top of page

Controversatul premier ungar, Viktor Orban - „eroul” președintelui Comisiei Europene


Într-o realitate în care Ungaria se răzvrătește împotriva deciziilor Uniunii Europene și refuză să se supună acestora, conducând între timp o campanie de denigrare a migrației la nivel european, declarația lui Jean-Claude Juncker este una halucinantă. Nu este o surpriză faptul că Ungaria este țara care ridică cele mai multe probleme blocului comunitar și liderilor de la Bruxelles, devenind dintr-o dată oaia neagră a Uniunii Europene. Încercând deseori să îi mai calmeze atitudinea și comportamentul, autoritățile celor trei instituții europene (Consiliul, Comisia și Parlamentul) nu au reușit nici cu amenințări și sancțiuni să potolească pornirile Ungariei la adresa fenomenului migrației sau la adresa deciziilor importante care s-au luat cu privire la repartizarea refugiaților în cote obligatorii.

Considerând că are suficientă autoritate, premierul ungar, Viktor Orban își influențează locuitorii să discrediteze străinii, migrația, legile Uniunii Europene, deschiderea față de nou și eliminarea frontierelor. În schimb, Orban promivează intens naționalismul, rasismul și separarea de celelalte națiuni pentru ca Ungaria să prospere. Cu toate că drumul nu a fost unul ușor, această atitudine extrem de dezbătută a ungarilor, a determinat o influență majoră și asupra Poloniei și a Italiei. Astăzi, aceste două țări membre ale Uniunii Europene au început să ridice același gen de probleme Bruxellesului, acoperindu-se una pe cealaltă.

După numeroase discuții și o serie largă de avertizări, Parlamentul European a luat anul trecut decizia de a sancționa comportamentul Ungariei prin invocarea articolului 7 din Tratatul de la Lisabona. Fiind a doua țară în UE (după Polonia) care este sancționată pe motiv că nu respectă statul de drept, Ungaria riscă pierderea dreptului de a mai vota chestiuni decizionale care privesc Uniunea Europeană. Vina cu care este acuzată Ungaria se datorează lui Viktor Orban, blamat pentru atacul asupra universităților (cazul Universității Central Europene, finanțată de miliardarul George Soros și a a cărei activitate e serios amenințată de schimbările legislative ale Guvernului Orban), persecutarea presei crtice la adresa Executivului ungar, amenințările și legile care dezavantajează ONG-urile care susțin drepturile minorităților și pe cele ale refugiaților și nu în ultimul rând pentru reclamațiile conform cărora oamenii din Guvernul actual ungar s-au îmbogățit din banii europenilor.

Nemulțumit de aceste acuzații, Viktor Orban declara la momentul acela că Bruxellesul „nu condamnă doar un Guvern, ci o națiune”, considerând în același timp că Parlamentul European a luat o decizie abuzivă. Însă, nici după multe alte luni atitudinea Ungariei nu s-a schimbat. La fel de înverșunat și pornit împotriva principiului solidarității promovat de UE, premierul ungar nu încetează să scoată în evidență faptul că deciziile pe care le ia Bruxellesul în această perioadă de criză, afectează statele membre și societățile acestora.

Totuși, în ciuda acestor divergențe, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a declarat astăzi că are „cel mai mare respect pentru Viktor Orban”, abordând în același timp un ton amiabil față de Ungaria. În ciuda faptului că formațiunea politică a lui Orban, numită Fidesz, a fost suspendată temporar din grupul Partidului Popular European, Juncker a ținut să facă public câteva aprecieri la adresa controversatului lider ungar. „L-am admirat pentru curaj când a cerut retragerea trupelor sovietice. A fost eroul meu, n-o să uit niciodată rolul cheie pe care l-a ucat în tranziţia de succes către democraţie”, a declarat președintele Comisiei Europene.

Astfel, Juncker ar fi dat uitării că nu de mult, Orban a lansat o campanie agresivă împotriva președintelui Comisiei Europene, care la rândul său este membru PPE.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page