Donald Trump acuzat de rasism după ce a afirmat că mai mulți politicieni democrați de culoare din Co
Ca și cum nu era de ajuns comportamentul său blamat din cauza unor decizii politice care a separat Statele Unite ale Americii de partenerii săi și Tratatele semnate de predecesorii săi, liderul de la Casa Albă, continuă să surprindă opinia publică cu declarații total nepotrivite pentru un președinte de stat. După ce a retras SUA din Acordul climatic de la Paris acuzând chinezii că au inventat "povestea" încălzirii globale, a mutat ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, a scos America din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare, Acordul nuclear cu Iranul și Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Donald Trump continuă să creeze stupoare cu decizii precum ridicarea unui zid înalt de 2 metri la granița cu Mexicul și impunerea unei serii de sancțiuni Chinei, Rusiei și Uniunii Europene pentru a se asigura că niciuna dintre acestea nu vor ajunge Statele Unite din urmă în clasamentul celei mai puternice națiuni de pe pământ. Mai mult, atitudinea sa bazată pe o repulsie la adresa imigranților crește pe moment ce Trump consideră că migrația este o amenințare pentru obiectivul său de a face America măreață din nou.
Cu toate că este cunoscut deja pentru limbajul său colorat și extrem de dur, Trump a reușit să își șocheze proprii cetățeni, afirmând recent că mai multe membre de culoare ale Congresului de la Washington ar trebui să se intoarcă în tările de unde provin, cu toate că trei din cele patru reprezentante democrate vizate de Trump s-au născut în Statele Unite.
"Este atât de interesant să vezi reprezentante democrate progresiste, care la origine vin din tări ale căror guverne total catastrofale, cele mai rele, corupte și inepte din toată lumea (asta dacă chiar au guvern funcțional), acum spun, în gura mare și tăios, oamenilor din Statele Unite, cea mai grozavă și puternică națiune din lume, cum ar trebui să fie condus guvernul nostru. De ce nu se duc înapoi să ajute la rezolvarea problemelor locurilor distruse și devastate de criminalitate de unde au venit. Apoi să veniți și să ne arătati cum se face", a postat președintele Trump duminică seara pe obișnuita rețea de știri Twitter.
Imediat după publicarea acestei afirmații, presa americană a demarat o investigație care a rezultat cu posibilitatea ca Trump să se fi referit în mesaj la democratele Alexandria Ocasio-Cortez, Ilhan Omar, Ayanna Pressley și Rashida Tlaib, membre ale Camerei Reprezentanților. Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, "toate cele patru dețin cetățenia americană, iar Ilhan Omar este singura care nu este născută pe teritoriul Statelor Unite".
Fără să stea pe gânduri, Ocasio-Cortez a reacționat rapid la părerea pe care Trump a ținut să o împărtășească cu publicul larg, transmițând: "Domnule președinte, țara din care provin și țara față de care toți am jurat credintă este Statele Unite. Sunteți supărat pentru că nu puteți concepe o Americă care să ne includă. Vă bazați pe o Americă speriată pentru a o prăda".
Cele patru membre democrate ale Congresului SUA au fost aparate și de alți lideri democrați care au catalogat drept rasiste afirmațiile liderului republican de la Casa Albă. La polul opus, politicienii din propriul său partid au ignorat subiectul.
Cu toate că declarațiile lui Trump au provocat revoltă printre cetățenii americani, acesta nu s-a oprit din comentarii și a dublat luni atacurile împotriva celor patru membre ale Congresului SUA, respingând îngrijorările cu privire la afirmațiile sale care ar putea fi rasiste. Astfel, într-o conferință de presă la Casa Albă, Trump a declarat că oamenii pe care el i-a descris drept critici față de Statele Unite ar trebui să părăsească țara. "Dacă nu sunteți fericite în SUA, dacă vă plângeți tot timpul, foarte simplu: puteți pleca", a spus președintele SUA, stârnind câteva aplauze dintr-o mulțime de oameni de afaceri.
Întrebat dacă este îngrijorat de faptul că sunt oameni care au perceput remarcile sale drept rasiste și că cei care susțin supremația rasei albe au găsit o cauză comună cu el, Trump a răspuns: "nu mă interesează pentru că mulți oameni sunt de acord cu mine".