La ce este bună Uniunea Europeană?
Cu toate că există mii de tactici diferite pe care le folosesc experţii puterii de convingere pentru a face oamenii să spună „da”, majoritatea se încadrează în şase categorii de bază. Aceste principii - consecvenţa, reciprocitatea, dovada socială, autoritatea, simpatia, raritatea - sunt tratate fiecare din punctul de vedere al funcţiei lor în societate şi al modului în care este exploatată enorma lor putere de către profesioniştii puterii de convingere”. Oare aceleași elemente stau și la baza celor care au propus europenizarea ca un proces de dezvoltare al Uniunii Europene? Sunt consecvenţa, reciprocitatea, dovada socială, autoritatea, simpatia și raritatea, caracteristici care îi inspiră pe oameni să se supună puterii de influență a standardizării Europei? Depinde cum este definită europenizarea, iar pentru mulți analiști, aceasta nu este un proces de sine stătător, inițiat și susținut de către Uniunea Europeană, ci un fenomen manifestat de cetățenii care urmăresc extinderea unui comportament, a unei atitudini și gândiri standarde europene. Renumitul Robert Ladrech este cel care a reușit, dintre toți autorii care au analizat vreodată conceptul de europenizare, să facă diferența dintre suveranitatea de la nivel național și cea la nivel european. Mai mult, acesta precizează faptul că, în timp ce fiecare țară este condusă de un regim politic intern, europenizarea se comportă ca un factor extern, provocat de aderarea la Uniunea Europeană, a cărei capacitate constă în influențarea și schimbarea internă prin deciziile luate la nivelul blocului comunitar. Practic, efectul pe care europenizarea îl are la nivel de societate este strând legat de identitatea, cultura și civilizația europeană care circulă mai apoi, în cadrul național.
Deseori sinonimă cu modernizarea, acțiunea de europenizare pleacă de la premiza tentativei de a îmbunătăți țările care aderă la conceptul și principiile Uniunii Europene, asigurând un standard politic general pentru ca pas cu pas, Europa să beneficieze de o singură politică generală.
Pentru mulți, europenizarea este un proces prin care se înlătură tradiția națională și se impune acceptarea unei politici, economiii, culturi din afară. Sau, se poate spune că prin faptul că s-a descoperit nevoia de apartenență la o uniune care să ajute statele europene să conlucreze către binele fiecăruia dar și a Europei în general, societățile care au aderat la Uniunea Europeană și-au vândut identitatea unui fenomen care promite siguranță dar și-au pierdut din suveranitate. Cazul Marii Britanii și decizia de a părăsi blocul comunitar după ce a ales să nu mai asculte de regulile pe care Uniunea le „făcea” pe teritoriul său este cel mai bun exemplu. Sutele de mii de refugiați care au venit năvală peste Europa în urma conflictului armat din Siria, a creat nu doar cea mai mare criză a umanității din istoria continentului nostru dar și tensiuni între statele membre și autoritățile UE. Impunându-i-se o cotă obligatorie de refugiați repartizați pentru a fi primiți și integrați, Regatul Unit a înțeles că nu mai poate participa în cadrul acesstui parteneriat și implicând poporul în desfășurarea unui referendum, guvernul britanic a decis să asculte de votul majoritar, urmând să invoce Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, până la sfârșitul lunii martie a anului viitor. În concluzie, deși deciziile Uniunii Europene țintesc bunăstarea statelor membre în raport cu dezvoltarea, întărirea și creșterea autorității uniunii, efectul pe care europenizarea ca proces politico-economic îl manifestă asupra lor, construiește un standard socio-cultural care afectează îndeosebi cetățenii și modul lor de viață, ale cărui valori încep să se piardă. Desigur, este aproape imposibil de acuzat europenizarea ca fiind o intenție răufăcătoare în contextul în care, din punct de vedere economic, statele membre primesc fonduri și fac față crizelor cu ajutorul Uniunii Europene.
Încercarea de a construi un guvern general care să fie în conducerea Europei, este prezentată de către autorul Johan Olsen sub forma unor cinci dimensiuni caracteristice procesului europenizării: „europenizarea ca act de modificare în graniţele teritoriale externe” - datorită faptului că din ce în ce mai multe state europene au aderat la această uniune încă de la înființarea ei, se asigură nu doar o creștere a pontențialului său dar și extinderea spațiului politic; „europenizarea ca dezvoltare a instituţiilor de guvernare la nivel european” - este necesară crearea unui centru care să adune laolaltă autoritățile europene în vederea coordonării politice și asigurarea unui nivel de coerență. Această capacitate, oferă posibilitatea de acțiune colectivă; „europenizarea ca penetrare centrală a sistemelor naţionale şi subnaționale de guvernare” - pentru că spațiul politic devine unul extins, implicit, responsabilitățile de după manifestă o accentuare fără margini. Divizarea sarcinilor și a puterilor autorizate au în vedere realizarea unui echilibru între unitate și diversitate, coordinare și autonomie locală; „europenizarea ca export de forme de organizare politică şi de guvernanţă” - dacă în lume, politica ONU sau NATO sunt ușor de recunoscut, europenizarea inițiată de Uniunea Europeană și interesul său de a lua mai multe state sub „umbrela” sa, devine o politică tipică și distinctivă pentru Europa în raport cu restul lumii și „europenizarea ca proiect politic ajută la constituirea unei Europe unificate şi mai puternice” - spațiul teritorial, lămurirea centrului politic, adaptarea internă și impactul său asupra felului în care guvernele implicate se dezvoltă reprezintă elemente care construiesc Europa ca o entitate politică atât în interiorul său cât și în afara sa.
Toate aceste efecte pozitive transformă procesul europenizării într-un mecanism de întărire a ideii de Europa, dezvoltându-i potențialul până într-acolo unde, se poate vorbi despre succesul unui continent văzut ca o țară unică. Însă, nici efectele negative nu sunt trecute cu vederea, europenizării atribuindu-se eticheta de „model nepotrivit” în care „procesele politice şi instituţiile se schimbă în legătură cu impulsurile venite de la nivelul Uniunii Europene”. Fapt pentru care, Uniunea Europeană trece astăzi printr-o criză de imagine și încredere.
