul din data de 23 iunie 2016.

     Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale.

         În acest sens, Boris Johnson a adoptat o atitudine hotărâtă în ceea ce privește Brexitul, fiind gata să scoată Marea Britanie din UE cu orice preț, pe data de 31 octombrie.

        Chiar dacă de curând, Johnson a trimis o scrisoare președintelui Consiliului european, Donald Tusk propunându-i o serie de modificări ale actualului Acord, refuzul liderului european de a negocia o schimbare, l-a determinat pe premierul britanic să își piardă speranțele privind șansa unei separări care să nu afecteze relația bilaterală dintre cele două.

        Prezent la summitul G7, desfășurat weekendul trecut în stațiunea Biarritz din Franța, premierul Marii Britanii a admis că nu prea are motive de optimism, subliniind că va fi greu să se ajungă la un acord cu Uniunea Europeană pe tema Brexit. „Nu sunt prea optimist. Va fi foarte dificil. Există un dezacord profund între Londra și Uniunea Europeană”, a admis Boris Johnson. Întrebat dacă va încerca până în ultimul moment, adică până pe 31 octombrie, să ajungă la un acord cu UE, Boris Johnson a precizat: „ei bine, cred că UE tinde să ajungă la acorduri spre final (…). Uniunea Europeană este foarte dură în privința acordurilor, întrebați-o pe Theresa May”.

       De altă parte, Comisia Europeană i-a atras atenția Marii Britanii de faptul că indiferent cum va fi separarea dintre cele două tabere pe data de 31 octombrie, britanicii trebuie să achite obligații financiare în valoare de 43 de miliarde de euro. „Toate angajamentele asumate de cele 28 de state membre ale Uniunii Europene trebuie onorate. Acest lucru este valabil şi în scenariul unui Brexit fără acord - Marea Britanie trebuie să onoreze toate angajamentele asumate pe durata apartenenţei la UE. Achitarea datoriilor este esenţială pentru iniţierea unei noi relaţii pe baza încrederii reciproce”, a declarat Mina Andreeva, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

       De la preluarea mandatului său în calitate de premier al Marii Britanii, Boris Johnson a afirmat în mai multe rânduri că Regatul Unit nu va achita obligații financiare de 43 de miliarde de euro (echivalentul a 39 de miliarde de lire sterline).

          În ceea ce privește situația românilor aflați în Marea Britanie, ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a declarat că dosarul Brexit îi va afecta în mod special pe aceștia. „Subiectul Brexit începe să fie în prima linie şi să nu uităm că nu este un subiect abstract, este un subiect care ne afectează pe toţi şi va afecta în mod special pe cetăţenii români din Marea Britanie şi acţiunea noastră diplomatică din timpul preşedinţiei trebuie continuată cu accentul de a păstra ce am obţinut atunci, de a păstra această conservare drepturilor cetăţenilor români care a fost obţinută pe durata preşedinţiei. Dosarul Brexit este unul dintre dosarele cele mai importante din punct de vedere al României. Va fi important să vedem cu vom evolua negocierile în perioadele următoare, dar trebuie să ne asigurăm că prin acţiunea noastră, nu numai la nivelul comisiei, nu numai la nivelul consiliului, dar şi la nivelul ţărilor membre, drepturile cetăţenilor români vor fi respectate. Anul 2019 este anul în care reperele vziunii şi acţiunii noastre diplomatice şi în egală perspectivele au fost significativ marcate de provocările şi rezultate primului mandat la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Preşedinţia a fost un nou exerciţiu intens. Primul mandat a fost cel mai important proiect. Cred că obiectul reuniunii noastre este ce a însemnat pentru noi primul mandat, cum capitalizăm experienţa cumulată în primele luni ale anului 2019, dar şi din perioada de pregătire. (...) Cheia succesului pentru desfăşurea activităţii este de a transforma riscurile în oportunităţi. (...) Ce se va întâmpla pe scena europeană? Aceasta va continua să fie dominată de schimbările instituţionale. Aşteptăm viitoarea Comisie Europeană. Agenda europeană va continua să fie marcată de subiecte foarte importante pentru România, şi aş dori cu acest prilej să cer ca sprijinul pe care l-am avut de la ambasade să continue”, a declarat George Ciamba, ministrul delegat pentru afaceri europene, în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Romăne (RADR).

 

 

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload