Premierul britanic va prezenta la începutul lunii iunie un proiect de lege privind retragerea Marii Britanii din UE

May 15, 2019

 

         Timpul se scurge cu viteza luminii, iar premierul britanic, Theresa May a învățat pe propria piele că deciziile importante nu trebuie lăsate niciodată pe ultima sută de metri. Cu o experiență puternică în acest sens, May știe că dacă nu va pune presiune pe membrii Camerei Comunelor să aprope acordul negociat toamna trecută cu Uniunea Europeană, termenul limită de 31 octombrie când Anglia, Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor trebuie să ia decizia finală privind Brexitul, va răsuna iar precum o pedeapsă.

         Convinsă că Brexitul trebuie dus la capăt cu orice preț, Theresa May este gata să își sacrifice poziția și cariera în numele „respectării deciziei cetățenilor care au votat pentru ieșire la referendumul din 23 iunie 2016”. Cu toate că cele mai recente sondaje de opinie arată că din ce în ce mai mulți britanici își doresc acum să rămână în Uniunea Europeană, pentru premierul de la Londra, Brexitul înseamnă preluarea independenței și a autonomiei Marii Britanii de la liderii europeni.

      După mai bine de doi ani de negociere a condițiilor de separare, presiunea termenului limită a determinat-o pe May să redacteze „de urgență” un acord de separare de care foarte mulți colegi miniștri nu au fost mulțumiți. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Din păcate, nici nu apucase să fie votat în Parlament și mai mulți miniștri și-au dat demisia în semn de protest. Urmând să se retragă din UE pe data de 29 martie, planurile Theresei May au fost date peste cap de neașteptata respingere a acordului în Parlament, unde Camera Comunelor l-a refuzat nu o dată ci de trei ori, în cadrul a trei reprize de votare.

     Incertitudinea britanicilor cu privire la apartenența Regatului Unit la blocul comunitar i-a determinat pe liderii celor trei instituții europene să intervină, oferinnd o mână de ajutor. Cu două zile înainte de cel de-al doilea termen de amânare oferit Marii Britanii (n.r. 12 aprilie), Președintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a convocat pe toți liderii celor 27 de state membre, decizând de comun acord să mai ofere un ultim răgaz britancilor. Astfel, noul termen în vederea deciziei de Brexit este 31 octombrie. Această amânare vine însă la pachet cu două condiții categorice: Marea Britanie trebuie să participe la alegerile euro-parlamentare de la finalul lunii mai (în ciuda dorinței Theresei May de a evita acest scenariu), iar Camera Comunelor trebuie să aprobe Acordul Brexit până la data de 1 iunie.

        Aflați în negocieri încă de după Paște, Guvernul și Parlamentul caută o soluție urgentă cu privire la decizia de separare a Marii Britanii de UE. Conștientă că numai mâine nu-i poimâine, Theresa May a făcut public săptămâna aceasta faptul că la începutul lunii iunie va prezenta un proiect de lege privind retragerea Regatului Unit din blocul comunitar. Acest proiect va avea ca obiectiv principal, implementarea acordului de retragere negociat de premierul britanic cu liderii Uniunii Europene.

       „Premierul s-a întâlnit cu liderul opoziţiei pentru a clarifica determinarea de a aduce o concluzie discuţiilor şi de a împlini rezultatul referendumului privind ieşirea din UE. Aşadar, vom prezenta proiectul de lege privind acordul de retragere în prima săptămână din iunie. Este obligatoriu să facem acest lucru dacă vrem ca Marea Britanie să se retragă din UE în vacanţei parlamentare din vară”, a adăugat acesta, informând că discuţiile „între premier şi liderul opoziţiei au fost folositoare şi constructive”.

        Astfel, după trei respingeri clare ale acordului în Parlamentul britanic, Theresa May este convinsă că poate convinge opoziția reprezentată de Partidul Lbaurist (centru-stânga) să dea o șansă singurului document elaborat ca să servească despărțirii între cele două tabere. Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „premierul britanic a prezidat o întâlnire de cabinet de trei ore, marţi, pentru a discuta despre progresul făcut pentru a rezolva impasul politic privind Brexit” completând cu faptul că „miniştrii au fost de acord să continue discuţiile cu opoziţia”.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload