top of page

Conform unui sondaj de opinie, „majoritatea britanicilor susțin un Brexit prin orice mijloace”


Acuzând mass media de faptul că au furnizat o informație insuficientă sau incorectă cu privire la consecințele Brexitului înaintea referendumului din 23 iunie 2016, britanicii au dat vina pe factori externi pentru faptul că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană avea să vină la pachet cu foarte multe dezavantaje.

Perioada de după ce fostul premier britanic Theresa May a anunțat public că va respecta rezultatul referendumului și va invoca Articolulul 50 din Tratatul de la Lisabona, a fost una extrem de tulburată având în vedere că britanicii înțeleseseră efectele votului lor și criza în care Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord aveea să intre. Cu toate că au ieșit de multe ori în stradă și au protestat la adresa Guvernului de la Londra, încercând să îl convingă să renunțe la Brexit, obiectivul Theresei May de a recăptăta independența și autonomia Marii Britanii i-a făcut pe mulți să se întrebe de cum va arăta Acordul dintre cele două tabere privind vitorul separat.

După doi ani de negocieri ai termenilor de separare, May a propus o înțelegere care a surâs liderilor europeni. Din păcate pentru aceasta, membrii Camerei Comunelor au respins acest Acord, considerându-l în fapt ca fiind o capcană având în vedere că după Brexit, Marea Britanie și Uniunea Europeană ar mai fi rămas într-o relație de interdependență.

Confuzi, britanici au dorit parcă și mai mult să oprească Brexitul și să rămână în Uniunea Europeană, speriați de costurile pe care trebuie să le plătească în fiecare domeniu. Temându-se că nu cunosc încă care sunt drepturile lor în blocul comunitar de după separare și nici de unde va avea Marea Britanie fonduri suficiente ca să susțină sectoarele și industriile active, cetățenii britanici au devenit rapid nemulțumiți la adresa Teresei May.

Obosită de atâta luptă dar și de faptul că exista o presiune uriașă asupra deciziilor pe care trebuia să le ia cu privire la viitorul britanicilor, Theresa May și-a dat demisia, lăsând locul în fruntea Guvernului de la Londra și a Partidului Conversator, lui Boris Johnson.

Determinat să încheie Brexitul pe data de 31 octombrie, noul premier britanic refuză să accepte forma Acordului negociat de Theresa May și UE, cerând liderilor europeni să renegocieze înțelegerea, altfel riscă un Brexit fără acord. De cealaltă parte, Bruxelles-ul a transmis lui Boris Johnson că nu vor modificarea documentului, fapt pentru care, Brexitul a dat naștere la o situație și mai confuză.

Totuși, sub presiunea zilelor care trec cu viteză, scurtând timpul până la data de 31 octombrie, britanicii nu mai sunt la fel de speriați de viitorul lor. Atitudinea noului premier a reușit oarecum să le câștige încrederea, având în vedere că astăzi, majoritatea cetățenilor britanici consideră că Boris Johnson trebuie să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană „prin orice mijloace”, chiar dacă acest lucru implică suspendarea Parlamentului.

Conform unui sondaj realuzat de ComRes, 54% dintre respondenți sunt de acord cu fraza: „Boris Johnson trebuie să livreze Brexit prin orice mijloace, inclusiv supendarea Parlamentului, pentru a preveni oprirea Brexitului de către parlamentari”. La polul opus, 46% dintre cei 1.645 de respondenți nu au fost de acord cu această frază.

Același sondaj a scos la supravață faptul că popiularitatea Partidului Conservator a crescut cu șase procente, de când Boris Johnson a preluat șefia formațiunii. Astăzi, în timp ce Partidul Conservator deține susținerea a 31% dintre respondenți, opoziția reprezentată de Partidul Laburist beneficiază doar de aprecierea a 27% dintre aceștia.

Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat în mai multe rânduri că Marea Britanie va ieşi din Blocul comunitar la 31 octombrie, cu sau fără o înţelegere, şi le-a transmis celorlalţi lideri europeni că alte discuţii nu vor avea niciun rost decât dacă aceştia vor fi dispuşi să renunţe la acordul negociat cu Theresa May”. Drept reacție, Comisia Europeană a transmis că este dispusă să discute cu Marea Britanie despre Brexit în următoarele săptămâni, deoarece speră să evite scenariul ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar fără un acord, dar nu ia în calcul renegocierea prevederilor actuale.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page