Sfârșit de drum pentru Theresa May

În ciuda faptului că înainte de organizarea referendumului din data de 23 iunie 2016, care a determinat decizia Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană, Theresa May a pledat împotriva Brexitului, presiunea resimțită de premierul britanic la acea dată (n.r. David Cameron) și demisia acestuia după afișarea rezultatului voturilor, au făcut-o pe May să își schimbe opinia. Oportunitatea de a fi noul prim ministru al Guvernului de la Londra a făcut-o pe Theresa May să mute taberele și să militeze peste noapte pentru ca Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord să își recapete independența și autonomia. Responsabilitatea asumată odată cu sarcina de a scoate poporul britanic din blocul comunitar, după o colaborare fructuoasă de 46 de ani a părut mai degrabă ca o provocare la început, însă cu timpul, Brexitul s-a dovedit a fi testul suprem pentru verificarea rezistenței politice a Theresei May. Cu toate că invazia imigranților și a refugiaților fugiți din calea conflitelor militare și sărăcie în țările din Orientul Mijlociu și Africa de nord părea strict problema Germaniei (având în vedere că această criză umanitară a luat naștere în urma invitației cu brațele deschise a Cancelarului german, Angela Merkel, oferind astfel speranță extracomunitarilor), Uniunea Europeană a divizat responsabilitatea solidarității, obligându-le pe cele 28 de state membre ale blocului comunitar să primească și să integreze cote cu imigranți și refugiați. Fără dar și poate, Germania a fost cea mai mulțumită cu această decizia însă, reacțiile nu au întârziat să apără. În timp ce Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria au refuzat din start să se supună acestei chemări făcute de autoritățile de la Bruxelles, Marea Britanie a ales să iasă din UE, acuzând că nu este corect să I se mai atribuiasca cote obligatorii în condițiile în care Regatul Unit reprezenta la acea dată, țara cu cei mai mulți străini. Rezultatele votului din data de 23 iunie au arătat faptul că majoritatea britanicilor au fost de acord ca Uniunea Europeană să nu mai conducă teritoriile britanice, exprimându-și în schimb dorința ca noul prim ministru să salveze identitatea și cultură britanică. Odată cu invocarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona (efectuată la data de 29 martie 2017), a luat startul și procesul de negociere a condițiilor de separare a Marii Britanii de UE. Pe o durată de doi ani, întâlnirile dintre cele două tabere nu s-au concretizat așa cum s-a așteptat de partea britanică. Sub presiunea proeuropenilor, amenințarea investitorilor străini că își vor muta afacerile în alte capitale europene, previziunile liderilor de la Bruxelles privind viitorul sumbru al britanicilor fără sprijinul economic al Uniunii și insistențele Scoției de a rămâne în UE în ciuda Brexitului, premierul Theresa May a clacat. Abia spre final, toamna trecută, May a redactat un acord pe care l-a negociat "pe fugă" cu Uniunea Europeană. Această înțelegere, deși a mulțumit pe liderii europeni, a fost extrem de criticată de mai mulți miniștri britanici, considerând-o o sinucidere pentru Marea Britanie. În semn de protest aceștia și-au prezentat demisiile, creând astfel o criză politică la nivelul Guvernului. Acordul prevede reciprocitate în privința libertătii de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale. Soarta Brexitului urma să stea în mâinile membrilor Camerei Comunelor în fața cărora Acordul a fost adus de trei ori. Din păcate pentru Theresa May, această înțelegere a și fost respinsă de trei ori, amânând Brexitul de la 29 martie la 12 martie și în final, de pe 12 aprilie pe 31 octombrie când, potrivit Franței, Regatul Unit nu va mai avea o altă oportunitate. În același timp, Președintele Comisie Europene, Jean-Claude Juncker a subliniat faptul că UE nu va renegocia Acordul și singura șansă ca Brexitul să aibă loc până la următorul termen limită, este că Parlamentul britanic să voteze înțelegerea de care Guvernul s-a ocupat să o modifice "puțin". Cu toate că și-a dat interesul ca Brexitul să fie finalizat, eforturile și sacrifiile prim ministrului britanic nu au fost apreciate. Cu cât conflictul dinte tabăra euroscepticilor și a pro-europenilor a crescut și mai mult, cu atât May a simțit presiunea celor din jur pentru a-și da demisia iar dacă inițial, a refuzat să abandoneze lupta, la finalul lunii mai, aceasta a transmis public că în data de 7 iunie își va prezenta oficial demisia ca premier și ca lider al Partidului Conservator, urmând să mai rămână la conducerea Guvernului doar până când succesorul său va fi numit. "Am făcut tot ce am putut pentru a-i convinge pe parlamentari să sustină Acordul Brexit, dar, din păcate, nu am reușit acest lucru.Regret foarte mult că nu am reușit să realizez Brexit. Succesorul meu va trebui să ajungă la ajungă la un consens. Consensul va fi posibil dacă ambele părti implicate în dezbatere vor fi capabile de compromisuri. Știu că Partidul Conservator se poate înnoi în anii care urmează. Știu că putem realiza ieșirea din Uniunea Europeană. Sunt mandră de progresele pe care le-am obținut în ultimii ani. Am ajutat mai mulți oameni că niciodată să aibă locuri de muncă", a declarat pe data de 24 mai, cu lacrimi în ochi, Theresa May. În cursa pentru funcția de lider al Partidului Conservator și automat, prim-ministru al Marii Britanii, s-au înscris deja 11 parlamentari conservatori. "Alegerea viitorului lider al Partidului Conservator se va face printr-o serie de voturi secrete, care vor avea loc în datele de 13, 18, 19 și 20 iunie. Castigătorul ar urma să fie anunțat în data de 22 iunie" informează agenția națională de presă, Mediafax.