top of page

„Alianța Nord-Atlantică trebuie să înțeleagă implicațiile ascensiunii Chinei”


Dacă de-a lungul mai multor ani, Statele Unite ale Americii și-au păstrat în liniște poziția de superputere mondială, deținând supremația în domenii precum economia, armata, tehnologia, politica și cultura, în ultima perioadă, competiția a devenit una mai acerbă iar americanii resimt amenințarea vitezei cu care China vizează să devină următoarea superputere.

În timp ce dețin monopolul asupra mass mediei, showbizzului și a culturii care inspiră cetățenii lumii să adopte un stil de viață occidental, SUA privesc cu îngrijorare ascensiunea pe care chinezii au dobândit-o cu ajutorul unor strategii financiare care astăzi țintesc poziția principală în clasamentul celor mai puternice state ale lumii.

Convins că în timpul mandatului său prezidențial, America va înregistra progrese nemaiîntâlnite, Donald Trump și-a setat atenția asupra economiei chineze și a opțiunilor pentru a o încetini. Susținut politic de către Moscova, Beijingul dă dovadă de foarte multă diplomație chiar și după ce Administrația Donald Trump au mărit taxele pentru exporturile din China, încercând astfel să pună piedici Asiei în tentativa de a surclasa Statele Unite.

Îngrijorat de faptul că Beijingul își extinde influența pe tot globul, inclusiv în zone în care ar putea deveni o provocare pentru membrii Alianței Nord-Atlantice, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg avertivează că organizația de securitate pentru să înțeleagă implicațiile ascensiunii Chinei. Astfel, potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „acţiunile tot mai îndrăzneţe ale Chinei, inclusiv în Marea Chinei de Sud, au stârnit preocupări cu privire la intenţiile sale, iar Statele Unite au îndemnat NATO să recunoască şi să se adapteze la noile ameninţări emergente, inclusiv China”.

„Nu este vorba despre mutarea NATO în Pacific, dar este vorba despre răspunsul la faptul că, China vine mai aproape de noi. Investind puternic în infrastructura critică în Europa, prezenţa crescută în zona arctică şi, de asemenea, prezenţa crescută în Africa şi în spaţiul cibernetic. Aşadar, toate acestea fac important ca NATO să abordeze ascensiunea Chinei şi facem acest lucru, nu în ultimul rând, colaborând strâns cu partenerii noştri din această regiune - Australia, Noua Zeelandă, dar şi Japonia şi Coreea de Sud”, a declarat Stoltenberg, într-un interviu acordat agenţiei Reuters, în cursul unei vizite la Sydney.

De cealaltă parte, China a precizat că extinderea sa economică și militară nu reprezintă o amenințare pentru alte națiuni. Totuși, tensiunile dintre cele două tabere au crescut considerent pe măsura escaladării războiului comercial între Washington și Beijing, iar secretarul apărării al SUA, Mark Esper a precizat recent că Statele Unite intenționează să plaseze rachete cu rază de acțiune intermediară în regiunea Asia-Pacific. Conform lui Esper, „Beijingul destabilizează regiunea Indo-Pacifică” acuzând China că „utilizează practici prădalnice în plan economic și furturi de proprietate intelectuală”.

Tensiunile între cele două tabere s-au accentuat și mai mult odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă. Modul radical în care liderul de la Casa Albă își tratează rivalii a dat naștere unei situații din care, involuntar, ambele națiuni au de pierdut.

Numai la începutul acestei săptămâni, principalii indici ai Bursei din New York evoluau în scădere puternică. Potrivit hotnews.ro „Luni, Dow Jones Industrial Average scădea cu 2,14% la 25.918,96 puncte în jurul orei 15,00 GMT. Nasdaq pierdea 2,88% până la 7.773,41 puncte după ce scăzuse pentru scurt timp cu peste 3%. Indicele extins S&P 500 pierdea și el 2,22% până la 2.867,10 puncte”.

La finalul săptămânii trecute, Wall Street a închis pe pe roșu vineri. Totuși, cea mai mare consecință a acestui episod recent al disputelor comerciale chino-americane este devalorizarea yuanului, care a trecut luni pragul de 7 yuani pentru un dolar, pentru prima oară din 2008.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page